duminică, 8 martie 2015

Arta de a pune gaz pe foc… (caracterizare generală a săptămânii 9-15 martie)



Ştiu, mesajul titlului acestui articol este un paradox. Nu întâmplător l-am ales! Atmosfera astrală care aparţine acestei săptămâni, ea însăşi, este un paradox bine definit…

EU-L din noi răbufneşte, se decide să acţioneze, să arate că el poate şi este capabil. Acum vom simţi mult mai acut nevoia de a ne elibera din lanţurile limitării, din sforile paşilor bătuţi pe loc… Conştientizăm că suntem unici, fiecare în felul nostru şi ne dorim să facem ceva, să creăm, să producem cu ajutorul acestei unicităţi… Instinctul de turmă nu ne va caracteriza şi nici nu ne va fi de folos acum!

Avem şansa de a ne demonstra (în primul rând nouă şi apoi celorlalţi) că avem o identitate care ştie să se facă apreciată la adevărata sa valoare, dorim să fim apreciaţi pentru modul nostru de a fi , neîntinat de prejudecăţi şi de canoane vechi, expirate, nu ne dorim să „ştergem” nimic din personalitatea noastră doar de dragul de a menţine o falsă pace şi armonie în jurul nostru… (Marte şi Uranus aflându-se într-o strânsă conjuncţie în Berbec şi în aspect benefic cu Jupiter din Leu).

Este clar, avem nevoie de a ne manifesta propria noastră identitate… pentru ceilalţi devenim nişte rebeli care au neapărat necesitate de „dresaj” pentru a redeveni „cuminţi şi ascultători”…

Pentru a nu crea adevărate „dezastre” în vieţile noastre cu izbucniri necontrolate de atitudine este necesar să acordăm atenţie unui mic „reţetar” care să ne îndrume cum să folosim această energie explozivă care mocneşte (deocamdată) în noi: Pluton din Capricorn, acest man in black  al zodiacului, exigent, valoros şi puternic, cu o forţă incomparabilă de transformare ne poate sancţiona pentru tentativa noastră de a ne cere propria libertate de acţiune şi exprimare. Acestuia nu-i sunt pe plac schimbările produse de alţii (adică de noi). Doar el se simte în măsura de jongla cu destinele celorlalţi… Pentru a nu-l provoca să-şi „dezlănţuie” furia asupra noastră, însă fără a ne anula pe noi înşine ca indivizi este necesar să adoptăm un plan, o strategie…

Aşadar, dorim să ne facem auziţi şi văzuţi la locul de muncă, în familie, în relaţiile pe care le avem? Dorim să fim recunoscuţi pentru individualitatea noastră, pentru propria noastră capacitate de a gândi şi a fi? Strategia de care vorbeam adineauri ar fi următoarea: să ne dezlănţuim puţin câte puţin, încetul cu încetul, strop cu strop… Nu este indicat să ne avântăm cu capul înainte fără să fi calculat bine de la început, distanţa, obstacolele, consecinţele… ( cuadratura conjuncţiei Marte-Uranus din Berbec cu Pluton din Capricorn).

Aşadar, putem pune gaz pe foc (pentru a-l întreţine, devenind puternic încât să ne încălzească şi să facă lumină în jurul nostru), însă, strop cu strop, picătură cu picătură pentru a evita cumplita suferinţă provocată de o posibilă şi riscantă combustie…


 Iată şi mesajul tarotului… Temperanţa sau Cumpătarea

Îngerii sunt mesagerii Divinităţii, sunt puntea dintre divin şi uman, sunt şansa noastră (a omenirii) de a intra în contact cu Divinul.

În acest caz, îngerul din imagine reprezintă mesajul Divinităţii care ne transmite să facem uz de propria noastră capacitate de adaptabilitate la anumite circumstanţe. Atenţie, adaptabilitatea nu trebuie confundată cu anularea de sine! Îngerul din imagine echilibrează conţinutul de energie (apa-simbolistica vieţii şi a purificării) provenite din două surse diferite, opuse simbolizate, la rândul lor, prin partea dreaptă a corpului îngerului orientată spre apă şi partea stângă orientată spre pământ şi vegetaţie.

Îngerul este un mesager, ne transmite ceea ce trebuie să facem, ne arată calea şi metoda pentru a ajunge spre destinaţia dorită, spre scopurile noastre… Să nu cumva să ne aşteptăm că o să „muncească” îngerul în locul nostru şi noi să fim doar nişte simpli spectatori aşteptând ca lucrurile să se aşeze de la sine… Neimplicându-ne, totul se va transmuta în pierzanie! 

Îngerul ne arată că este momentul să ne folosim capacitatea de adaptabilitate la  anumiţi factori externi, însă, fără să ne anulăm pe noi înşine, de a crea o punte, un echilibru necesar între ceea ce suntem şi ceea ce sunt ceilalţi, de a împleti mintea, raţiunea cu inima, sentimentele… Procedând în acest mod, Divinitatea ne va binecuvânta spre drumul nostru către scopurile ţintite…
 Mihaela M. Atomei

duminică, 1 martie 2015

Astrotarot pentru săptămâna 2 – 8 martie



Zodia sau Ascendentul BERBEC

Începutul săptămânii: Cu Marte şi Venus în semnul tău nu poate fi altfel decât o perioadă în care este mult mai uşor să te faci remarcat, reuşind în acest fel să-ţi atingi scopurile. Dacă doreşti să atragi atenţia partenerului tău cu siguranţă îl vei capta.
Mijlocul săptămânii: Atenţia se va îndrepta către munca ta, către locul în care îţi desfăşori activitatea zilnică unde apar tot felul de preocupări care nu-ţi vor da pace: atenţie la stres!
Sfârşitul săptămânii: Vei simţi nevoia de a fi în compania partenerului. Dacă vei reuşi să menţii în balans dorinţele tale cu cele ale partenerului poţi avea parte de un sfârşit de săptămână minunat.


Mesajul tarotului: Rege de spade

Privirea hotărâtă a regelui (persoană cu autoritate) şi spada îndreptată cu vârful spre înaltul cerului reprezintă folosirea minţii, a inteligenţei îmbinată cu spiritul de iniţiativă. Dispui de inteligenţă, dispui de idei originale, dispui de puterea care îţi este necesară…nu trebuie decât să dai comandă acestor calităţi să conlucreze împreună cu tine… Atenţie la reversul medaliei: te poţi „împiedica” de o excesivă raţionalitate şi să devii în ochii celorlalţi ca fiind o persoană fără scrupule şi rezultatul să fie contrar aşteptărilor tale!



Zodia sau Ascendentul TAUR

Începutul săptămânii: Ai posibilitatea de a-ţi folosi intuiţia. Dispui de o gândire rapidă, simţi imediat circumstanţele favorabile. Ai o activitate interioară foarte intensă, lucru care îţi poate aduce avantaje în domeniile de viaţă importante pentru tine.
Mijlocul săptămânii: Dai o mare importanţă relaţiei afective, o doreşti sigură şi perfectă. Atenţie, aşadar, căci rişti să cazi în capcana analizei excesive, fapt care îţi va putea aduce nemulţumiri şi insatisfacţii. Nu da prea mare importanţă detaliilor…
Sfârşitul săptămânii: Doreşti să atribui mai mult timp ţie şi celor dragi de lângă tine, să ai mai multă grijă de tine. Te poţi confrunta şi cu mici probleme de sănătate care îţi vor tulbura liniştea.


Mesajul tarotului: 10 de spade

PRUDENŢĂ…acesta ar fi mesajul potrivit al acestei cărţi. Înainte de a acţiona, de a vorbi, chiar şi înainte de a-ţi face diverse speranţe, este necesară această prudenţă tocmai pentru a preîntâmpina, oarecum, efectul negativ al mesajului acestei cărţi. Imaginea în sine nu reprezintă o moarte fizică ci o distrugere a viselor, a speranţelor, a iluziilor proiectate în ceva sau în cineva care le poate ucide, intenţionat sau nu…




Zodia sau Ascendentul GEMENI

Începutul săptămânii: Eşti foarte efervescent, reuşeşti să-ţi exprimi cu uşurinţă emoţiile devenind astfel obiectul atenţiei celorlalţi. Tot acum poţi aduce, folosindu-te de aceste circumstanţe, căldură în relaţia de cuplu.
Mijlocul săptămânii: Responsabilităţile casnice şi apariţia a tot felul de griji te pot conduce către neînţelegeri cu partenerul de viaţă dar şi cu acele persoane importante din sectorul profesional.
Sfârşitul săptămânii: Iubirea revine în prim plan. Comunicarea cu cel iubit devine mult mai lejeră şi armonioasă. La fel, acorzi mai multă importanţă lucrurilor care îţi fac plăcere, chiar dacă acestea contrastează cu concepţiile unora…


Mesajul tarotului: Papa sau Marele Preot

Eşti stăpân pe situaţie, pe poziţia ta în societate şi ceilalţi îţi recunosc responsabilitatea şi modul înţelept de a da sfaturi. Ceilalţi te privesc ca pe cineva care are răspunsuri la toate întrebările vieţii, răspunsuri pline de înţelepciune şi bunăvoinţă.









Zodia sau Ascendentul RAC 

Începutul săptămânii: Şansele de a-ţi demonstra şi de a-ţi descoperi propriile capacităţi sunt crescute. Este indicat să dai tot ce-i mai bun din tine în sectorul socio-profesional. Chiar dacă te vei simţi extenuat şi dezaprobat intuiţia ta îţi va spune cum este mai bine să procedezi pentru a putea culege laurii.
Mijlocul săptămânii: Acorzi o mai mare importanţă modului de a comunica cu ceilalţi. Reuşeşti să analizezi cu uşurinţă informaţiile pe care vrei să le transmiţi şi cele pe care le primeşti. Însă, există riscul ca toată această despicare a firului în patru să-ţi aducă dezamăgiri. Nu pune la suflet… va trece la fel de repede aşa cum a apărut…
Sfârşitul săptămânii: Vei simţi o mare dorinţă de a rămâne în cuibuşorul tău sau să fii înconjurat de lucrurile şi de persoanele dragi ţie. Există riscul ca anumite situaţii externe să-ţi afecteze acum nevoia ta de echilibru.


Mesajul tarotului: 3 de spade

Inima (sediul sentimentelor) este străpunsă de 3 săbii (simbolistica minţii şi a raţiunii). Te poţi aştepta la diverse situaţii în care vor predomina lupta şi conflictul dintre sentimente şi raţiune. Îţi va fi greu să menţii un echilibru între acestea. Trebuie, însă, să ţii cont de un singur lucru: orice s-ar întâmpla, în loc să te complici luptându-te să echilibrezi situaţia, încearcă să te împaci cu ideea şi să accepţi ceea ce va veni ca pe o purificare a sufletului tău (ploaia din imagine care curăţă inima frântă, o eliberează de „murdăria” provocată de suferinţă, lăsând-o curată pentru noi începuturi). 


Zodia sau ascendentul LEU

Începutul săptămânii: Cuvântul care te va caracteriza este FASCINAŢIE. Exact… vei reuşi să fascinezi cu uşurinţă, doreşti şi simţi nevoia de a fi în centrul atenţiei mai mult decât de obicei. Dacă ai planuri de a te propulsa, de a te relansa acum este momentul oportun!
Mijlocul săptămânii: Este momentul să revii cu picioarele pe pământ şi să-ţi analizezi atent capacităţile şi aptitudinile în mod clar, fără a te supraestima. MODESTIA îţi va fi un aliat puternic şi te va sprijini în ceea ce ţi-ai propus.
Sfârşitul săptămânii: Va creşte apetitul pentru socializare şi afirmare. Vei simţi nevoia de dialog şi contact cu acele persoane care îţi sunt apropiate.


Mesajul tarotului: Steaua

Nuditatea expusă în această carte reprezintă acceptarea sinelui, împăcarea cu tine însuţi, cu defectele şi calităţile tale. Acest lucru îţi poate aduce adevărate satisfacţii simţindu-te în armonie cu tot ce te înconjoară. Poate indica şi faptul că te foloseşti de propria-ţi senzualitate pentru a-ţi atinge scopurile. Femeia care irigă atât pământul cât şi lacul simbolizează posibilitatea de a reuşi, adică una din cele două planuri va da roadele mult aşteptate. Nimic nu se va pierde…


Zodia sau Ascendentul FECIOARĂ

Începutul săptămânii: Este un moment prielnic de a te (re)descoperi în solitudine. Acum este mult mai uşor de a pătrunde în subconştient, să sondezi propriul suflet pentru a conştientiza calităţile creatoare. Modestia te caracterizează dar acum nu-şi are rostul… fii mândru de ceea ce poţi…
Mijlocul săptămânii: Te pot invada tot felul de gânduri şi insatisfacţii. Eşti mult mai sensibil la tot ceea ce nu-ţi este clar acum, treci rapid de la o stare la alta. Partenerul te poate considera plin de capricii şi de neînţeles.
Sfârşitul săptămânii: Dai importanţă chestiunilor financiare care îţi vor da bătăi de cap. Însă cu ajutorul intuiţiei tale vei reuşi să le faci faţă.


Mesajul tarotului: Împăratul

Experienţa şi învăţămintele pe care le-ai extras te fac stăpân pe situaţie. Dispui de autocontrol, voinţă şi disciplină, calităţi care, îmbinându-le cu înţelepciune te pot conduce către reuşită în ceea ce ţi-ai propus. Atenţie să nu cazi în extrema cealaltă şi să devii despotic cu cine nu trebuie sau cu cine nu merită…






Zodia sau Ascendentul BALANŢĂ

Începutul săptămânii: Perioadă prielnică pentru a acorda atenţie proiectelor tale . În jurul tău sunt persoane care te vor susţine.
Mijlocul săptămânii: Te pot cuprinde neliniştile şi dezamăgirile. Acest lucru se întâmplă deoarece dai prea multă importanţă detaliilor şi rişti să te împiedici de ele fără să ai o privire în ansamblu…
Sfârşitul săptămânii: Devii mult mai sensibil la factorii externi care îţi pot perturba echilibrul interior… Este posibil să simţi mai acut nevoia de armonie în viaţa ta…partenerul pare să nu te înţeleagă în totalitate…


Mesajul tarotului: Asul de bâte

Forţa creatoare (mâna înconjurată de razele luminoase) îţi devine aliat, protejându-te în acţiunile tale. La fel, norul din imagine (simbolistica planului divin, ideile care acompaniază fiecare acţiune) reprezintă sursa de alimentare a creativităţii. Aşadar, creativitate, idei şi energie ai din belşug… important este să începi, să dai curs acţiunii…




Zodia sau Ascendentul SCORPION

Începutul săptămânii: Sectorul socio-profesional îţi poate aduce satisfacţii. Simţi că, în sfârşit, meritele îţi sunt recunoscute. La fel şi în societate, ai o reputaţie de care vei fi mândru…
Mijlocul săptămânii: Eşti mult mai suspicios vis à vis de ceilalţi. Ai un simţ al analizei mult mai crescut acum, lucru ce te poate dezorienta, abate de la drumul pe care ţi l-ai propus să-l parcurgi. Atenţie, aşadar… despicând firul în patru rişti să-i îndepărtezi pe cei ce-ţi sunt aproape…
Sfârşitul săptămânii: Creşte nevoia de a avea partea ta de solitudine. Chiar dacă cei din jurul tău nu prea înţeleg dorinţa ta de singurătate, tu vei reuşi să te regăseşti în ea…


Mesajul tarotului: 7 de bâte

Indiferent cu ce te vei confrunta eşti avantajat. Personajul din imagine te reprezintă: eşti speriat de situaţia cu care te confrunţi dar eşti hotărât de a lupta contra obstacolelor folosindu-ţi inteligenţa şi curajul. Abandonul nu te reprezintă! Bâta din mâinile personajului este mai puternică decât cele 6 care încearcă să-l împiedice, ceea ce simbolizează reuşita în combaterea piedicilor dar numai luptând cu inteligenţă şi curaj…




Zodia sau Ascendentul SĂGETĂTOR

Începutul săptămânii: Acorzi o deosebită importanţă contactelor cu diverse culturi, cu altfel de concepte de viaţă de unde simţi nevoia să extragi acel ceva care îţi poate îmbogăţi înţelepciunea. Sunt şanse să dai maximul din tine în cazul în care ai vreun examen sau în cazul unei eventuale evaluări.
Mijlocul săptămânii: Apare o oarecare apatie ţi oboseală. Te simţi descurajat şi lipsit de perspective… O să treacă! „Puţintică” răbdare!
Sfârşitul săptămânii: Parcă începi să te simţi mai în elementul tău. Apare dorinţa de a socializa şi de a avea contact cu persoane care împărtăşesc aceleaşi interese ca şi tine.


Mesajul tarotului: Luna

Te simţi cuprins de temeri şi frici pe care nu reuşeşti să le desluşeşti, să găseşti cauzele. Te simţi prizonierul propriilor gânduri care te împiedică să ieşi din mediul cu care eşti obişnuit. Te simţi lipsit de intuiţia care te poate ghida în locurile necunoscute şi acest fapt să-ţi adâncească teama de a explora alte orizonturi. Tu (racul din imagine) trebuie să îndrăzneşti să ieşi din mediul tău, să-ţi urmezi drumul. Inamicii (câinii din imagine) de care te temi sunt ocupaţi cu altceva, cu fobiile lor. Poţi păşi pe drumul tău fără să fii zărit… îndrăzneşte!



Zodia sau Ascendentul CAPRICORN

Începutul săptămânii: Tendinţa de a avea control asupra bunurilor celuilalt, al partenerului te poate face mult mai sensibil şi mai atent la modul acestuia cum participă financiar. Totodată, creşte şi tendinţa de a răscoli trecutul…
Mijlocul săptămânii: Simţi nevoia să te bazezi pe propria ta judecată analitică. Eşti foarte perspicace şi reuşeşti să pătrunzi în fiecare detaliu al fiecărei probleme. Problema ar fi că cei din jurul tău ţi se vor părea cu capul în nori, lucru ce te va nemulţumi aducând cu sine o comunicare greoaie şi apăsătoare.
Sfârşitul săptămânii: Dai mai multă importanţă reputaţiei tale . Eşti mult mai sensibil criticilor şi laudelor, aducându-ţi o stare de epuizare şi disconfort.


Mesajul tarotului: Regina de monede

Te simţi stăpân pe situaţie şi îţi place să admiri rezultatul sacrificiilor tale. Ambiţia ta te poartă către rezultate palpabile. Regina (arhetipul femeii care este conştientă de propria fascinaţie şi ambiţie) priveşte cu drag rodul creativităţii sale (moneda- rodul muncii sau plata sacrificiilor). Eşti plin de resurse care te conduc către satisfacţie materială… foloseşte-le!




Zodia sau Ascendentul VĂRSĂTOR

Începutul săptămânii: Acorzi o deosebită atenţie nevoilor partenerului. Comunicarea este facilitată în această perioadă. Aşadar, profită de această conjunctură şi bucură-te de prezenţa partenerului. La fel, şi parteneriatele care au legătură cu cariera ta sunt favorabile.
Mijlocul săptămânii: Pot apare diverse preocupări privitor la situaţia materială a partenerului sau, este posibil ca lipsa unui ajutor promis să te dezamăgească.
Sfârşitul săptămânii: Este posibil să se încolţească o dorinţă de a cunoaşte şi altfel de idei care să-ţi aducă în prim plan echilibrul şi armonia interioară. Doreşti să aprofundezi anumite cunoştinţe din diverse domenii.


Mesajul tarotului: 2 de cupe

Iată o carte care simbolizează conştientizarea diferenţelor şi uniunea acestora. Este arhetipul unirii a două energii contrare, opuse. Acestea conlucrează, construiesc pace şi înţelegere, iubire şi sinceritate. Interesant, în această imagine, este exprimarea uniunii celor două personaje, masculin şi feminin, schimbând între ei proprietăţile lor: femeia poartă pe cap o coroană de lauri (specific masculinului) şi bărbatul poartă o coroană de trandafiri (specific femininului). Mesajul acestei cărţi către tine este: adoptarea unui ataşament plin de înţelegere faţă de celălalt nu-ţi poate aduce decât împlinire…



Zodia sau Ascendentul Peşti

Începutul săptămânii: Munca în echipă sau ritmul tău zilnic te va preocupa ceva mai mult acum. Simţi nevoia să fii acceptat în mediul tău în care îţi desfăşori activitatea. Acum este un bun moment de a-ţi scote la iveală calităţile şi capacităţile pentru a te face recunoscut în sectorul muncii.
Mijlocul săptămânii: Poate exista diverse contradicţii între tine şi partener. Ţine-ţi în frâu sensibilitatea… sunt doar momente pasagere şi neînsemnate.
Sfârşitul săptămânii: Simţi nevoia să împaci şi capra şi varza… şi vei reuşi. Creezi armonie în mediul familiei tale şi în sectorul recunoştinţei şi a faimei tale (fie în carieră sau nu) intuieşti exact ceea ce trebuie să faci.


Mesajul tarotului: Dreptatea

Simbolistica acestei cărţi este rezultatul acţiunii şi reacţiunii, idea de Karma sau „după faptă şi răsplată”. Mesajul poate consta în speranţă (dacă s-a acţionat în trecut în conformitate cu ceea ce este drept, legal şi în armonie cu ceilalţi) sau teamă de pedeapsă. Evenimentele pe care le vei trăi în această perioadă trebuie să le vezi ca pe o plată dreaptă a Divinităţii, nu te poţi ascunde. Ţi se va da conform faptelor tale şi poţi trage învăţăminte pentru viitor…capul sus, cu demnitate!


Mihaela M. Atomei