Zodia/ascendentul BERBEC
Această perioadă este una în care te vei defini ca persoană, va trebui să
iei niște decizii asupra cărora vei reflecta cum să le pui în practică.
Luni și marți vei avea de luat niște hotărâri în ceea ce privește cariera
ta. Au loc discuții cu persoane importante ce pot hotărî în privința ta.
Schimbările din aceste două zile te vor transforma foarte profund, mai ales
prin faptul că îți simți pusă în joc reputația.
Miercuri, joi și vineri sunt zile în care te vei întâlni cu persoane care
ți-au promis ajutorul. Cineva chiar te va ajuta însă va trebui să faci niște
cheltuieli, să cazi la înțelegere și să faci ceva compromisuri.
Sâmbătă și duminică te vei simți minunat în sânul familiei și al
cunoștințelor foarte apropiate. Vei discuta cu acestea, vei găsi soluții pentru
problemele care te macină și vei pune la bătaie câteva planuri. Cariera și
planul financiar se îndreaptă spre o direcție pozitivă.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea 8 DE BÂTE.
Această carte anunță o reușită rapidă. Vei rezolva treburile mult mai
repede decât te aștepți. Oricum, cartea îți spune că vei fi foarte activ(ă) și
datorită unor vești (bune, de obicei) care, este posibil, să te ia prin surprindere.
Zodia/ascendentul TAUR
Este o perioadă în care te vei simți în centrul atenției, fie că îți place
sau nu. Se anunță o perioadă care te solicită și te pune să „pui osul la
treabă” pentru a reuși în ceea ce ți-ai propus.
Luni și marți apar vești bune, probabil de departe. Se stabilizează, se
concretizează ceva la care ai sperat de
multă vreme. Este posibil să te ocupi de documente, în care să legalizezi o
practică. Nu va fi însă ușor: te vei consuma psihic și fizic, dând rezultatul
unei oboseli cronice.
Miercuri, joi și vineri sunt zile în care va trebui să surprinzi, să fii
inventiv(ă) și să te adaptezi rapid, în special în domeniul carierei tale, al
contactului cu persoane importante pentru tine. Aici apar situații în care ți
se vor cere să ieși din carapacea ta în care te simți sigur(ă) și să
îmbrățișezi noul ce vine de-a valma peste tine. În felul acesta vei ușura
situațiile prin care vei trece.
Sâmbătă și duminică se anunță a fi două zile de relax în care te vei
întâlni cu persoane cu care rezonezi, chiar dacă, pe unele dintre ele, nu le
cunoști foarte bine. Este posibil să primești un ajutor care să îți asigure o
bună condiție socială.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea 4 DE MONEDE.
Această carte dezvăluie nevoia ta de siguranță, mai ales în acestă
perioadă. Îți este teamă să nu pierzi și, astfel, tinzi să fii zgârcit(ă) și
răutăcios/răutăcioasă cu ceilalți. Preferi nonacțiunea și stagnarea decât să
miști ceva care ar putea să fie riscant. Cartea îți spune că este momentul să
ieși din această stare de inerție deoarece doar dacă nu vei face nimic vei pierde.
Cu toate acestea, nu este bine să te arunci cu capul înainte fără să fi măsurat
în prealabil totul. Este o perioadă în care se cere multă vigilență, este
adevărat, dar nici să stai inert(ă) din cauza fricii de a nu pierde.
Zodia/ascendentul GEMENI
Te așteaptă o perioadă tensionată, plină de contacte și umblături încoace
și încolo.
Luni și marți poți întâlni niște
probleme din trecut pe care ești
nevoit(ă) să le rezolvi. Cu siguranță
vei avea reușite la locul de muncă sau vezi rezultatul tratamentului unor
afecțiuni medicale. Tot acum, unele persoane care ți-au promis ajutorul îți vor
întoarce spatele fără să te aștepți. Vei fi luat(ă) prin surprindere de unele
persoane. Atenție, este posibil să te confrunți cu niște crize interioare,
adică să nu te simți la înălțime sau compatibil(ă) cu cerințele unora. Așteaptă
să treacă aceste zile și nu da importanță exagerată trăirilor emoționale care
te conduc spre depresie.
Miercuri, joi și vineri primești vești de departe sau vrei să faci o
călătorie dar obligațiile serviciului te rețin pe loc. Este posibil să te
deranjeze atmosfera de la locul de muncă sau, la fel de bine, este posibil să
fii nevoit(ă) să pleci într-o deplasare pe care nu o dorești. Mici probleme de
sănătate îți încurcă treburile.
Sâmbătă și duminică ai mari șanse la locul de muncă. Reputația ta este pe
un făgaș bun ceea ce îți permite să fii apreciat(ă) de șefi și de persoane
importante. Intuiția te va ajuta foarte mult în această perioadă, scoțându-te
din fel și fel de probleme. Așadar, încrede-te în vocea ta interioară care îți
șoptește ce este bine să faci.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea STEAUA.
Această carte îți spune că ai toate motivele să fii și să rămâi optimist(ă)
că problemele tale se vor rezolva. Tot această carte îți spune să nu uiți un
lucru: dacă o ușă ți se închide, ți se vor deschide altele, poate cu șanse mult
mai mari decât cea precedentă. Oricum, se anunță o perioadă productivă pentru
tine, important este să țintești șansele și să nu treci pe lângă ele.
Zodia/ascendentul RAC
Luni și marți vei fi supus(ă) stresului în contactul cu ceilalți. Raportul
cu persoanele apropiate dar și cu cele ești asociat(ă) printr-un contract, te
costă mult timp și energie. În aceste zile este posibil să întâmpini cam toate
aspectele, adică și bune și mai puțin bune. Cert este că totul te îndeamnă să
pui mai puțin preț pe sensibilitatea ta, fiind nevoit(ă) să te axezi pe ceea ce
trebuie să faci, nu pe ceea ce simți. În ceea ce îți place să faci și în iubire
treburile stau bine: te simți susținut(ă). Ceva probleme o să întâmpini în
relaționarea cu membrii familiei și cu persoanele de care depinde cariera ta.
Nu suporți destul de bine schimbările în aceste sectoare.
Miercuri, joi și vineri este posibil ca în relația cu partenerul să
intervină tensiuni datorită crizei financiare. La fel, este posibil să te simți
îngrădit(ă), privat(ă) de ceea ce îți place să faci iar acest lucru să creeze
tensiuni, reproșându-i partenerului
modul său instabil și haotic de a contribui la cheltuielile casei.
Sâmbătă și duminică totul începe să se calmeze. Este posibil să petreci
aceste zile printr-o călătorie sau o plimbare care te ajută să te relaxezi. La
fel, acum pot veni vești de departe mult așteptate, niște rezultate sau
decizii.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea ASUL DE SPADE.
Ești nevoit(ă), ca în această perioadă, să iei niște decizii. Acum,
problemele care dăinuie de ceva vreme te
constrâng să iei o direcție bine determinată, nefiind nici timpul, nici momentul de a face mofturi și capricii. Cert este că
această carte îți spune că trebuie să clarifici unele aspecte din viața ta, fie
că îți place sau nu.
Zodia/ascendentul LEU
Luni și marți vei avea mult de muncă. De fapt, locul de muncă sau ceea ce
te conduce spre un câștig bine definit dar și la aprecierea ta venită din
partea persoanelor importante, au o importanță deosebită pentru tine, acum, în
aceste zile. Ești nevoit(ă) să accepți
un alt mod de a comunica cu ceilalți, în special cu colegii. Este nevoie de
seriozitate și purtarea responsabilităților la bun sfârșit. Niște vești de departe te pot bulversa,
probabil au legătură cu niște prieteni aflați departe sau cu cariera ta. Tot
acum, este posibil să se acutizeze unele afecțiuni medicale.
Miercuri, joi și vineri te afli în atenția partenerului și tratezi relația
cu acesta în mod deschis și direct. Luatul prin surprindere a partenerului
poate condimenta relația, ducând-o spre pasiune. Mai puțină înțelegere poate fi
cu membrii familiei sau cu persoanele de care depinde cariera ta.
Sâmbătă și duminică este posibil să treci prin crize interioare. De aceea,
pentru tine în aceste zile este important să te simți de folos persoanelor
apropiate. Totodată, vei avea unele sclipiri de geniu, găsind soluții pentru
problemele tale.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea REGINA DE SPADE.
Este posibil ca o persoană feminină din anturajul tău să fie foarte severă
cu tine. Această carte îți spune că este bine să asculți ceea ce spune deoarece
vede partea realistică a vieții, parte pe care tu nu o vezi. Chiar dacă ți se
poate părea nedreaptă cu tine, are totuși un punct de vedere destul de clar și
la obiect.
Zodia/ascendentul FECIOARĂ
Luni și marți încolțește iubirea în
inima ta. Poate fi vorba și despre simpatia
pentru cineva cunoscut, din rândulul prietenilor, colegilor sau
partenerul devine pentru tine amicul/amica ta cea mai bună căruia te confesezi
ca unui camarad, contribuind la creșterea pasiunii dintre voi. Tot acum te dedici acelor activități care îți
fac plăcere. Ceea ce poate să umbrească aceste zile este colapsul financiar.
Miercuri, joi și vineri sunt zile dedicate muncii. Ești bine văzut(ă) de
către șefi pentru ingeniozitatea ta însă te vei izbi de răutatea și invidia
colegilor. Atenție la unele afecțiuni medicale pe care le-ai putea (re)simți în
aceste zile.
Sâmbătă și duminică se întrevede o bună comunicare cu partenerul de viață.
Tinzi să devii euforic însă acest lucru prinde bine vieții de cuplu. Relațiile
cu partenerii de afaceri sau de care depinde cariera ta nu sunt chiar
strălucite acum. Cel mai bine este să te bucuri de persoanele dragi care te
înconjoară deoarece ele sunt care îți încarcă bateriile.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea LUNA.
Această carte spune că vei fi marcat(ă) de tristețe în această perioadă.
Este posibil să simți că nu ai neapărat motive temeinice să te simți
melancolic(ă) însă simți că ceva nu este în regulă (ai să-ți dai seama despre
ce este vorba). Cert este că acum vei cădea pradă mai ușor îngrijorării,
stresului și neliniștii interioare. Apariția acestei cărți te avertizează că te
afli într-o perioadă în care sensibilitatea este crescută și de aici se pot
dezvolta o multitudine de probleme printre care depresia și complexele de
inferioritate. Nu te lăsa pradă sentimentelor negative!
Zodia/ascendentul BALANȚĂ
Luni și marți apar probleme din trecut pe care trebuie să le rezolvi. Poate
au legătura cu familia sau cu mediul în care trăiești zi de zi, cert este că o
schimbare în acest sector este inevitabilă. Este posibil să te confrunți cu
niște pierderi și obstacole, însă dacă pierzi ceva acum înseamnă că și-a
terminat scopul său în viața ta. Pentru a ajunge la aprecierea șefilor, a superiorilor
trebuie, mai întâi, să te axezi pe calitățile tale și să le fructifici, să le
folosești la locul tău de muncă.
Miercuri, joi și vineri te simți strâmtorat(ă) din pricina problemelor
financiare. Este posibil să nu ai bani suficienți pentru achiziționarea unui lucru
ce îți place sau pentru ce îți place să faci, iar acest lucru să îți aducă
frustrări și închistare. Relațiile cu ceilalți încep să funcționeze mult mai
bine, comparativ cu primele zile ale acestei săptămâni.
Sâmbătă și duminică: dacă vei fi la muncă (sau în societate) în aceste două
zile ai mari șanse să te faci apreciat(ă) de superiori, așadar profită de
această conjunctură să dai tot ce-i mai bun din tine în acest sector deoarece
ai să fii răsplătit(ă) la momentul potrivit. Dacă vei fi acasă în aceste zile, ai ocazia să petreci în
familie cu cei dragi, să închegi mai bine legăturile familiale și să fii
apreciat(ă) pentru asta.
Tarotul te va ghida în această
săptămână prin cartea 9 DE BÂTE.
Această carte îți spune că te simți speriat(ă) cu toate că nu ai motive
reale acum. Într-adevăr, ai trecut cândva prin experiențe similare care au avut
un rezultat negativ care ți-a lăsat ceva cicatrici, însă acum este cu totul
altceva.
Cartea îți spune să nu îți fie teamă și să încerci să te eliberezi de
menghina care te ține pe loc! Ceea ce a fost, a fost, iar tu, cel/cea de azi
ești cu mult mai înțelept/înțeleaptă decât în trecut. Cartea spune că ești
foarte capabil(ă) și că este timpul să te debarasezi de bandajul care acoperă o
rană care nu mai este deschisă, care s-a cicatrizat. Înaintează curajos!
Zodia/ascendentul SCORPION
Luni și marți este posibil să fii ocupat(ă) cu studiile sau cu întâlniri
importante pentru tine. Sociabilitatea joacă un rol important pentru tine
deoarece îți poate aduce acele contacte fructuoase în viitorul apropiat.
Așadar, nu este momentul să stai în casă solitar(ă): ieși și întâlnește-te cu
cât mai multe persoane. Nu știi de unde poate sări iepurele norocos!
Miercuri, joi și vineri apar ceva destabilizări care îți pot scutura mediul
familial sau cel în care îți petreci cel mai mult timp. Este posibil să te
supui unor schimbări și este bine să nu te opui, încearcă să le accepți fără
prea multe tam-tam-uri deoarece, procedând astfel, vei îngreuna situația în
care te afli.
Sâmbătă și duminică ai, în sfârșit, timp și pentru tine, pentru ceea ce îți
place. Te vei simți mult mai liniștit(ă) și în siguranță în aceste zile.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea CAVALERUL DE BÂTE.
Această carte îți spune că vei fi plin(ă) de energie în această perioadă,
energie pe care este bine să o cheltui rezolvând problemele care te bântuie din
trecut. Cert este că ai șanse de reușită în ceea ce îți propui, important este
să nu stai deoparte, ci să te implici cât mai mult, altfel ai să pierzi.
Zodia/ascendentul SĂGETĂTOR
Luni și marți este posibil să te ocupi de investiții, mai ales pentru tot
ce ține de căminul tău. Vei cheltui destul dar consideri că merită investiția
și o vei face cu mare bucurie cu toate că pentru tine nu mai rămâne mai nimic:
timp liber și bani să faci ceea ce îți
place.
Miercuri, joi și vineri ești pe cale să stabilești contacte, să te
întâlnești cu persoane care ți-ar putea fi de ajutor. Trebuie să fii atent(ă)
la unele afecțiuni medicale care s-ar putea croniciza datorită neglijenței.
Așadar, iată că ai în față o perioadă în care te așteaptă umblături încoace
și încolo, dar care se vor concretiza cu reușite.
Sâmbătă și duminică ești nevoit(ă) să faci (sau să accepți) unele schimbări
în familie sau în mediul în care îți petreci cel mai mult timp. Atenție să nu
cazi pradă tristeții și depresiei iar, după acestea, să cazi pradă tranchilizantelor, alcoolului doar
pentru a-ți muta gândurile în altă parte.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea 8 DE CUPE.
Această carte îți spune că ești pe cale să renunți la ceva de care ai fost
legat(ă) sufletește. Este o necesitate și știi că trebuie să faci acest pas
pentru a putea merge mai departe. În mod conștient tu știi că nu mai are rost
să tergiversezi situația și alegi să te desparți de cineva sau ceva. Cartea spune că această distanțare îți va face
bine deoarece poți avea noi șanse și noi perspective în viitor. Ceea ce a fost,
a fost, acum nu îți rămâne decât să începi o nouă viață cu altă atitudine.
Zodia/ascendentul CAPRICORN
Luni și marți sunt zile în care nu te mai recunoști. Vei simți că te-ai
schimbat și vor percepe și ceilalți această schimbare a ta. Mai ales persoanele
alături de care trăiești sau care cred că te cunosc: pentru acestea ai devenit
un despot care nu știe altceva decât să dea ordine, care nu mai știe să
trăiască prezentul. Este bine? Este rău? Doar tu ești în măsură să dai
răspunsul la aceste întrebări, mai ales când sunt în joc relațiile la care ții
cel mai mult...
Este indicat ca în această perioadă să te dedici studiului, unui curs de
specializare deoarece vei întâlni persoane care te vor susține.
Miercuri, joi și vineri cresc cheltuielile. Poate ai ceva taxe de plătit și
acestea reduc considerabil bugetul însă cineva din familie te sprijină.
Totodată, poate fi vorba și despre cheltuieli pentru casă: o restructurare sau
achiziționarea unui obiect nou.
Sâmbătă și duminică sunt zile pe care le vei dedica întâlnirilor cu
prietenii apropiați sau cu rudele apropiate. Este momentul de a învăța ceva
important pentru tine, de aceea, dacă urmezi vreun curs, acum este cel mai bun
moment să asimilezi prin învățare.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea 9 DE SPADE.
Iată o carte nu tocmai îmbucurătoare... Ea îți spune că este posibil să treci
prin momente în care îți vei face multe griji și scenarii care mai de care mai
sumbre. Va fi o perioadă plină de frământări interioare și sentimentul că nu
știi ce să faci se acutizează. Așadar, încearcă să reflectezi unde ai greșit și
să îți repari greșeala până nu este prea târziu. Cu atâtea planete în zodia ta
este imposibil să nu fi greșit cu ceva față de cineva de curând, așadar
încearcă să remediezi cu calm și amabilitate și vei vedea că totul se va
liniști.
Zodia/ascendentul VĂRSĂTOR
Luni și marți vei trece prin niște încercări care îți vor lăsa impresia că
te sacrifici prea mult pentru ceilalți, mai ales pentru acele persoane care nu
merită sacrificiul tău. Persoanele pentru care ai făcut eforturi să le fie
bine, acum îți sunt nerecunoscătoare.
Cel mai bine este să te concentrezi asupra familiei tale, carierei și
asupra modului cum sa-i faci pe superiori să te aprecieze. Cel puțin, aici, ai
mari șanse să reușești.
Atenție la bolile care încep să o ia razna datorită neglijenței și delăsării
tale. Încearcă să fii atent(ă) la simptome și mergi la medic!
Miercuri, joi și vineri te simți mai sigur(ă) pe tine și mult mai
sociabil(ă) cu persoanele cu care ai ceva în comun. Sunt zile potrivite pentru
a face ieșiri cu prietenii pentru a te detașa de problemele care, în ultimul
timp, au dat năvală peste tine. În schimb, în carieră, superiorii sunt foarte
perfecționiști, așadar încearcă să nu continui din greșeală în greșeală, ci să
fii cât se poate de prudent(ă) și perfecționist(ă) pentru a avea cât mai multe
bile albe în acest sector.
Sâmbătă și duminică: dacă ai fost „pe fază” zilele trecute la serviciu și
ai făcut tot ce ți s-a cerut ca la carte, acum ai șansele unei răsplate sau ale
unei promovări de care ai să fii mândru/mândră.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea PAJUL DE SPADE.
Iată că această carte îți spune să fii vigilent(ă) și să nu te încrezi în
nimeni. Este bine ca în această perioadă să îți „ascuți” toate simțurile și să
preîntâmpini problemele de care te-ai putea izbi. Imaginează-te ca fiind un
soldat care iese pentru prima dată pe câmpul de luptă.
Zodia/ascendentul PEȘTI
Luni și marți sunt zile pline în care socializezi, iei contacte cu diferite
persoane. Este posibil să primești vești bune de departe sau chiar să faci o
deplasare într-o localitate. Cert este că trebuie să profiți de aceste zile deoarece
sunt șanse destul de bune pentru a reuși în ceea ce ți-ai propus. Singura
problemă majoră rămâne lipsa banilor.
Miercuri, joi și vineri este posibil ca niște vești de departe să te
afecteze într-o mică sau mai mare măsură. Ești destul de sensibil(ă) în această
perioadă, sensibilitate ce acutizează orice eveniment sau situație. Tot acum
apar ceva probleme de sănătate pe care nu ar trebui să le neglijezi. Poate situația
financiară se îmbunătățește puțin.
Sâmbătă și duminică este posibil să te contacteze persoane importante
pentru tine. Cert este că debordezi de fascinație și mister, împletite cu
sensibilitate, fapt ce îți poate aduce simpatie din partea persoanelor cu care
intri în contact.
Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea 6 DE CUPE.
Această carte îți spune că trecutul (acel trecut pozitiv) de pe urma căruia
ai amintiri frumoase îți poate da seninătate. Este posibil să întâlnești pe
cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult timp și a cărui prezență să îți umple
inima de bucurie. Tot această carte spune că în cazul te confrunți cu probleme,
este bine să „forezi” adânc în trecutul tău deoarece acolo vei găsi
răspunsurile cele mai clare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu