duminică, 12 ianuarie 2020

Venus in zodia Pesti (14 ianuarie-7 februarie) la ce sa ne asteptam


Dragostea... Acest sentiment iluzoriu, impletit cu asteptari si goana neintrerupta dupa o picatura din aceasta licoare parca fermecata!
Da, spun "fermecata" deoarece dragostea, in perioada ce va veni, va fi acoperita de un voal incetosat, lipsit de claritate. Vom putea fi dusi in eroare datorita iluziilor pe care ni le cream cu atata usurinta.

Afrodita, zeita frumusetii si a dragostei, paseste in zodia Pesti, se scufunda in apele involburate ale lui Poseidon. Este oaspete de onoare intr-un taram plin de mistere si unde claritatea lipseste. Totul pare un basm atat de real pentru ea, incat nu stie ce sa creada si se lasa dusa de val, se lasa leganata de sentimente pline de teama, de dependenta, de dorinta si vrea sa-l atraga, sa-l seduca  pe Ares, iubitul ei,  printr-o forma de sensibilitate crescuta. Spera ca plangand sau lamentandu-se, facand pe victima sau propunandu-i vise bazate pe iluzii, pe fantezie, il va cuceri. Insa Afrodita nu si-a ales un moment mai prost! Nu-i va iesi, nu vor da roadele dorite toate aceste tactici. Dimpotriva, il va indeparta si mai mult.
Ares, zeul neinfricat al razboiului, zeul nespus de frumos plin de dorinta si virilitate, se afla oaspete pe taramul focului, in zodia Sagetator, unde aspira sa faca o schimbare care sa marcheze dorinta sa de a fi liber. Liber de plasmuiri fanteziste dar nu vrea nici ceva concret. Prefera sa cerceteze terenul, sa observe bine si sa-si dea seama ce il atrage cel mai mult. Ares este pe teritoriul lui Zeus, patronul metamorfozei si al aventurii, si aici invata de la mai marele zeu ca plangerile Herei (sotia lui Zeus) nu au nici un efect asupra sa.
Acum sa ne indepartam de mitologie si sa trecem la fapte mai concrete, la ce anume ne va aduce aceasta perioada de sedere a lui Venus in Pesti si ce anume trebuie sa facem pentru a iesi cu bine si nesifonati emotional.
Va fi o perioada plina de controverse, in care vom simti ca nu suntem pe aceeasi lungime de unda cu persoana iubita. Ne vom simti neintelesi datorita supersensibilitatii noastre. Vom avea nevoie de multe dovezi de iubire si vom simti ca fericirea noastra depinde de cata atentie ne ofera partenerul. Disperarea va lua amploare si daca nu suntem suficient de controlati, riscam sa provocam neplaceri, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti.
Persoanele sensibile care sunt dependente de dragostea partenerului, trebuie sa se astepte la o perioada in care visele si planurile lor pot deveni sacaitoare pentru partener.
Persoanele care neglijeaza relatia cu partenerul, trebuie sa se astepte la o ploaie de plangeri din partea acestuia.
Perioada cere un compromis, un consens pentru a nu distruge. Se poate rupe cu mare usurinta relatiile in aceasta perioada.
Asadar, sa lasam partenerului spatiu, fara sa ne lamentam si, la fel, sa ascultam dorintele si nemultumirile acestuia.
Este necesar, mai mult decat oricand, sa predomine echilibrul.

Tarotul ne spune sa ASTEPTAM, sa luam o pauza din a actiona, din a face planuri, din a-l constrange pe celalalt sau, dimpotriva,  din a-l ignora. Este o perioada a observatiei. Este o perioada in care se poate constientiza foarte usor ce probleme avem in cuplu si cum putem noi, in mod personal, sa le rezolvam. Nu celalalt, ci eu! Avem, cu siguranta, nevoie de o reimprospatare a convingerilor, de a nu ne ghida relatia dupa canoane vechi, expirate, doar pentru ca asa spune lumea, asa spune mama, bunica, vecinii etc. Este nevoie de o alta ghidare in viata noastra de cuplu pentru a putea functiona mai bine. Este un bun moment sa citesti carti de specialitate, sa participi la cursuri, la sedinte cu oameni pregatiti in acest domeniu atat de vast, numit CUPLU.
 John Gray spune ca "barbatii vin de pe Marte si femeile vin de pe Venus"... dar sa nu uitam ca se poate si invers...

joi, 9 ianuarie 2020

Ce ne aduce Luna Plina din Rac

 Relatiile... Aceste legaturi invizibile care ne tin captivi intr-o lume plina de interese...
Este vorba despre relatiile de tot felul, nu conteaza ca este vorba despre legaturi familiale, amoroase sau de afaceri, de prietenie sau colegiale. Relatiile sunt cele care ne amprenteaza viata, existenta si viitorul. Asadar, fii atent ce anturaj frecventezi.
Luna Plina din ianuarie vine la pachet cu o eclipsa inelara si se produce pe axa Rac-Capricorn, o axa greu incercata datorita prezentei multor planete importante de care depinde viitorul nostru. Spun "viitor" deoarece zodia Capricorn asta vrea sa ne arate acum: trebuie sa ne gandim la viitorul nostru. Nu la trecut, nu la prezent. Prezentul trebuie folosit pentru a cladi viitorul. Trecutul a fost, nu mai exista, nu isi mai are utilitatea sa.Trecutul ne trage mereu inapoi, nu ne lasa sa pasim pe picioarele noastre, ne taie aripile si nu ne lasa sa plecam din loc.
Aceasta Luna Plina ne spune ca cine zaboveste in trecut, risca sa ramana acolo, uitat de lume, uitat de persoanele importante care ar putea fi un real ajutor in viitor.
Cei care zabovesc in trecut sunt extrem de sensibili si nu isi dau voie sa treaca de limitele pe care si le-au creat singuri. Emotiile lor par a fi blestemele pe care le poarta pe umeri cu mare greutate. Dau vina pe altii, pe Dumnezeu, pe viata etc. Pentru acestia ALTCINEVA este de vina pentru suferintele lor. Sunt niste copii care refuza sa creasca...
Conjunctiile Saturn-Pluton, Soare-Mercur, nu ne permite sa zabovim pe taramul copilariei: odata ce am crescut, ce am devenit adulti ca varsta, suntem obligati sa si demonstram. Sa lasam copiilor acest privilegiu de a-si trai copilaria. In schimb, noi, adultii, suntem nevoiti sa ne maturizam, sa lasam deoparte jocurile copilaresti in care suntem dependenti de atentii, de ceilalti, de tapi ispasitori...
Privind aceste aspecte astrale, imi vin in minte metodele de antrenament si disciplinarea in artele martiale: multa munca (este vorba de ani de antrenament), perseverenta si autodisciplinare. Nu este loc pentru lamentari, plangeri de mila.
Cine este capabil sa se infraneze, sa fie autodisciplinat, riguros in ceea ce priveste stilul sau de viata si selectiv in ceea ce priveste anturajul, va avea numai privilegii, in ciuda acestor aspecte tensionate.
STEAUA din tarot ne arata o cale, aceea ca la capatul tunelului mereu exista o luminita care ne arata calea spre iesire, spre adevarata fericire. O avem la indemana, este langa noi. Doar trebuie sa ne oprim, sa deschidem bine ochii si sa observam din ce parte vine o stralucire neobisnuita care ne face sa fim plini de speranta, care ne invaluie cu o sublima fericire, fie ea cat de mica. Atunci putem sa incepem sa sapam, sa muncim pana cand vom reusi sa iesim in plinatatea luminii, in bataia calda a soarelui, a stelelor, a vantului...afara din tunel...