duminică, 9 noiembrie 2014

Astrotarot noiembrie: LEU, FECIOARĂ şi BALANŢĂ


Zodia sau Ascendentul LEU


Pentru tine sectorul familial şi familiar ţie, cu tot ceea ce înseamnă rutină se animă şi tot ce era „amorţit” începe să se mişte spre bine sau nu, depinde de direcţia dată de tine…
Ai tendinţa de a pune „paie pe foc” datorită lipsei de sens critic faţă de propria persoană. Nu cumva eşti prea încrezător că TOT ceea ce faci şi gândeşti este perfect, că doar ceea ce crezi tu contează, fără să mai iei în considerare şi opinia celuilalt? Pentru bunul mers în relaţiile cu cei apropiaţi încearcă să nu îţi supraevaluezi calităţile cu care eşti înzestrat… trebuie să adopţi o atitudine înţelegătoare faţă de cei dragi…
Mercur, pe tot parcursul tranzitului său prin Scorpion (9-28 noiembrie), te va ajuta să analizezi situaţiile în care te afli cu cei dragi ţie, să comunici cu aceştia într-un mod mult mai profund, să le înţelegi temerile şi descurajările ca apoi, tu, să-i poţi încuraja şi ajuta să meargă înainte. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să faci în aşa fel încât ca orgoliul tău excesiv să fie la cote minime.
La fel pot sta lucrurile şi în sectorul profesional unde ai tendinţa de a impune celorlalţi colaboratori propriile idei. Cel mai bine este să fii tolerant, învaţă să fii practic, bine organizat şi plin de dorinţa de a munci fără să te aştepţi la rezultate materiale imediate.
Spre sfârşitul lunii puterea ta de a-i fascina pe cei din jurul tău va creşte simţitor şi atunci te vei bucura de ceea ce ţi-a fost restricţionat. Aşadar, mai întâi trebuie să dai Cezarului ce-i al Cezarului… uită de propriul orgoliu şi implică-te în soluţionarea problemelor din jurul tău…


Apariţia cărţii DREPTATEA completează cele spuse mai sus aducând în vizor necesitatea luării deciziilor cu maturitate sub lupa adevărului. Poate fi o perioadă în care îţi va fi plătită cu aceeaşi monedă orice acţiune săvârşită trecută sau prezentă. Simbolizează legea Karmei: CAUZA produce EFECTUL… nu te poţi sustrage de la plata acesteia. Priveşte adevărul cu imparţialitate… este singura cale, pentru moment, prin care poţi căpăta acea pace interioară de care ai mare nevoie…







Zodia sau Ascendentul FECIOARĂ


În această perioadă, sectorul de viaţă ce ţine de comunicarea cu ceilalţi este foarte activ. Poate te implici într-un studiu care îţi face mare plăcere. Poate simţi că propriul tău orgoliu este pus la încercare, că trebuie să arăţi ce poţi pentru a evita spulberarea credinţei în idealurile tale. Poate simţi o teamă de a arăta celorlalţi cine eşti… Este greu, dar trebuie să arăţi ceea ce poţi şi ştii cu adevărat!
Mercur din Scorpion te ajută să înţelegi mult mai clar propriile pasiuni, acele activităţi pentru care te dedici cu drag. Acum este momentul de a dezvolta ceea ce ai început cândva vis à vis de acest domeniu…
Din nefericire, pe parcursul acestei luni, este posibil să întâmpini ceva probleme în sectorul financiar, poate fi vorba de pierderi materiale bruşte care îţi pot afecta bugetul şi relaţia cu partenerul.
Relaţiile sentimentale sau cu cei dragi au şi ele de suferit din 15 noiembrie încolo. Speranţele tale în sprijinul acestora pot fi spulberate. Te poţi simţi deznădăjduit şi poate nu vei mai putea suporta atmosfera încărcată din familie. Atenţie la starea ta de sănătate: tu, care iubeşti stabilitatea şi siguranţa, te poţi simţi acum foarte obosit şi vlăguit de toate aceste probleme care îţi invadează nevoia ta de linişte şi calm. 


6 DE SPADE simbolizează deplasarea către altă direcţie decât cea de până acum. Reprezintă căutarea altor situaţii mai bune, deschiderea unor noi oportunităţi, chiar dacă acum nu sunt suficient de clare şi prezentul încă te mai tulbură. Dar ceea ce a fost mai greu a trecut şi acum ai forţa de a începe de la capăt… important este să nu te cramponezi în trecut şi să-ţi deschizi „aripile” pentru a-ţi lua avânt către schimbarea care ţi-ar putea aduce reuşită…






Zodia sau Ascendentul BALANŢĂ


Eşti pus în situaţia, în această perioadă, de a-ţi demonstra ceea ce eşti cu adevărat, să te scufunzi în adâncurile conştiinţei tale şi să-ţi (re)descoperi calităţile cu care eşti înzestrat şi de a le (re)folosi în vederea atingerii scopurilor tale. Nu este o perioadă tocmai uşoară pentru tine. Este o perioadă tulbure în care simţi că nu ştii în cine şi în ce anume să ai încredere. Atenţie cum procedezi şi ce hotărâri vei lua în privinţa celorlalţi… există riscul de a îndepărta, datorită orgoliului tău, tocmai acele persoane care te protejează şi îţi dăruiesc un oarecare confort emoţional… Cheltuielile vor fi şi ele suficient cât să-ţi destabilizeze bugetul. Iată o perioadă destul de obositoare în care este necesară o bună doză de atenţie şi decizii drepte!
Poate vei simţi cum toate problemele casei şi ale celor dragi te înconjoară din toate părţile şi nu prea vei şti cum să le faci faţă. Dar Mercur din Scorpion şi Neptun din Peşti îţi dăruiesc capacitatea de a conştientiza ceea ce ai de făcut şi cum să procedezi pentru a reuşi. Aşadar, nu-ţi neglija intuiţia şi ascult-o!
Din 15 noiembrie comunicarea cu ceilalţi poate deveni oarecum greoaie. Este posibil ca această cauză să fie dificultatea de a adopta alte idei şi concepţii al căror sens nu prea îl înţelegi bine.


CAVALERUL DE MONEDE reprezintă un tânăr ale cărui capacităţi îl poartă către succesul mult aşteptat. Este răbdător, capabil să aştepte efectul planurilor sale, perseverent şi responsabil în ceea ce priveşte obiectivele sale. Această carte arată că disciplinându-ţi gândurile şi folosirea unor strategii bine puse la punct, reuşita se va face prezentă!







Mihaela M. Atomei

vineri, 7 noiembrie 2014

Astrotarot noiembrie: TAUR, GEMENI şi RAC




Zodia sau Ascendentul TAUR


La începutul acestei luni acorzi multă atenţie parteneriatelor, eşti mult mai receptiv la nevoile celorlalţi, „simţi” ceea ce ei au nevoie, comunici uşor şi îţi expui cu uşurinţă propriile idei în care ai mare încredere.
În perioada 6-15 noiembrie este posibil să apară unele evenimente neaşteptate care te vor provoca să-ţi schimbi vechile concepţii despre viaţă, ideile tale şi înţelepciunea ta vor căpăta o altă „culoare”. Pentru a avansa spre ceea ce ţinteşti îţi trebuie maleabilitate, acţiune şi nu în ultimul rând, energie şi rapiditate.
Se recomandă mare atenţie pe timpul călătoriilor şi asupra locului unde se vor desfăşura acestea. Şi starea de sănătate trebuie verificată la cea mai mică disfuncţie pentru a evita agravarea afecţiunilor.
Este posibil să apară anumite probleme ce se vor rezolvate în familie şi în tot ceea ce înseamnă rutină sau familiar pentru tine. Cauza acestora ar putea fi dorinţa ta de a căuta ceva care să-ţi dăruiască mai multă profunzime, nostalgie şi posibilitatea de a trece de propriile limite.
Începând din 15 noiembrie până la sfârşitul lunii, atenţie la ce anume îţi doreşti cu orice preţ! Riscul de a cădea în mrejele iluziilor şi a deşertăciunii este mare acum. Poate ai să cunoşti persoane care te vor fascina la prima vedere, punându-le pe un piedestal în inima ta. Aşadar, dacă nu cântăreşti bine cui îi dăruieşti inima, pregăteşte-te pentru dezamăgiri…
Spre sfârşitul lunii apar şanse de anumite câştiguri suplimentare, venite din alte părţi decât din munca proprie. Poate fi vorba şi de o avansare a partenerului care să-ţi aducă beneficiu. Totodată, vei intui mult mai rapid, anticipat acţiunile celuilalt…


8 DE SPADE face referire la o perioadă de criză mai mult la nivel psihologic. Te poţi simţi incapabil de a rezolva anumite situaţii în care te afli. Această incapacitate se datorează în special fricii, fuga de decizii. Te poţi simţi constrâns de anumite evenimente la nonacţiune, delăsare şi speri ca totul să se rezolve cu timpul. Cartea arată că sunt şanse de a ajunge acolo unde îţi doreşti, dar trebuie să depăşeşti temerile, lasă-te purtat de intuiţie, de propria simţire şi mergi mai departe…







Zodia sau Ascendentul GEMENI


Majoritatea evenimentelor importante în această lună vor fi în sectorul profesional cu reuşite şi căderi, cu temeri şi izbânzi.
Poate eşti în aşteptarea unei promovări de pe urma căreia să câştigi mai mult. Şanse ar fi dar pentru acest lucru trebuie să te stăpâneşti de a fi sclavul dorinţelor tale. Avansarea în carieră se face cu mult sacrificiu, perseverenţă şi practicitate. Aşadar încearcă să faci faţă tentaţiilor de orice fel care te distrage de la scopul tău şi profită de conjunctura astrală care îţi oferă sprijin dăruindu-ţi energie şi putere de muncă.
Încearcă să nu-ţi supraevaluezi cunoştinţele legate de sectorul serviciului. Este bine să-ţi cunoşti limitele, să fii practic şi cu picioarele pe pământ. Acum în această perioadă este indicat să menţii echilibrul între relaţiile cu colegii.
În schimb, ai o bună comunicare cu proprii fii, eşti deschis către relaţii care îţi aduc atenţie din partea celorlalţi şi eşti dispus către conciliere, acolo unde este cazul.
Spre sfârşitul lunii accentul cade asupra relaţiilor parteneriale. Atenţie, se pot destrăma relaţii în care, odinioară, ţi-ai pus mari speranţe. Acum ai curajul să eviţi acele persoane care ţi-au înşelat aşteptările.


PAJUL DE MONEDE reprezintă o persoană responsabilă, abilă şi perseverentă în scopurile sale. Are un simţ practic bine dezvoltat şi capacitate de a se concentra. Acestea sunt calităţile pe care trebuie să le dezvolţi în această perioadă! Priveşte înainte, să ai curaj de acţiune cu responsabilitate şi adaptabilitate şi, în felul acesta,  vei ajunge acolo unde îţi doreşti!








Zodia sau Ascendentul RAC


Toată perioada acestei luni o vei dedica, în mare parte, acelor activităţi care îţi fac mare plăcere şi te atrag în mod deosebit. Acestea pot fi dedicarea asupra unui hobby, petrecerea timpului cu proprii fii, schimbarea look-ului, plăcerea de a flirta.
Ai tendinţa de a observa doar perioadele cu nuanţe gri în tot ce ţine de relaţiile cu ceilalţi. Te simţi ameninţat de perseverenţa şi duritatea celuilalt în modul cum interacţionează cu tine. Dar nu trebuie să-ţi faci griji! Toate aceste neplăceri vin cu scopul de a te face să fii ceva mai hotărât şi precis în responsabilităţile tale ce-ţi revin vis à vis de relaţiile de cuplu sau cele de carieră în care imaginea ta joacă un rol important. Sau, cu alte cuvinte, aspectele planetelor te îndeamnă să ieşi din propriul culcuş călduros şi să treci la treabă pentru a pune la punct şi a aduce la îndeplinire responsabilităţile pe care le ai faţă de celălalt.
Atenţie mărită la cheltuielile ce survin în această lună când sunt riscuri de a se subţia bugetul datorită cheltuielilor excesive doar de dragul de a arăta tuturor că îţi poţi permite.
Din 15 noiembrie riscul de a fi dezamăgit datorită unor iluzii este mare. Poate ţi-ai pus încrederea sau ai sperat într-o anumită desfăşurare a unor relaţii, fie ele legate de carieră sau sentimentale. Poate este mai bine să-ţi schimbi ataşamentul faţă de ceea ce speri tu şi să observi şi alte puncte de vedere. 


3 DE CUPE este o carte foarte pozitivă care simbolizează bucuria de a sărbători , solidaritatea şi bucuria de a trăi împreună cu cei dragi. Mesajul acestei cărţi este de a te bucura de ceea ce ai realizat… priveşte în urmă şi încearcă să vezi realizările tale. Bucurându-te de acestea şi, cu siguranţă, vor veni şi altele pentru care ai să fii fericit! Este potrivită zicala românească „ ce-i în mână, nu-i minciună!”… aşadar, bucură-te de prezent şi de amintirile frumoase alături de cei dragi!


Mihaela M. Atomei

duminică, 2 noiembrie 2014

Astrotarot noiembrie: VĂRSĂTOR, PEŞTI şi BERBEC



Zodia sau Ascendentul VĂRSĂTOR


Începutul lunii este promiţător pentru tine: sunt şanse de a te face remarcat în sferele tale de interese cum ar fi cel profesional. Dispui acum de o atitudine mult mai practică, stabilă şi profundă în ceea ce priveşte acest domeniu de viaţă.
În perioada 6-15 noiembrie îţi trebuie o doză mărită de precauţie în deplasări şi atenţie asupra stării de sănătate. În această perioadă există un risc crescut de schimbări nu tocmai pozitive în aceste domenii. Nervii tăi pot fi întinşi la maximum şi poţi avea izbucniri necontrolate…aşadar, prudenţă!
Perioada 3-21 noiembrie anunţă nemulţumiri în sectorul parteneriatelor. Poate ţi-ai pus prea mari speranţe în sprijinul şi ajutorul partenerului sau al superiorilor, ai crezut că te vor susţine indiferent de ce se va întâmpla. Acum îţi vei da seama că ţi s-au înşelat aşteptările şi acest fapt îţi poartă o dezordine emoţională, poate te vei simţi neînţeles şi obosit psihic şi fizic. Dar în această perioadă ai mari capacităţi de regenerare. Ridică-te şi mergi înainte!
Conjuncţiile Venus-Saturn, Soare-Saturn ( 10 – 21 noiembrie) din sectorul imaginii tale publice , al carierei îţi pot aduce diverse obstacole în a te manifesta aşa cum ţi-ai dori cu adevărat. Relaţiile sentimentale pot fi supuse unor probe care cer multă înţelepciune şi tact. La fel şi cele cu superiorii. Trebuie să încerci să te conformezi exigenţelor acestora pentru a putea trece mai departe…
Din 16 noiembrie, Venus din Săgetător te poate predispune la diverse cheltuieli care îţi pot afecta bugetul; poate nu ar fi o problemă aşa mare, dar rişti să cheltui mult pe lucruri care la prima vedere te pot încânta ca apoi să rămâi dezamăgit. Tot acum, este posibil să te îndrăgosteşti de cineva care face parte din grupul de prieteni; o dragoste fără nici o temelie reală, doar bazată pe iluzii şi dorinţa de a avea o doză de romantism în viaţa ta.


Cartea 4 DE MONEDE simbolizează dependenţa de lucrurile materiale ale vieţii dar şi delăsarea şi nepăsarea de a lupta pentru a dezvolta, a înmulţi ceea ce avem în posesie. Înrădăcinarea în nişte concepte demult apuse nu-şi are rostul acum în viaţa ta. Trebuie să vezi dincolo de dorinţele tale de a controla totul, să-ţi educi tendinţa de a fi prea sigur pe ideile tale şi să adopţi, să te mulezi şi pe ideile altora care pot foarte bune pentru tine.






Zodia sau Ascendentul PEŞTI


Începutul lunii noiembrie sună promiţător pentru tine. Eşti încrezător în propria persoană, în puterea ta de seducţie, eşti mult mai receptiv către tot ce înseamnă culturi ale altor popoare, îţi deschizi noi orizonturi mult mai profunde  de unde reuşeşti să asimilezi multă înţelepciune. Legi cu uşurinţă prietenii care îţi pot fi de ajutor în viitor, dar, la fel de bine şi tu poţi fi un sprijin la fel de important pentru aceste persoane.
În perioada 6-15 noiembrie ţi se va pune la încercare capacitatea de adaptabilitate asupra unor proiecte de anvergură, pot surveni diverse schimbări care sunt necesare sau poţi avea sentimentul de pierdere a unei prietenii importante şi odată cu aceasta să ai şi pierderi materiale.
Dar nu-ţi pierde cumpătul… ai şanse de a câştiga noi prietenii importante şi să stabilizezi relaţia de cuplu, cum am spus mai sus…
Pentru toată perioada acestei luni este necesar să acorzi atenţie asupra micilor probleme de sănătate care riscă să devină deranjante. Evită excesele de orice fel care ţi-ar putea afecta sănătatea.
Este posibil să simţi că nu te poţi desfăşura aşa cum doreşti la locul de muncă , că ideile şi concepţiile tale nu sunt acceptate de cei cu care lucrezi sau de cei apropiaţi ţie.
Ingresul lui Mercur în Scorpion din 9 noiembrie până pe 28 noiembrie te susţine. Vezi lucrurile mult mai clar, dincolo de aparenţe, reuşeşti să asimilezi şi să descoperi orice îţi este necesar în această perioadă. Aşadar, profită de acest tranzit!
Din 16 noiembrie sunt şanse de reuşite în domeniul profesional cu condiţia de a fi receptiv, comunicativ şi, nu în ultimul rând, optimist!


2 DE SPADE este o carte care simbolizează aşteptarea şi pacea, dar şi capacitatea de a menţine într-o armonie exemplară două forţe complet opuse, contradictorii. Cercetează orice situaţie înainte de a acţiona, aşteaptă un moment până vei SIMŢI ce anume trebuie să faci şi abia apoi să pui în practică. Intuiţia te va ajuta foarte mult în această perioadă.







Zodia sau Ascendentul BERBEC


La începutul acestei luni imaginea ta in sectorul socio-profesional ia amploare poate şi datorită sex-appeal-ului tău care acum este foarte vivace. Reuşeşti să fascinezi cu uşurinţă acele persoane care te interesează în mod particular. Totodată, dispui de o bună intuiţie , lucru care îţi este extrem de favorabil pentru a clarifica tot ceea ce era nedefinit în viaţa ta până acum. La acest lucru te va ajuta Mercur care va intra în Scorpion din 9 noiembrie.
Toate aceste planete ( Soare, Venus şi Mercur) prin Scorpion, îţi pot influenţa în mod favorabil câştigurile materiale, poţi primi anumite recunoştinţe şi merite. Dar… nu fără a depune anumite eforturi şi sacrificii!
Unul dintre sacrificii ar fi să-ţi stăvileşti dorinţa ta nestăpânită de a schimba ceva. Încearcă să gândeşti de două ori înainte de a da un verdict sau de a acţiona în sectorul socio-profesional şi în cel al parteneriatelor de orice fel. Ai mai multe şanse de reuşită dacă perseverezi să îndeplineşti responsabilităţile care îţi sunt date într-un mod serios şi disciplinat fără a încerca cu tot dinadinsul de a le schimba după bunul plac.
Apoi, atenţie la diversele relaţii de iubire: există riscul de a exagera, de a te arunca într-o relaţie bazată doar pe atracţie fizică. Cei care nu doresc să conceapă un copil este bine să ia măsuri de protecţie.
 

REGINA DE MONEDE exprimă inteligenţa manifestată în mod practic în ajutorarea celuilalt. Reprezintă senzualitatea pură, venită din bunătatea sufletului. Aceste calităţi sufleteşti şi preţuirea a tot ce te înconjoară te poate sprijini în această perioadă, dându-ţi acel sentiment de siguranţă după care tânjeşti de multă vreme.






Mihaela M. Atomei

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Astrotarot noiembrie: SCORPION, SĂGETĂTOR şi CAPRICORN



Zodia sau Ascendentul SCORPION


Acum este perioada ta de care trebuie să te foloseşti la maximum! Cu Venus în sectorul personalităţii tale şi în zodia ta ai o fascinaţie aparte care atrage ca un magnet acea dragoste, armonie şi pasiune după care tânjeşti de ceva vreme.
Eşti foarte receptiv la stimulii externi şi trezesc în tine emoţii foarte puternice. Atenţie să nu depăşeşti limita când vine vorba de multiplele ocazii de a-ţi etala şarmul… Evită să te foloseşti de puterea ta de seducţie tocmai la locul de muncă…rezultatele pot fi invers faţă de ceea ce îţi doreşti, poţi fi înţeles greşit de către superiori şi imaginea ta poate avea de suferit. La fel poate fi în orice domeniu îţi doreşti atenţie din partea celorlalţi… există riscul de a exagera şi de a gafa, aşadar, atenţie!
Atitudinea ta faţă de carieră şi de responsabilităţile acesteia este una rezervată, dacă nu, chiar rigidă, ceea ce îngreunează, oarecum, ascensiunea. În schimb, intuieşti foarte bine mersul şi direcţia acesteia.
Marte din Capricorn în conjuncţie cu Pluton îţi dau o mare putere de a merge mai departe, de a-ţi recâştiga încrederea în forţele proprii, de a învăţa din experienţele dureroase prin care ai trecut.
Mercur, intrând în zodia ta din 9 noiembrie unde va sta până în 28 noiembrie, îţi va aduce multiple ocazii de a-ţi demonstra ascuţimea şi agerimea minţii. Pricepi şi descoperi extrem de uşor lucruri ascunse de ceilalţi, dar, la fel de bine, poţi fi chiar tu făptaşul…
Din 10 noiembrie atenţie la tendinţele depresive. Acestea pot fi cauzate de dezamăgiri, de faptul că dorinţa ta de a străluci oricând şi oriunde nu a fost satisfăcută. Acum poţi fi dezamăgit de atitudinea acelor persoane pe care le-ai fi vrut aproape de tine.
Din 16 noiembrie Venus intră în sectorul posesiunilor materiale ceea ce poate modifica negativ cheltuielile, acestea devenind oarecum lipsite de moderaţie. Atenţie la vicii şi capricii…acestea pot extrem de scumpe şi confuze!


PAJUL DE SĂBII, o carte care te reprezintă în această perioadă. Imaginea acestei cărţi simbolizează vigilenţa şi agerimea minţii, puterea de a înţelege dincolo de tot ceea ce este obişnuit pentru ceilalţi. Pajul (adică tu) are o atitudine de apărare în cazul  unui atac venit pe neaşteptate. El deţine toate mijloacele pentru a se apăra… pericolul nu există pentru el! Aşadar, îndrăzneşte să-ţi aperi interesele proprii deoarece eşti destul de pregătit psihic şi fizic!






Zodia sau Ascendentul SĂGETĂTOR


În principiu, eşti o persoană jovială, plină de exuberanţă care preferă adevărul direct, nepoleit. De obicei, nu-ţi plac secretele, ascunzişurile şi „tornadele” emoţionale. Luna noiembrie te provoacă să înţelegi sensul acestora. Este ca şi cum vei învăţa din propria-ţi experienţă şi chiar dacă doare te poţi autovindeca…
Acum este posibil să-ţi schimbi anumite convingeri despre viaţa pe care ai dus-o până acum şi acest lucru să te doară… Este posibil să simţi că te sacrifici prea mult pentru ceilalţi, să te simţi neînţeles şi să ceri dreptate dar în modul tău. Trebuie să asculţi şi opinia celuilalt! Atenţie la exagerări venite din partea modului tău de a privi lucrurile… nu cumva eşti mult prea sigur pe propria-ţi înţelepciune încât nu o poţi vedea şi pe a altora?
Supravegherea sănătăţii în această perioadă este primordială. Evită excesele de orice fel. Acordă o atenţie deosebită şi sănătăţii sufletului care, mai ales în această perioadă, este deosebit de importantă. Riscul apariţiei depresiei este destul de mare datorită faptului că te poţi simţi abandonat, înşelat în aşteptările tale de către ceilalţi. Dar nu pentru că aşa este cu adevărat ci pentru că aşa vezi tu situaţiile în care eşti pus de către aceştia.
Aşadar, profită de prezenţa lui Marte în Capricorn care alături de Pluton te poate ajuta să-ţi recâştigi resursele, capacităţile de care eşti sigur şi te fac împlinit.
Din 16 noiembrie, Venus îşi face ingresul în zodia ta, lucru ce îţi poate aduce mai multă „dulceaţă” în viaţa ta sentimentală. Pentru ceilalţi devii o persoană foarte atrăgătoare, senzuală şi charismatică. Dacă nu eşti atent rişti să cazi pradă iluziilor şi să devii nerealist în relaţiile sentimentale. În schimb, îţi poţi orienta această fantezie şi romanticism către domeniul artistic sau al unui hobby care cere imaginaţie bogată. Relaţiile sentimentale apărute pe acest aspect stresant dintre Venus şi Neptun nu au o bază reală şi se pot spulbera la cea mai mică bătaie de vânt…


Cartea SPÂNZURATUL este o carte care simbolizează iluminarea, elevarea spirituală şi capacitatea de a renunţa la ceva vechi şi dureros şi de a te adapta la ceva nou. Nu este defel o carte negativă, ci anunţă nevoia de stagnare fizică, nevoia de Dumnezeu şi repaus pentru a putea simţi creşterea spirituală şi bizuirea pe puterea ta de a te adapta unor situaţii din trecut neînţelese pe deplin. Spiritul de sacrificiu este în prim plan pentru tine în această perioadă, necesar pentru a putea merge mai departe acolo unde îţi doreşti…






Zodia sau Ascendentul CAPRICORN


Încă de la începutul lunii simţi cum debordezi de o energie inexplicabilă pe care o aplici cu spor în interesele care te preocupă. Este posibil să-ţi doreşti să te integrezi în grupuri cu preocupări similare cu ale tale, să cunoşti persoane noi de care tu te poţi simţi atras în mod misterios. Nu este exclus să se înfiripe o relaţie sentimentală sau o amiciţie mult dorită.
Mare atenţie în perioada 6-15 noiembrie: conjuncţia Marte-Pluton din zodia ta  reactivând renumita cuadratură cu Uranus, te va face vulnerabil la provocările venite din mediul familial. Există riscul să devii extrem de inflexibil şi încăpăţânat împotriva diverselor schimbări care, poate, îţi sunt necesare. Încearcă să nu te manifeşti cu intoleranţă faţă de partener: îl poţi răni sufleteşte şi va avea sentimentul că nu faci suficient efort să-l înţelegi.
În perioada 3-21 noiembrie îţi trebuie multă precauţie în cheltuieli care pot surveni mai mult pentru hrănirea orgoliului decât pentru o necesitate de maximă urgenţă.
Din 9 noiembrie, Mercur din Scorpion îţi dă o gândire mult mai penetrantă, fapt care te va ajuta să descoperi şi să studiezi anumite domenii care îţi fac plăcere dar şi să legi noi prietenii şi/sau să le consolidezi pe cele actuale.
Din 16 noiembrie, Venus va fi în cuadratură cu Neptun şi atunci este posibil să apară sentimentul de confuzie asupra relaţiilor. Este o perioadă delicată din acest punct de vedere, în care crezi că tot ce zboară se mănâncă… Aşadar, atenţie în ce anume îţi pui speranţele, pentru a evita dezamăgirea!
Spre sfârşitul lunii este posibil să intri în adevărate stări de panică datorită pregătirii pentru o călătorie sau vreo mutare într-un alt loc. Ţi se vor pune la probă curajul şi optimismul dar şi capacitatea ta de a asimila noi convingeri şi moduri de viaţă diferite de cum eşti obişnuit.


Cartea 2 DE MONEDE este o carte care simbolizează, pentru tine în această perioadă, nevoia de echilibru. Această carte are un mesaj simplu ilustrat prin această imagine: ECHILIBRUL în tot şi în toate cele care te înconjoară precum şi capacitatea de a jongla cu oportunităţile sunt ingredientele necesare pentru reuşită. Dacă vei reuşi să manevrezi totul cu dibăcie, nu vei avea parte de pierderi şi dezamăgiri!






Mihaela M. Atomei