duminică, 24 septembrie 2017

PREVIZIUNI ASTROTAROT pentru perioada 25 septembrie – 1 octombrie



Zodia/ascendentul BERBEC

Începi această perioadă în stres și agitație, probabil datorită unor concepte și idei care îți aparțin și sunt în contradicție cu cerințele mediului în care îți desfășori activitatea zilnică, în special dacă este vorba despre locul de muncă.
Este nevoie să te adaptezi aceastor cerințe deoarece îți vor fi de ajutor în carieră spre sfârșitul acestei săptămâni. Să nu te împotrivești, ci încearcă să asimilezi învățăturile date.
 Pot să apară și unele probleme în călătorii făcute din obligație însă reușești să faci față cu brio datorită felului tău de a fi efervescent  și gata de a te adapta atunci când situația o cere.
Dacă ai pus în practică, în prima parte a săptămânii, ceea ce ți-a fost dat să înveți, la sfârșitul acestei săptămâni  vei culege fructele dulci ale muncii tale. Vei fi mândru/mândră și apreciat(ă) de superiori și de persoanele importante pentru tine.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea PUTEREA.
Determinarea și depășirea obstacolelor și a momentelor grele din viața ta  au fost pentru tine niște experiențe necesare pentru a-ți da seama că problemele delicate ale vieții se rezolvă doar cu ajutorul răbdării și compasiunii.
Această carte îți spune că ai toate șansele de reușită dacă vei dezvolta, în această perioadă, toleranța, încrederea în propriile tale capacități de a avea răbdare și de a acționa doar atunci  când situația o cere, fără a face presiuni.
Cartea puterea spune că blândețea este o calitate ce nu ar trebui să lipsească în această perioadă din atitudinile tale. Vei vedea că vei rezolva și vei avea mult mai multe reușite. „Cu răbdarea treci marea!”


Zodia/ascendentul TAUR

Crizele interioare te pot lua cu asalt. Începutul acestei săptămâni va fi destul de agitată. Îți cauți puncte de reper deoarece te simți dezorientat(ă). Va trebui să deprinzi capacitatea de a fi mai încrezător/încrezătoare în experiența celorlalți.
Marii maeștri și filosofi ai acestei lumi te pot inspira, poți asimila învățături care îți vor schimba viața. Ai șansa de a face pace cu propriul tău trecut, să treci peste tot și să privești înainte. Înveți să renaști și asta doar prin schimbarea  mentalității.
Tot ce are legătură cu depărtarea de casă, persoane de departe și călătorii, îți poate aduce inspirație și transformare personală.
Sfârșitul săptămânii te găsește muncind asupra reputației, faimei  tale în societate și la locul de muncă. Ești inovativ(ă) și original(ă). Cu siguranță nu vei trece neobservat(ă).

Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea MAREA PREOTEASĂ.
Dispui de înțelepciune și inteligență, capacități pe care le-ai dobândit prin munca cu tine însuți. Acum, Marea Preoteasă  îți arată că a ajuns momentul de a învăța ceva mult mai elevat. Ai trecut la o etapă mai înaltă, acolo unde învățături secrete îți vor fi dezvăluite. Nu trebuie decât să-ți asculți intuiția pentru a le înțelege!






Zodia/ascendentul GEMENI

În prima parte a săptămânii acorzi o mare importanță parteneriatelor de orice tip. Trebuie să clarifici anumite treburi cu cei cu care interacționezi, fie la serviciu, fie acasă. Aceste clarificări pot să-ți consume o mare cantitate din energie deoarece îți este greu să te faci înțeles de către ceilalți. În plus, ești nevoit(ă) să-ți organizezi mai bine timpul și prioritățile. Informațiile și studiul asupra a ceea ce te interesează te pot scuti de multe neplăceri.
Înclinația spre descoperirea misterelor vieții te poate „vindeca” de multe incertitudini. La fel, poate apare promisiunea unui sprijin financiar din afara sferei muncii tale.
Sfârșitul săptămânii îți promite clipe frumoase. Poate fi vorba despre o călătorie, o deplasare într-un loc plăcut.  
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea STEAUA.
Dacă în ultima perioadă te-ai confruntat cu multe greutăți și prăbușiri ale conceptelor tale în care ai crezut ca fiind infailibile sau ai suportat dezamăgiri, acum apare o speranță pentru tine. Vei simți cum totul începe să intre pe un făgaș normal și liniștit.
Însă cartea îți spune că este important să nu te pierzi cu firea, indiferent de circumstanțe. Doar așa vei avea la îndemână mai multe variante de a soluționa orice problemă.




Zodia/ascendentul RAC

Munca îți ocupă mult timp și îți consumă din energie. Ești nevoit(ă) să faci față tuturor cerințelor, să te integrezi mai bine în ciuda dificultăților.
Nu trebuie să-ți faci probleme deoarece astrele îți confirmă că ai resurse cu ajutorul cărora poți ieși foarte bine din aceste situații apăsătoare. Dispui de creativitate și dăruire în ceea ce faci, iar dacă vei învăța lecțiile ce ți se cer, vei avea un succes răsunător în viitor.
Sectorul relațional înflorește: vei simți iubirea reciprocă cum îți  inundă inima.
 Așadar, pe la mijlocul săptămânii vei avea unele confirmări care te vor face fericit(ă).
Situația materială a partenerului se stabilizează sau vei avea parte de o promisiune a unei sume de bani sau bunuri.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea REGINA DE CUPE.
Dacă de curând ai primit niște vești bune, acum este momentul să simți bucuria și extazul care apar odată cu conturarea rezultatelor. Vei avea satisfacția de a simți iubirea, indiferent sub ce formă este aceasta: iubirea unui copil, unui părinte sau frate, iubirea partenerului. Te vei simți acceptat(ă) și respectat(ă) pentru valoarea ta inestimabilă.
Cartea spune că pentru a avea parte de toate aceste este necesar să oferi mai întâi compasiune, toleranță, iubire și creativitate. Este absolut necesar să le oferi tu mai întâi, apoi ai să vezi răspunsul dezvăluindu-se prin ceea ce am spus mai sus.


Zodia/ascendentul LEU

Simți că nu poți să faci ce-ți place, să te ocupi de pasiunile tale deoarece te strâmtorează sectorul financiar, mai ales în prima parte a săptămânii. Ești nevoit(ă) să înveți să-ți organizezi bugetul și prioritățile și, mai ales, să-ți folosești capacitățile creative  în toată plinătatea lor pentru a ieși din impas. Odată ce ai depășit această cerință, vei avea parte de o schimbare pozitivă de idei și concepte care îți vor fi de mare ajutor.
Spre sfârșitul săptămânii apar noi oportunități în câmpul muncii sau în mediul în care îți desfășori activitatea zilnică. Perseverența și puterea de muncă pe care o ai în această perioadă îți va aduce nenumărate satisfacții. În plus, vei avea și ocazia să te delectezi în prezența persoanelor cu care ai ceva în comun și simți iubirea partenerului  care vă leagă.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea ÎMPĂRATUL.
Dacă, nu demult, ai descășutat creativitatea și i-ai dat frâu liber, acum culegi laurii puterii. Te vei simți superior, dar nu în sensul negativ ca egoism, ci superior în așa fel încât să fii foarte mulțumit(ă) de rezultatele pe care le-ai făurit. Știi că ai făcut toate acestea fără să depinzi de cineva și fără ajutorul nimănui și, iată, că ai reușit!
Cartea spune să-ți păstrezi simțul responsabilității și ambiția nealterate și ai să vezi câte beneficii vei atrage!





Zodia/ascendentul FECIOARĂ

Pentru tine această perioadă începe destul de contrastant: vei observa schimbări nedorite în rutina ta zilnică, ceva care te scoate forțat din colivia pe care ți-ai construit-o în jurul tău. Suferi din cauza atitudinii tale, destul de agresive în ultimul timp (adu-ți aminte că îl ai pe Marte în zodia ta). Lecția pe care trebuie să o înveți (dacă vrei să ai parte de pace) este toleranța față de cei care îți sunt aproape. Fără să critici din orice și fără să le ceri mai mult decât aceștia pot.
De la sfârșitul săptămânii apar oportunități în care, în sfârșit, te vei simți împăcat(ă) cu tine însuți, reușești să faci ceea ce îți place. Vei reuși să pui unele idei în practică care îți vor aduce beneficii în câmpul muncii sau în mediul în care îți desfășori activitatea.

Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea 4 DE BÂTE.
Nu demult ți-ai dat seama cât de departe ai ajuns. Ai făcut pași mici dar siguri și  ești, oarecum, mulțumit(ă) de tot ceea ce ai realizat cu propriile tale forțe.
Cartea spune că acum a ajuns momentul să-i aduni pe cei dragi în jurul tău și să te bucuri cum se cuvine împreună cu ei. Ajungi la concluzia că prosperi în ciuda dificultăților și ai motive să sărbătorești această satisfacție.






Zodia/ascendentul BALANȚĂ

Ești nemulțumit(ă) de calitatea relațiilor pe care le ai cu cei apropiați. Îi simți prea aspri și critici în ceea te privește și suferi din această cauză. Poate ai făcut niște gafe, fără să-ți dai seama, neintenționate, iar acum simți pe pielea ta repercursiunile. Iertarea, pentru unii, este un lux, așadar încearcă să deprinzi o atitudine mai analitică în ceea ce spui și mai organizatorică în faptele tale, tocmai pentru a nu atrage suferințe inutile și energie negativă.
În această perioadă ești obligat(ă) să îți asumi niște responsabilități în familie sau în mediul în care îți petreci cea mai mare parte a timpului. Ascultăți intuiția deoarece o ai la cote înalte acum, vei simți ceea ce trebuie făcut și va fi foarte bine pentru tine. Te împaci cu trecutul și reușești să mergi mai departe cu seninătate. 
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea ÎNDRĂGOSTIȚII.
Ai folosit de curând o anumită severitate morală în ceea ce-i  privește pe ceilalți. Te-ai simțit nepătat(ă) și plină de înțelepciune și astfel ai acționat așa cum ai crezut că se cuvine. Acum trebuie să iei niște decizii cu privire la  viitorul tău.
Cartea nu spune că este neapărat vorba despre dragoste romantică între doi parteneri ci, mai degrabă, necesitatea unei armonii între două opusuri.
Cartea spune că este nevoie, în această perioadă, de a crea armonie și toleranță cu situații sau persoane care îți sunt total opuse. 


Zodia/ascendentul SCORPION

Îți simți puse în joc valorile tale interioare, te simți nesigur(ă) pe capacitățile tale datorită unor reacții cam dure din partea unor persoane care disecă fiecare gest al tău. Lecția pe care trebuie să o înveți este de a nu te lăsa dus(ă) de val la cea mai mică adiere a reacțiilor celorlalți. Însă vei reuși să ai control asupra situației și să te faci apreciat(ă) de toți cei cu care intri  în contact.
Câteodată indiferența este de mare valoare, iar concentrarea ta asupra calităților tale poate determina accesul spre o mină de aur interior și să-ți (re)găsești bogățiile cu care ești înzestrat(ă).
Partea material-financiară din nou îți crează probleme, poate ai de plătit multe facturi și taxe.
Sfârșitul de săptămână il vei petrece într-un mediu familiar cu persoane care te fac să te simți în siguranță dar și liber(ă) în manifestare.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea JUDECATA.
Cartea spune că nu ai motive să-ți faci griji. Ai capacitatea de a te regenera, de a renaște rapid după orice eșec, fiind mai puternic(ă) decât înainte. Ți se oferă mereu șanse de continua ceva ce ai întrerupt din diferite motive.
Cineva, acolo sus, te iubește!








Zodia/ascendentul SĂGETĂTOR

Te confrunți cu probleme în ceea ce privește raportul cu personele care au o oarecare autoritate asupra ta: șefi, părinți, profesori, persoane cu funcții înalte. Te simți vizat(ă), criticat(ă) și analizat(ă) până în cele mai mici detalii iar acest fapt îți aduce un grad înalt de stres. Lecția pe care o ai de învățat este de a încerca să împletești în mod armonios, caracterul și personalitatea ta, adică ceea ce ești tu, cu cerințele și responsabilitățile care ți se cer în această perioadă. Dacă vei reuși să faci asta, vei avea rezultate de care vei fi foarte mulțumit(ă) încât te vei surprinde și pe tine însuți. Vei câștiga aprecierea persoanelor importante dar și o rotunjire a bugetului.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea 10 DE SPADE.
Poate de curând ai fost supus(ă) neliniștii, insomniei și stresului din cauza unor probleme. Acum ai ajuns la concluzii care sunt devastante, te simți înfrânt aflând că ceva s-a terminat într-o manieră nu tocmai fericită.
Lasă-ți timp ca rana să se vindece, învață din aceste experiențe  și apoi ridică-te și mergi mai departe. Acum vezi totul dintr-o altă perspectivă. Vei ști ce să faci în așa fel încât să eviți o altă situație similară.





Zodia/ascendentul CAPRICORN

Treci prin niște schimbări forțate de conștiință. Viața te pune față în față cu profundul universului tău interior, obligându-te să te retragi și să privești viața din alte perspective. Ai de învățat pentru această perioadă lecția fluidizării conceptelor și ideilor tale, renunțând la cele rigide și prea analitice sau întâlnești persoane care te vor ajuta să-ți schimbi în sens pozitiv modul de viață, prin adopția altor filosofii de viață. Câștigi, astfel, o înțelepciune bazată pe intuiție care te va ghida perfect spre ceea ce este bine pentru tine.
Dacă vei reuși toate astea vei simți o transformare profundă a propriului Eu, plin de încredere și în valorile sale.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea MOARTEA.
Ai avut o perioadă în care te-ai simțit legat(ă) de mâini și de picioare, cu imposibilitatea de a face ceva. Acum apare o schimbare la 360° cu  care trebuie adaptezi din mers pentru a o face mai suportabilă. Se elimină, prin această schimbare deloc comodă și plăcută, o serie de inutilități de care nu mai ai nevoie în viitor, făcând loc șanselor de reînnoire.
Cartea spune că nu trebuie să te sperii de tot ce se termină, ci să te bucuri de un nou început în care tu ești mai puternic(ă) decât înainte.




Zodia/ascendentul VĂRSĂTOR

Dorești sau trebuie să te integrezi într-un grup sau într-o societate. Atmosfera este pe placul tău, însă simți că nu este ceea ce cauți. Ai nevoie de ceva mult mai concret și stabil, dar să ofere și o oarecare mobilitate. Trebuie însă să te adaptezi noilor condiții și vei reuși destul de repede datorită faptului că îți plac schimbările care îți aduc mereu ceva interesant.
Intuiția ta este foarte crescută, îți (re)descoperi noi calități, valori interioare de care vei fi surprins(ă).
Ai ocazia de a captiva atenția tuturor asupra ta. La sfârșitul săptămânii vei radia și te vei bucura de reușitele tale.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea 7 DE BÂTE.
 Ai avut șansa de a te simți victoros/victorioasă în ceea ce faci, însă acum apar ceva probleme în care ești, din nou, obligat(ă) să demonstrezi ceea ce poți.
Cartea spune să înaintezi cu încredere deoarece ești într-o poziție favorabilă și poți să faci față oricărei provocări venite din partea oricui.







Zodia/ascendentul PEȘTI

Îți este greu să faci față tuturor. Simți cum te ia cu asalt fiecare, cerându-ți din ce în ce mai mult. Și relațiile personale fac parte din această categorie a cerințelor. Trebuie să acorzi o atenție deosebită locului de muncă deoarece vei primi aprecierea șefilor și persoanelor importante pentru tine. Prima parte a săptămânii este ceva mai grea, însă vei reuși să te restabilești într-o poziție favorabilă prin integrarea într-un grup sau o societate favorabilă ție.
Sfârșitul de săptămână îți aduce puterea de a face față schimbărilor, acum nu le privești ca pe un haos ci ca pe niște oportunități.
 
Tarotul îți oferă ca ghid pentru această săptămână cartea 8 DE CUPE.
Ți-ai făcut de curând iluzii și vise pe care nu le-ai putut atinge. Acum știi că trebuie să lași în spate o parte din trecutul tău pentru a merge înainte.
Cartea spune că privești nostalgic(ă) spre trecut dar îl lași în urmă deoarece ai nevoie să întreprinzi alte căi pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Cu părere de rău, te debarasezi de ceva drag, care nu-și mai are rostul. O perioadă de solitudine în care îți pui în ordine prioritățile și gândurile te vor face mai puternic(ă) pentru drumul pe care îl vei parcurge în viitorul apropiat.




2 comentarii: