duminică, 15 octombrie 2017

PREVIZIUNI ASTROTAROT pentru perioada 16 - 22 octombrie



Zodia/ascendentul BERBEC

Începi săptămâna cu o mare putere de muncă și de adaptabilitate la orice schimbare în acest sector. Vei avea însă de combătut teama de a nu face față dar și părerile negativiste ale celorlalți, inducându-ți impresia că nu ești pe drumul cel potrivit. Dacă nu ești destul de puternic(ă) în fața acestor dificultăți, acest fapt te va dezamăgi destul de profund, răsfângându-se și  asupra celor in apropierea ta.
De joi vei începe să te simți ceva mai bine, încărcându-ți bateriile din activități care îți fac plăcere dar și adoptarea unor filosofii de viață mărețe care știi că îți va face bine în viitor. Este important să acorzi atenție asupra comportamentului tău cu ceilalți: riști să fii considerat(ă) ca fiind fără maniere.
La sfârșitul săptămânii te vei simți foarte bine în intimitatea ta, solitudinea chiar îți va aduce beneficii, ajutându-te să-ți pui gândurile în ordine și să găsești fel și fel de soluții.  Să nu te miri dacă vei descoperi ceva interesant dar și neplăcut, totodată. 
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 6 DE SPADE.
Poate de curând ai simțit durerea trădării așteptărilor tale. Ori tu ai fost cel/cea trădată, ori tu ai cauzat această suferință cuiva. Acum, însă, ești nevoit(ă) să pornești pe un alt drum care îți este încă necunoscut.
Cartea spune că te îndrepți spre ceva despre care, încă, nu se poate spune cu certitudine dacă este o alegere bună sau nu. Deocamdată, bucură-te că ai parte de liniște, apoi vei vedea pe parcurs, în viitorul apropiat, dacă vrei să schimbi direcția sau nu.




Zodia/ascendentul TAUR

Vei avea ocazia să te ocupi de ceva ce îți place, te întâlnești cu persoane care vibrează pe aceeași frecvență ca tine și vei învăța lucruri plăcute inimii tale dar și folositoare, totodată.
Este posibil să suferi din cauza unei persoane pe care o iubești și ai sentimente profunde pentru această persoană (poate fi vorba și despre copii).
Pe la mijlocul săptămânii te vei concentra asupra muncii și mediului în care îți desfășori activitatea zilnică. Îți va fi destul de greu să te adaptezi schimbărilor de opinii.
La sfârșitul săptămânii vei avea parte de discuții interesante cu diferite persoane. Parteneriatele, de orice fel, îți vor oferi o gamă largă de soluții și informații potrivite pentru tine și vei fi bucuros/bucuroasă să le primești.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 5 DE CUPE.
Dacă de curând te-ai simțit nesatisfăcut(ă) de viața ta și nu ai făcut nimic în așa fel încât să pui preț pe tot ceea ce ai frumos și bun, acum te vei confrunta cu o nemulțumire mai profundă. Vei ajunge să punctezi doar lipsurile și pierderile fără să te concentrezi asupra bucuriilor sau sursele acestora.
Cartea îți transmite să încerci să te dezlipești de tendința de a vedea totul în alb și negru: viața este compusă și din nuanțe care pot aduce o încântare ochiului sufletesc. Încearcă să îți muți atenția asupra lucrurilor, evenimentelor și persoanelor frumoase din viața ta, asupra acelor activități care îți ridică moralul și renunță să-ți enumeri lipsurile. Vei vedea cum, procedând în acest fel, vei atrage doar surprize plăcute.

Zodia/ascendentul GEMENI

Te vei confrunta cu niște schimbări în mediul familial și familiar. Ești nevoit(ă) să iei niște decizii și trebuie să renunți la ceva sau cineva care îți place.
La mijlocul săptămânii te bucuri de un mediu favorabil ție, te adaptezi destul de repede, socializezi și ești fascinant(ă) pentru interlocutorii tăi. Ai ocazia să faci ceea ce îți place chiar dacă asta înseamnă o mică cheltuială neprevăzută.
Pe la sfârșitul săptămânii te vei simți aglomerat(ă) cu treburi de făcut dar și cu o ușoară indispoziție. Toate acestea te încarcă negativ cu o stare de nervozitate pe care o răsfrângi involuntar asupra celor din jur.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea ROATA DESTINULUI (NOROCULUI).
Dacă de curând ai meditat la ce anume trebuie schimbat în viața ta, în această perioadă vei avea ocazia să pui în practică acea schimbare.
Cartea îți spune că te așteaptă o mică schimbare care poate fi plăcută sau neplăcută, depinde prin care prismă  vei privi acea schimbare. Cert este că această carte anunță terminarea unui ciclu și începerea altuia nou: așadar, dacă ai trecut de curând prin niște suferințe, fie ele și minore, așteaptă-te la o schimbare de macaz înspre bine. Dacă ai fost plin de bucurie, acum este posibil să îți lipsească sursa acelei bucurii.
Nu este o carte care anunță norocul dar nici reversul medaliei, ci este o carte care dă șansă adaptabilității. Vei fi fericit(ă) în funcție de capacitatea ta de a te adapta.

Zodia/ascendentul RAC

Vei acorda o mare importanță persoanelor cu care intri în contact, mai ales acelor persoane familiare care îți aduc pace și siguranță în suflet. Însă îți vei face fel și fel de griji, probabil pentru starea de sănătate a acestora. Tot acum este posibil să te confrunți și cu anumite îndatoriri ale casei sau de la locul de muncă, fapt care îți produce o schimbare de program.
Pe la mijlocul săptămânii se accentuează starea de agitație deoarece intervin niște schimbări în familie sau în rutina ta zilnică. Se anunță o perioadă destul de agitată pentru tine în care trebuie să dai dovadă de conciliere și înțelegere față de ceilalți.
Weekend-ul îți aduce, în sfârșit, posibilitatea unei bune pauze de respiro. Ai ocazia să-ți tragi sufletul, te odihnești și te bucuri de prețioasa ta intimitate făcând ce îți place împreună cu persoanele dragi.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea CARUL.
Această carte vine ca răspuns la unele decizii pe care le-ai luat în trecutul apropiat. Acum dai curs unor acțiuni și ai mult curaj de a duce totul la bun sfârșit.
Cartea nu spune care va fi rezultatul acțiunilor tale, dar spune că ai o bună doză de curaj și că depinde de tine cum îl vei folosi. Tot de tine depinde și rezultatul: dacă vei reuși să îmbini în mod armonios ceea ce este pro și contra, vei avea, cu siguranță, un rezultat excelent. Important este să pornești la drum și să renunți la  teamă, apoi, pe parcursul evenimentelor și situațiilor prezente, îți vei da seama cum va trebui să acționezi.


Zodia/ascendentul LEU

Atenția ta se îndreaptă acum spre venitul și bugetul tău. Este posibil să faci unele cheltuieli destul de consistente. Îți cumperi ceva care costă destul de mult și nu neapărat de strictă necesitate.
Pe la mijlocul săptămânii ai fel și fel de întâlniri amicale în compania cărora te vei simți foarte bine. Inconvenientul ar veni din partea unor colegi sau responsabilități de la locul de muncă sau unde îți prestezi activitatea zilnică. Ceva te va îngrădi. Atenție să nu te încrezi prea tare în laudele și complimentele tuturor.
Sfârșitul săptămânii te surprinde cu probleme în familie sau în mediul unde îți petreci timpul zilnic. Originea acestor probleme ar fi, probabil, banii care nu mai ajung celor necesare. Ies tot felul de discuții care te descurajează. Așadar, mare atenție și precauție în sectorul financiar.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 9 DE MONEDE.
Dacă te-ai dedicat muncii, acum culegi fructele dulci ale îndestulării. Cartea spune că meriți să te simți înconjurat(ă) de bunăstare.
Totodată, îți transmite că vei fi tentat(ă) să cheltui mult pentru a te simți bine.
Așadar, în contextul celor spuse mai sus de către astre, acum va trebui să încerci o echilibrare a dorințelor tale. Procedând în felul acesta vei ocoli tot felul de surprize destul de neplăcute.



Zodia/ascendentul FECIOARĂ

Vei avea tendința de a ieși din cercul rutinei care te leagă de serviciu și casă. Îți dorești și altceva dar care să rezoneze pe măsura inimii tale. Dorința ta se va împlini doar pe jumătate deoarece anumite probleme din familie se cer rezolvate. Poate fi vorba despre o situație din trecut care acum revine și îți tulbură liniștea.
Mijlocul săptămânii îți aduce vești care au legătură cu situația ta financiară. Este posibilă o creștere a bugetului tău sau îți vei da seama de unele valori (morale, spirituale cât și materiale) ale tale care acum îți sunt de mare folos. Ai tendința să cheltui mult pe ceva ce îți place foarte mult.
La sfârșitul săptămânii te vei dedica plimbărilor în bună companie. Prietenii și rudele apropiate se vor dovedi de ajutor, oferindu-și sprijinul. Parteneriatele (inclusiv relația cu partenerul) se îmbunătățesc.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 8 DE BÂTE.
Dacă de curând ai avut de demonstrat ceva cuiva sau celor din jur, acum ai șansele să fii martor(a) unor schimbări rapide și pozitive în viața ta.
Cartea îți spune că este momentul să aduni orice șansă de a te manifesta. Tot acum, așteptarea nu-și mai are rostul, este timpul pentru noi proiecte și acțiuni.





 

Zodia/ascendentul BALANȚĂ

Începi săptămâna cu o liniște aparentă. Te vei confrunta cu fel și fel de fobii și temeri, probabil care au legătură cu sănătatea sau, la fel de bine, poate fi vorba despre discuții și neînțelegeri cu persoanele apropiate, fie prieteni, fie rude. Ai tendința să critici și să analizezi în mod exagerat orice gest al acestora și de aici până la suferință, nu este decât un pas.
Mijlocul săptămânii vine cu o oarecare oboseală psihică, îți vine greu să menții echilibrul între îndatoririle din carieră și obligațiile familiale. Orice tendință de schimbare din partea celorlalți o privești ca pe o agresiune la adresa ta. Poate ar trebui să vezi și cealaltă parte a paharului, prin prisma celuilalt.
Sfârșitul de săptămână vine cu vești în sectorul material. Acum este șansa de a primi un bonus sau familia îți va face o surpriză plăcută. Tot acum te poate deranja anumite cheltuieli sau plata unor obligații.
 
 Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 2 DE MONEDE.
Dacă ești o persoană căruia îi plac schimbările, acum este șansa ta de a te manifesta. Cartea îți spune că șansele de a aduce un echilibru în viața ta, stă chiar în mâinile tale. Nu trebuie decât să-ți antrenezi capacitatea de a fi versatil(ă) și jucăuș(ă) cu situațiile din viața ta. 







Zodia/ascendentul SCORPION

Te dedici unor cauze sau iei parte la conferințe, la întâlniri în grupuri și simți că ceea ce faci este potrivit pentru tine. Partea negativă este că îți influențează nefavorabil bugetul. Te vei supune unor cheltuieli pentru aceste cauze.
Mijlocul săptămânii vine cu anumite suferințe sentimentale. Poate să fie vorba despre dezamăgiri sau vei avea impresia că te sacrifici prea mult pentru niște iluzii. Îți va face bine să te ocupi de lucruri clare care pot contribui în mod favorabil în carieră dar și în familie.
La sfârșitul săptămânii ai o intuiție remarcabilă, știi să citești printre rânduri orice situație, găsindu-i soluția potrivită. Inteligența ta va ieși la lumină, așa că folosește-o acolo unde știi că trebuie să găsești neapărat soluții sau unde situația nu este destul de clară. În plus, vei petrece clipe minunate alături de prieteni apropiați sau de unele rude dragi.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 4 DE BÂTE.
Dacă nu demult te-ai străduit să vezi părțile bune ale vieții tale, acum a sosit momentul să te bucuri cu cei dragi. Încearcă să-i aduni aproape de tine și să te simți înconjurat(ă) doar de acele persoane care ți-au fost alături în clipele grele și care îți dau o energie pozitivă.
Cartea spune că ai motive să fii fericit(ă), important este să fii deschis(ă) cu tine însuți și să recunoști că ai pentru ce să mulțumești Universului.





Zodia/ascendentul SĂGETĂTOR

Atenția ta se va îndrepta asupra carierei. Te preocupă, în mod special, reputația ta și  felul cum te tratează persoanele importante pentru tine. Muncești din greu, te vei simți obosit(ă) dar ești bucuros/bucuroasă pentru acei bănuți pe care îi aduni. Trebuie să fii pregătit(ă) psihic pentru niște reproșuri venite din partea șefilor sau acelora care conduc unitatea unde îți desfășori munca.
De la mijlocul săptămânii te vei simți mai liber(ă) în manifestările tale. Socializezi și ești deschisă relațiilor cu diverse persoane care aparțin unor grupări sau iei contact cu persoane elevate care se vor dovedi un sprijin pentru tine.
Sfârșitul săptămânii te întâmpină cu dorința de a sta liniștit(ă), departe de tumultul societății. Poate vei prefera compania unor persoane apropiate care să îți dea siguranță intelectuală și afectivă, totodată.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea REGINA DE MONEDE.
Cartea îți spune să privești în jurul tău cu atenție și să observi prezența unei persoane feminine care îți oferă șanse sau îți deschide niște drumuri prin care să câștigi bani. Acea persoană este de încredere, probabil te protejează ca pe propriul ei copil.
Totodată, cartea îți mai spune că sunt șanse ca prin propria ta perseverență și cu ajutorul realismului de care vei da dovadă să beneficiezi de multe oportunități.




Zodia/ascendentul CAPRICORN

Poate aștepți niște vești de departe sau trebuie să iei legătura cu persoane care locuiesc departe de tine. Este valabilă, totodată, și tendința de a cunoaște, de a intra în contact cu alte culturi și filosofii de viață. Cert este că schimbi ceva în ansamblul ideilor tale prin adopția unor noi concepte, fie că vrei sau nu.
Pe la mijlocul săptămânii, o parte din  atenția ta se va îndrepta spre carieră. Aici te vei preocupa pentru reputația ta, mai ales că te simți neînțeles/neînțeleasă, iar persoanele importante nu îți atribuie acea valoare pe care  consideri că o meriți. Încearcă să fii mai flexibil(ă) fără să despici firul în patru și ai să vezi ce ușoare ți se vor părea toate.
Weekend-ul vine cu surprize plăcute din partea unor persoane care vor să te ajute sau să te susțină în ceea ce faci. La fel, există posibilitatea să îți petreci timpul liber în compania unor persoane cu care rezonezi sau să  cunoști astfel de persoane, socializând.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea MARELE PREOT.
Această carte îți aduce posibilitatea de a cunoaște o perosană elevată care ți-ar putea fi mentor. Este posibilă o întâlnire fizică, față în față, sau doar prin cărți și documentare.  Merită să dai atenție la toate informațiile care vin spre tine deoarece ai posibilitatea de a spune „Evrika!” la ceea ce descoperi.
Cartea îți mai spune că în această perioadă este important să adopți un comportament și o gândire demnă de o persoană elevată, de o morală înaltă și de încredere. Doar așa vei reuși în ceea ce ți-ai propus.


Zodia/ascendentul VĂRSĂTOR

Vei trece prin niște crize interioare și datorită acestora vei găsi forța de a merge mai departe. Poate te simți singur(ă) însă nici nu îți displace acest lucru în totalitate.
Pe la mijlocul săptămânii este posibil să primești vești de departe sau să călătorești. În cazul ambelor cazuri ți se cere prudență: nu tot ceea ce vei auzi sau ți se va așterne în fața ochilor este și adevărat, iar dacă pleci, trebuie să fii atent(ă)  la toate detaliile călătoriei.
Sfârșitul săptămânii vine cu tendința de a te preocupa pentru cariera ta. Muncești  strategic, cu dedicare în speranța că vei câștiga ceea ce dorești: bani și recunoștința șefilor sau persoanelor importante pentru tine.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea 5 DE MONEDE.
Dacă de curând ai ținut cu dinții de ceva de teama de a nu-l pierde acum vei conștientiza că a fost inutilă toată acea împotrivire.
Cartea spune că treci printr-o perioadă de lipsuri, nu neapărat materiale, ci și de afecțiune. Simți cum toate ușile ți se închid și nu ai chef de nimeni și nimic.
Tot cartea îți spune că acestea faze prin care treci sunt pasagere. Dacă treci printr-o astfel de situație, cartea te sfătuiește să te uiți în jur și să ceri ajutor de la cineva de încredere, oprindu-te să reflectezi. Poate a merge înainte fără să iei în calcul și alte condiții, nu este o idee chiar bună.

Zodia/ascendentul PEȘTI

Te simți timorat(ă) de relațiile pe care le ai cu cei din jur. Relațiile la care ești obligat(ă) să contribui din obligație (cu partenerul, cu familia dar și cu cei de la locul de muncă) le privești ca pe un factor de stress. Te simți confuz(ă) și nu știi cum să reacționezi. Cel mai bine relaționezi cu persoane pe care abia le cunoști deoarece acestea nu îți invadează spațiul (asta este doar părerea ta...).
La mijlocul săptămânii vei observa că totul depinde doar de tine. Treci prin niște crize interioare și îți dai seama că ai puterea de a merge acolo unde vrei doar pe propriile picioare, fără să depinzi de nimeni altcineva. Tot acum, este posibil să îți dai seama că te-ai înșelat în privința unor persoane pe care le credeai drept salvatorii tăi.
Sfârșitul săptămânii îți aduce posibilitatea de a călători sau, mai bine zis, de a face o plimbare care să te încarce în mod pozitiv. Totodată vei intra în contact cu alte concepte și alte filosofii de viață care ți-ar putea fi de folos.
 
Mesajul tarotului pentru tine vine prin cartea MAGICIANUL.
Această carte îți spune că ai toate cele necesare la îndemâna ta pentru a-ți făuri viața pe care o dorești. Trebuie doar să ai inițiativă de a începe fără teamă. Trebuie să-ți depășești limitele dar și conceptele învechite care nu te lasă să îți iei zborul către acolo unde dorești să fii. Încearcă și ai să vezi că vei fi foarte satisfăcut(ă) de tine și de rezultat.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu