vineri, 26 septembrie 2014

Octombrie – perioada în care cântărim iubirea față de semeni



Începutul lunii ne surprinde cu dinamismul accentuat în sectorul parteneriatelor, ne dă dorința de a relaționa, de a cunoaște și de a menține o legătură cu diverse persoane care ni se par interesante.
Dacă în luna septembrie am fost sub imperiul analizei și autoanalizei încercând să găsim soluții practice care să ne ajute în țelurile propuse, acum, în luna octombrie cu Soarele și Venus în Balanță, suntem atrași și/sau ne dorim să închegăm parteneriate care ne-ar putea favoriza pe drumul către aceste țeluri care pot avea legătură cu sfera sentimentală sau cu cea a afacerilor.
Semnele de aer Gemeni și Vărsător vor reuși să culeagă roadele de pe urma socializării. La fel va fi și pentru Leu și Săgetător, mai ales că Jupiter și Marte le fac „galerie”…
Așadar, iată motto-ul astrelor pentru această lună: PRIN CELĂLALT (Balanță) ÎMI DAU SEAMA CÂT DE FASCINANT ȘI MINUNAT SUNT (Leu) ȘI DEVIN CONȘTIENT DE MOTIVAȚIILE ȘI IDEALURILE MELE (Săgetător). EL/EA MĂ IMPULSIONEAZĂ SĂ GÂNDESC (Gemeni) ȘI SĂ-MI GĂSESC LIBERTATEA ȘI INDIVIDUALITATEA (Vărsător).
Acum ne vom da seama cât de importantă este contribuția celuilalt pentru evoluția sufletului nostru, a fiecăruia, fie că este dureroasă sau nu. Este ca și cum ne-am oglindi în cel de lângă noi; prin el/ea vedem propriile noastre calități și defecte care trebuiesc dezvoltate, respectiv estompate…
Mercur, planeta care guvernează sfera comunicării, socializării și inteligenței logice se găsește până pe 10 octombrie în Scorpion, unde pe 5 octombrie își va începe mersul aparent retrograd până pe 24 octombrie în Balanță. Avem șansa de a ne învăța mintea să poată pătrunde dincolo de ceea ce nu pricepe, de a „scotoci” prin ungherele întunecate ale sufletului și să scoată la lumină comorile „Hades-ului”. Mercur în Scorpion ne accentuează curiozitatea pentru tot ce-i ascuns și misterios, ne provoacă să descoperim tot ce ni se pare straniu și greu de elucidat, ne îndeamnă să ne înțelegem propriile temeri înăbușite, secretele și dorințele ascunse pe care le dorim îngropate și ferite de ochii lumii. (Mercur în aspect de trigon cu Neptun r. până pe 11 octombrie; Mercur r. în Scorpion și Balanță).


Gândurile noastre despre noi înșine vor fi iluminate și ne vor arăta drumul către autocunoașterea salvatoare: vom fi în măsură de a ne transforma și de a renaște din propriile dureri și frământări pentru a deveni mai puternici, mai conștienți de forța gândurilor noastre care ne vor ajuta în deciziile pe care le vom avea de luat în perioada imediat următoare.
Să ne aducem aminte, așadar, cam ce anume s-a petrecut din 14 septembrie încoace. Atunci s-a produs ceva care acum (până în 24 octombrie) se cere reevaluat și rectificat, se cere clarificată o situație anume cu privire la un parteneriat. CONCILIERE, ARMONIE și PACE cu noi înșine și apoi cu cei din jurul nostru. Tot acum se pot clarifica anumite probleme din sfera sentimentală unde nu este loc pentru gândirea logică ci de o gândire care să ne poarte spre renaștere, transformare și purificare (Mercur retrograd în Scorpion) care ne va ajuta să reconstruim relații (sentimentale sau de afaceri) puternice bazate pe recunoașterea calităților propriului Eu pentru ca apoi să le folosim în societate legând noi contacte sau reparându-le pe cele existente în care am acționat greșit din propria vină ( Mercur retrograd în Balanță conjunct cu Soarele și Venus).
Din 23 octombrie, cu Soarele în Scorpion ca apoi să-l urmeze și Venus din 24 octombrie, vom avea tendința de a ne retrage în noi înșine pentru a sonda mintea și sufletul nostru, ne vom contura mult mai clar ceea ce ne dorim de la viață și de ceea ce avem nevoie pentru a putea cuceri ce ne face plăcere și ne fascinează (fie că este vorba de relații sau/și lucruri materiale).
Apoi Marte, care își va face ingresul în Capricorn din 26 octombrie, ne va da o mână de ajutor să realizăm cele spuse mai sus. Vom ști cum și când să acționăm și acest lucru ne va propulsa către țintele pe care le avem în vizor.


Cartea de tarot ÎNDRĂGOSTIȚII reliefează foarte bine atmosfera acestei luni. Este o carte care simbolizează dragostea pură, nepătată dar și șansa de a alege. Este posibil să fim puși în situația de a lua decizii destul de importante care pot marca viitorul nostru, în bine sau nu, depinde de alegerea noastră.
Iată o carte care ne îndeamnă să luăm decizia în funcție de ceea ce ne vorbește inima, o alegere făcută cu sufletul, fără a amesteca judecata rece a logicii. Îngerul o să vegheze asupra momentului deciziei dacă îi vom cere și ne promite că orice alegere făcută cu inima pură, neîntinată de dorințe egoiste, va fi o alegere care ne va conduce către succes!
Mihaela M. Atomei

duminică, 7 septembrie 2014

Astrotarot septembrie: CAPRICORN, VĂRSĂTOR și PEȘTI








Zodia sau Ascendentul CAPRICORN


Poziția Soarelui în această lună accentuează încrederea în propria persoană, în ideile tale pe care le consideri cele mai bune și nu eziți să le faci cunoscute și altora… prin impunere. Poate că, tocmai de aceea, relația cu superiorii poate fi supusă încercării. Apar tensiuni în acest sector unde ți se cere diplomație în comunicare.
În familie continuă acea tensiune neplăcută pentru tine: ți se cere aici multă flexibilitate și inițiativă pentru a face anumite schimbări, lucruri împotriva cărora lupți cu toată ființa. Încearcă să fii receptiv la ceea ce-ți spune intuiția, să vezi dincolo de granița materialului și să-ți deschizi mintea spre alte zări. Acest lucru va face posibile noi oportunități de a înțelege și de a rezolva problemele familiale și cele profesionale ( aspectele planetelor Jupiter, Mercur și Uranus contribuie la susținerea ta).
Ai șanse de a avea diverse contacte cu anumite persoane care îți pot deschide ferestre spre alte lumi; important este să lași, câteodată, garda puțin mai jos.
Marte în Săgetător din 14 septembrie accentuează starea de confuzie datorită faptului că nu reușești să-ți înțelegi problemele cu care te confrunți. Dar vei avea puterea necesară de a intra în miezul problemelor care, odată înțelese, vor fi pe jumătate rezolvate dacă vei încerca să „simți” ceea ce vrea să-ți transmită vocea ta interioară și să acționezi… uneori „nu cred, până nu văd” nu-și are rostul!
   
      

MARELE PREOT sau PAPA, iată o carte care reprezintă iluminarea, forța morală călăuzitoare către lumina divină, îl reprezintă pe maestrul și educatorul sufletului. Această carte îți transmite că primești binecuvântare ( mâna dreaptă a preotului ridicată pentru a-i binecuvânta pe cei prezenți) pentru tot ce vei întreprinde dacă, la rândul tău, vei binecuvânta și tu trecutul și viitorul (cheile încrucișate). Vindeca-ți sufletul de trecutul care te bântuie cu ajutorul iertării și mergi mai departe, în viitor, cu lumina lui Dumnezeu în suflet! Așa vei simți prezența Lui oriunde vei fi!
                   




Zodia sau Ascendentul VĂRSĂTOR


În această perioadă dai o mare importanță posesiunilor materiale și profesiei. Analizezi mult mai ușor problemele și originile lor, lucru care duce spre rezolvarea acestora. Perseverența, răbdarea și seriozitatea îți pot da un mare ajutor dacă le vei folosi acum.
Pentru tine, stagnarea într-o situație înseamnă a bate pasul pe loc și este cel mai nesuferit lucru. Poate simți că planurile tale sunt oprite din evoluție din diferite motive și ți se cere o transformare a lor. Probează să faci această operațiune; diverși parteneri te vor ghida, te vor inspira, îți vor da idei, dar nu te vor susține în fața superiorilor sau în ceea ce ține de sectorul profesional (Jupiter în aspect benefic cu Mercur din Balanță și Uranus, dar în cuadratură cu Saturn din Scorpion). Aici doar tu ești cel care va reuși să-și transforme propriile valori, ca mai apoi, să le expui cu seriozitate și răbdare.
Câteodată este bine să accepți și idei care ți se pot părea depășite, chiar dacă îți știrbesc dragostea pentru originalitate. Făcând în acest fel, vei găsi nenumărate resurse, comori ascunse în adâncul sufletului tău care pot fi scoase la lumină de tine și puse în valoare cu ajutorul intuiției tale practice… ascultă-ți intuiția, vei realiza multe cu ajutorul ei!


2 DE MONEDE este o carte a cărei imagine îți arată modul cum trebuie să privești și să dezvolți materialul reprezentat de cele două monede. Orice decizie pe care va trebui s-o iei, va trebui luată cu prudență și calm. Graba și dorința de a vedea efecte imediate nu-și au rostul; acestea ți-ar putea provoca pierderi. Lucrează cu ceea ce deții, cu puținul pe care îl ai,cu mai multă băgare de seamă (echilibrul celor două monede aflate în mișcare),cu ajutorul intuiției (apa) și a cunoștințelor tale (vapoarele).





Zodia sau Ascendentul PEȘTI


Este o perioadă importantă pentru a lega diverse parteneriate care pot fi sentimentale, de prietenie sau care te pot ajuta în asimilarea informațiilor ( studii, cursuri etc.) de pe urma cărora vei putea culege beneficii.
Soarele prezent în Fecioară te provoacă să fii stăpân pe propriile-ți emoții, ți se cere o mai mare luciditate și să-ți examinezi propriul comportament față de ceilalți. Pluton te ajută acum să legi prietenii durabile cu acele persoane care te pot inspira, care te susțin și te învață cum să lupți în viață pentru a reuși.
Educă-ți modul sumbru de a privi viața, descătușează-te de negativism și lasă loc schimbării să-și facă treaba!
De la jumătatea lunii, pot să apară diverse oportunități în sectorul profesional care să te forțeze să faci uz de capacitățile tale la maximum. Așadar, luptă împotriva temerilor și fricilor tale, lasă deoparte tendința de a te victimiza și treci la treabă! Nu vei regreta dacă te vei încrede în puterile tale! 


Cartea 4 DE CUPE este o carte a cărei imagine prezintă un tânăr care se complace în stagnare. Acesta este nemulțumit de ceea ce are, nu-și recunoaște propria valoare  (cele 3 cupe aflate pe terenul înverzit). Este atât de prins în nemulțumirea și în neîncrederea sa încât nu observă apariția unei noi oportunități (mâna care ține a patra cupă). Așadar, ridică-ți ochii și bucură-te de ceea ce ai și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru toate darurile din viața ta… în felul acesta vei observa și alte șanse ce ți se oferă!


Mihaela M. Atomei

vineri, 5 septembrie 2014

Astrotarot septembrie: BALANȚĂ, SCORPION și SĂGETĂTOR



Zodia sau Ascendentul BALANȚĂ

Iată o perioadă în care te poți simți singur… Tu, care iubești contactul cu ceilalți este posibil ca acum să-ți dorești solitudine, o mică retragere în propria-ți carapace pentru a analiza anumite situații și evenimente pe care le trăiești sau le-ai trăit. Simți că această perioadă este puțin bizară datorită stării de confuzie în care te afli. Este posibil să dai peste tot felul de obstacole care te pot împiedica să te manifești la adevărata ta valoare. Există și riscul apariției unor neînțelegeri (poți înțelege greșit sau să fii înțeles greșit) care îți pot afecta relația cu cei dragi și cu superiorii.
Dar Cerul nu te lasă de izbeliște… Pluton din Capricorn în aspect benefic cu Soarele din Fecioară te susține în cazul în care îți dorești să înțelegi originea anumitor probleme mai vechi care te frământă, te ajută să conștientizezi „rana” sufletului tău și să-i acorzi atenția cuvenită ca s-o poți vindeca… Nu trebuie decât să stai puțin doar tu cu tine pentru a privi interiorul inimii tale și să fii hotărât în explorarea acesteia, chiar dacă ți-e teamă de ceea ce vei descoperi… Acum se poate pune bazele unei schimbări de lungă durată.
Tot în această perioadă este indicată aderarea la un grup ale cărui interese sunt asemănătoare cu ale tale. Poți cunoaște persoane care pot avea un rol anume în viața ta. Important este să eviți șovăiala și indecizia, altfel vei avea senzația că norocul trece pe lângă tine…

 
Tarotul prin cartea CAVALERUL DE SPADE arată atmosfera desfășurării anumitor evenimente care te pot afecta direct sau indirect, depinde de situație. Adică poți fi chiar tu declanșatorul „furtunii” sau, la fel de bine, poți reacționa „furtunos” la anumite provocări. Cavalerul din imagine ține o spadă în mâna dreaptă, la nivelul capului ceea ce înseamnă acțiunea și puterea creatoare a gândului. Este o imagine care redă foarte bine rapiditatea și impulsivitatea manifestării gândirii care nu este suficient de clară ( norii și arborii bătuți de vânt). Trecutul îți bântuie gândurile și nu ai liniște până nu le rezolvi. Atitudinea curajoasă este binevenită dar trebuie s-o împletești cu diplomație și acceptarea adevărului așa cum este… Doar așa poți trece de acele obstacole care nu te lasă să pășești pe drumul tău înainte..


Zodia sau Ascendentul SCORPION


Ești foarte greu de mulțumit în această perioadă, aproape nimic și nimeni nu prea îți sunt pe plac și „împroști” cu venin în toate părțile atunci când ai ocazia… consideri că toți au o vină pentru suferințele tale, mai puțin tu… Nimic mai greșit!
De ceva vreme, Pluton din Capricorn tot încearcă să te învețe cât de importante sunt asumarea responsabilității, răbdarea, seriozitatea și sacrificiul pentru tot ce-ți dorești de la viață. Acestea sunt câteva din însușirile pe care ar trebui să le adopți și să le folosești atunci când se ivesc oportunități sau schimbări de situație care pot avea un rol important pentru tine în sectorul profesional. Uranus din Berbec în aspect benefic cu Jupiter din Leu îți acordă aceste șanse… Acum este momentul tău!
Marte din Săgetător îți va da curaj să mergi cu încredere pe propriile picioare spre ceea ce țintești…
Acum este un bun moment de a te integra într-o colectivitate cu aspirații și dorințe similare cu ale tale. Se pot crea noi contacte care îți pot aduce ceva nou în viața ta. Trebuie doar să vrei și să ții ochii deschiși…


9 DE BÂTE reprezintă o teamă nefondată. Tânărul din imagine are o porțiune a capului bandajată. Bandajul nu este fixat cum trebuie pe „rană” lucru care simbolizează răni inexistente sau pe cale de vindecare. Atitudinea lui temătoare provine de la suferințe vechi, nedepășite care îl opresc să evolueze, îl opresc să încerce să treacă de bariera acestora (cele 8 bâte care formează în spatele tânărului un gard ) pentru a explora frumusețea vieții, frumusețea noului și schimbării (peisajul verde care se arată în zare). Așadar, vindecă-te de sindromul drobului de sare și dărâmă gardul care te împiedică să ieși să-ți cunoști oportunitățile… 



Zodia sau Ascendentul SĂGETĂTOR


Soarele din Fecioară îți cam pune răbdarea la încercare în această perioadă. Te provoacă să demonstrezi competența în fața superiorilor. Pluton îți dă o mână de ajutor să-ți „sondezi” capacitățile, să conștientizezi propria valoare și utilitate pe care să le demonstrezi în sectorul profesional.
Profită și de avantajele de pe urma intuiției tale. Vocea interioară, chiar dacă uneori ți se pare bizară, grăiește cel mai precis ceea ce este bine pentru tine … ascult-o! Încearcă să distingi bine ceea ce-ți spune intuiția de ceea ce dorești tu… aceste s-ar putea bate cap în cap… Este posibil să întâmpini situații în care vei fi nevoit să iei decizii radicale și acest lucru nu este tocmai pe placul tău.
Atenție la modul tău de a relaționa cu ceilalți din 14 septembrie încolo. Marte își face ingresul în zodia ta natală, fapt care îți va aduce mai mult curaj în a te manifesta și de a spune lucrurilor pe nume fără a mai lua în calcul faptul că ceea ce spui ar putea să-l doară pe celălalt. La fel de bine se poate întâmpla să dai în vileag anumite lucruri pentru care nu a venit momentul deconspirării.



6 DE BÂTE – o carte a victoriei (coroanele de lauri) și a încrederii într-un viitor mai bun. Tânărul din imagine are atitudinea unei persoane victorioase în lupta sa cu stihiile trecutului. În luptă s-a folosit de toate puterile lui (bâtele) pentru a birui. Cartea reprezintă succesul recunoscut oficial, făcut public care conduce către renume. Nu rămâne decât să te implici cu toate forțele în scopurile tale pentru a putea primi laurii succesului!

miercuri, 3 septembrie 2014

Astrotarot septembrie: RAC, LEU și FECIOARĂ



Zodia sau Ascendentul RAC

Soarele în tranzit în sectorul cunoașterii îți aduce dorința de a aprofunda anumite învățături mai mult din curiozitate. Ești atras de tot ce-i nou și de tot ce se vrea descifrat în acest domeniu al cunoașterii și al învățăturii.
Pluton din Capricorn îți devine aliat în această perioadă. Îți dă putere să clădești ceva de durată făcând uz de înțelepciune și cunoaștere, deopotrivă. Ai șanse de a cunoaște persoane care îți pot fi de ajutor, de la care poți învăța ceva util. Și în plan sentimental lucrurile încep să prindă un contur mai colorat. Simți că ești pe aceeași lungime de undă cu celălalt și vă înțelegeți mult mai bine.
La capitolul parteneriate mai este de adăugat faptul că se mai menține încă acea tensiune obositoare care îți afectează cariera și relația cu superiorii dar la cote mult mai mici. Deci, acest lucru poate însemna că dispui de creativitate care te poate ajuta să ieși din impas.
Mai există și ceva tensiuni și în familie sau în mediul familiar ție. Comunicarea se face puțin cam greoaie și riști să înțelegi sau să fii înțeles greșit: de vină poate fi și stres-ul acumulat. Încearcă să-i înțelegi pe ceilalți, să te pui în locul lor pentru a putea judeca anumite situații prin prisma acestora. Procedând în acest mod  comunicarea cu cei dragi va fi mult mai ușoară.



ÎMPĂRĂTEASA, o carte a cărei imagine ne duce cu gândul către forța creației vieții și întreținerea acesteia, o carte plină de viață și triumful acesteia. Femeia din imagine ține sceptrul creației în mâna dreaptă (puterea creatoare) la nivelul capului (judecata minții) deasupra căruia se află o diademă din 12 stele (reprezentând cele 12 seminții ale poporului lui Dumnezeu, cei 12 apostoli, cele 12 constelații și/sau semnele zodiacale) care simbolizează protecția divină. Se simte pe deplin stăpână peste tot ce înseamnă belșug și împlinire palpabilă, trăită, deci nu închipuită sub forma iluziei (simbolul planetei Venus care decorează tronul împărătesei). Ce înseamnă toate acestea pentru tine? Înseamnă că ești propriul stăpân al puterii tale de a te dedica creativității, înseamnă că poți conta pe ceea ce ești și cum ești pentru a reuși să-ți îndeplinești visele… important este să vezi și să intuiești șansele din calea ta pentru a trece la acțiune… 


Zodia sau Ascendentul LEU


Dacă luna trecută ai fost atent la propria (re)descoperire personală dându-ți seama de propriile capacități, acum, în perioada lunii septembrie, sunt șanse să le valorifici, să-ți fructifici valorile. Este momentul să-ți sufleci mânecile și să treci la treabă! Se întrevăd reușite în planul profesional și sunt șanse de câștig.
Toate acestea vor fi posibile dacă vei reuși să înmoi tensiunea existentă dintre ceea ce ești tu și ceea ce vor ceilalți. Ți se cere ceva mai multă flexibilitate…
Este posibil să apară cheltuieli imprevizibile, cheltuieli care pot fi pentru amenajarea locuinței dar și pentru satisfacerea unor vicii…așadar, precauție!
Este un moment prielnic pentru aprofundarea unor studii sau cercetări la care ai nevoie de răspunsuri clare, ușor asimilabile. Doar că, pentru a putea învăța este necesar de avânt și inițiativă, deschidere a minții și acceptarea unor idei diverse de ale tale.
De la jumătatea lunii puterea ta de a fascina va crește simțitor. Devii, din nou, „punctul de atracție” datorită atenției cu care îți tratezi partenerul. Atenție, însă, ca activitățile de divertisment să nu devină un „rău necesar” sau exagerate… acestea te-ar putea distrage de la îndatoririle și responsabilitățile cărora trebuie să le acorzi atenție.


Femeia din imagine este legată la ochi și brațe. Interesant este faptul că are picioarele libere, poate să se miște nestingherită pe pământul îmbibat de apă. Se pare că se află într-un joc în care se cer anumite abilități pentru a reuși să scape de probă. Are libertatea de a dibui drumul care duce către castel (visul împlinit). Ce anume transmite această carte 8 DE SPADE: nu este o probă extremă, este doar o șansă de a conștientiza propriile capacități care te vor purta spre reușită în cazul apariției unei situații care pare fără ieșire. Chiar dacă, uneori, te poți simți prizonier în propriile gânduri și înconjurat de anumite evenimente nedorite nu trebuie să uiți că pentru tot și toate se găsesc soluții și ai o mare capacitate de a le găsi și a face uz de ele…


Zodia sau Ascendentul FECIOARĂ


În această perioadă ai o mare încredere în tine, în propria-ți judecată, în idealurile tale, dar mai ales în acele lucruri care îți fac plăcere. Datorită hobby-urilor și acelor activități care sunt produsul minții tale, te simți plin de energie și te simți mai puternic.
Dorești să arăți și altora cine ești cu adevărat. Acum, pentru tine, această atitudine este ca o sabie cu două tăișuri atunci când este superficial mânuită fără o pregătire temeinică în prealabil. Tu te mândrești cu acea latură a personalității tale care este mereu plină de acea dorință către lucruri bine făcute, bine analizate și puse la punct, dar… este posibil ca cei cu care intri în contact să nu rămână încântați de acest mod al tău de a aborda situațiile. Tendința ta către perfecțiune dar și faptul că ceri și altora acest lucru te poate purta către dezamăgiri.
Încearcă să fii mai maleabil în gândire și nu le impune și altora să-ți adopte stilul tău  de trai.
Relația de cuplu este în mâinile tale acum; este posibil să se îmbunătățească dacă vei reuși să-ți înțelegi partenerul așa cum este, fără a încerca din răsputeri să-i schimbi modul său de a fi, fără a-l „perfecționa”. Trebuie să fie de ajuns pentru tine faptul că iubirea pe care o oferi îl face să se simtă în siguranță…


Iată o carte nu tocmai plăcută la prima vedere. 3 DE SPADE nu reprezintă neapărat o suferință în dragoste. Este mai degrabă vorba de semnificația unor dezamăgiri, unor lupte pentru țeluri greu de atins în care s-a pus toată speranța. În cazul de față, inima frântă de rațiunea rece (spadele) este împinsă spre purificare  și curățare (ploaia), procedee nu tocmai plăcute dar necesare pentru vindecare. Trebuie eliminată încetul cu încetul fiecare spadă a minții căutătoare de logică. Încearcă să-ți adaptezi mintea și inima după ce spune intuiția (ploaia). Rezultatul va fi asemănător unei ploi de vară care cade peste pământul însetat…

Mihaela M. Atomei

luni, 1 septembrie 2014

Astrotarot septembrie: BERBEC, TAUR și GEMENI



Zodia sau ascendentul BERBEC


Această perioadă se va manifesta sub amprenta dorinței de control și nevoii de siguranță în sectorul muncii, acolo unde îți desfășori activitatea muncind cot la cot cu ceilalți în echipă. Soarele prezent în acest sector îți poate dărui multă energie în a căuta și găsi soluții pentru rezolvarea unor probleme prezente la locul de muncă. Te îndeamnă să devii practic și calculat la orice acțiune tocmai pentru a te putea bucura de rezultate palpabile. Sunt șanse de reușită datorită atitudinii pozitive din partea ta. Legi cu ușurință noi contacte cu diverse persoane atunci când este vorba de ceva ce îți face plăcere însă există riscul să devii destul de nesuferit(ă) dacă întâlnești pe cineva care nu este aceeași lungime de undă cu tine.
Așadar, atenție la modul în care gestionezi orice conversație, controlează-ți tendința de a găsi „nod în papură”, tendință care poate fi accentuată de stres-ul acumulat. În schimb, reușești să-ți impresionezi superiorii dacă vei avea o atitudine de curtoazie colegială, fiind gata oricând de a oferi ajutor atunci când este nevoie. La fel și în sectorul sentimental se pot deschide anumite căi care te pot îndrepta către armonie în relație. Făcând uz de amabilitate, rezultatele nu vor întârzia să apară!


2 DE MONEDE – o carte care te îndrumă înțelept în această perioadă; o carte care reprezintă elementul Pământ prin stabilitate,siguranță și disciplină în ceea ce trebuie să faci. Aceste calități trebuie să le evidențiezi cu ajutorul FLEXIBILITĂȚII mentale. Capacitatea ta de adaptare la anumite situații dar fără să pierzi din vedere ECHILIBRUL este pusă la probă. Jonglează cu evenimentele și situațiile care îți întind nervii: fii destins, amabil și flexibil și ai să vezi rezultatele!






Zodia sau Ascendentul TAUR


Te simți în centrul atenției în această perioadă. Lucrul acesta se datorează și faptului că ai încredere în propria persoană, în ideile tale, în puterea ta de a fascina și cuceri ceea ce îți place, indiferent că este vorba de dedicare asupra unui hobby sau de dorința de a te retrage cu cel drag ție, undeva, departe de ochii indiscreți ai lumii. Vei avea parte de aceste lucruri doar dacă vei reuși să-ți învingi tendința de posesivitate și încăpățânare. Încearcă să devii puțin mai maleabil, să pătrunzi în sufletului partenerului pentru a-l înțelege. Poate vei simți că în parteneriatele prezente (de orice fel) nu ți se mai acordă același tratament cu care te-ai obișnuit. În acest caz trebuie să faci uz de acel calm englezesc, tipic naturii tale taurine cu care ești înzestrat.
În sectorul profesional pot să apară anumite probleme de colaborare datorită inflexibilității tale. Odată ce apuci pe o cale, greu te mai poate distrage cineva de pe ea… Încearcă să-ți folosești intuiția deoarece datorită ei vei putea găsi soluții la ceea ce te frământă. Cu toate că, într-un fel, îi înțelegi pe ceilalți îți vine greu să lupți împotriva propriilor concepții. În cea de a doua jumătate a lunii, fiorii dragostei revin în prim plan: dragoste care poate fi pentru proprii fii, dragoste pentru o activitate care îți face plăcere, dragoste pentru dorința de a fi îndrăgostit de ceva sau de cineva…


Iată o carte care nu prea are nevoie de prea multe explicații… imaginea în sine este cât se poate de clară și lipsită de simboluri care mai de care mai misterioase… 10 DE CUPE, o carte a plenitudinii, a promisiunii divine că nu trebuie să-ți faci griji ( curcubeul format din cele 10 cupe). Mulțumește Cerului pentru tot ceea ce ai și te înconjoară, privește în jur și bucură-te… sigur vei găsi motive pentru care să fii recunoscător…





Zodia sau Ascendentul GEMENI


O perioadă dedicată familiei și problemelor casei. Simți că sunt o mulțime de treburi care necesită rezolvare în acest sector. Poți întâmpina diverse situații în care simți că ți se taie „craca de sub picioare”. Situația de la serviciu nu este tocmai roz; se dau peste cap anumite planuri și trebuie să te adaptezi anumitor restricții. Atenție la starea sănătății tale și nu amâna tratamentul afecțiunilor fizice care te deranjează!
Mercur prezent în sectorul creativității ocupat de zodia Balanță te sprijină în tot ce faci legat de studii sau diverse contacte care îți vor fi de folos în viitor. Poți deveni mult mai perspicace și receptiv în aceste planuri cu condiția să nu-ți fie teamă de schimbare.
Marte tranzitează sectorul parteneriatelor începând din a doua jumătate a lunii septembrie ceea ce înseamnă că te poți simți provocat de ceilalți. Este posibil ca aceștia să-ți impună propriile lor idei; idei a căror logică nu prea o înțelegi… Încearcă să fii răbdător, nu reacționa în pripă și așteaptă să treacă „furtuna”!
Ceea ce este important în acest context este faptul că nu-ți pierzi speranța. Ai puterea să adopți o atitudine pozitivă și dacă o vei folosi atunci când este nevoie vei reuși să găsești soluții la problemele care se cer rezolvate. Intuiția ta este de natură practică. Nu ignora semnalele ei și acționează atunci când simți că trebuie. Acum este momentul să pui în practică ceea ce-ți dictează vocea ta lăuntrică!


Iată că NEBUNUL vine să întărească „spusele” astrelor. Tânărul din imagine afișează o atitudine lipsită de griji și prejudecăți. Nu își dorește decât să-și urmeze propria viziune și să experimenteze ceva nou, ieșit din tiparele societății; ceva ce simțea demult că trebuie să facă… să învingă trecutul înfruntându-l… Conștiința, personificată prin prezența credinciosului câine alb, îl împiedică să se avânte în neștire. Aceasta îl avertizează când să se oprească pentru ca această experiență să nu devină fatală. Așa că nu-ți fie teamă de ghidul tău interior și urmează-l… dar poartă cu tine conștiința care te va opri la timp…

 Mihaela M. Atomei