duminică, 28 ianuarie 2018

PREVIZIUNI ASTROTAROT pentru perioada 29 ianuarie – 4 februarie



Zodia/ascendentul BERBEC

Începutul săptămânii va fi pentru tine o perioadă în care va trebui să rezolvi niște probleme din trecut sau probleme care țin de căminul tău sau de membrii familiei tale. Te vei simți oarecum debusolat(ă) deoarece, tot acum, cresc sau ți se par enorme responsabilitățile din carieră sau trebuie să faci apel la persoane sus puse pentru a-ți putea rezolva problemele.
Mijlocul săptămânii îți aduce dorința de a te ocupa de ceea îți place, de activități care scot la iveală creativitatea și felul tău original de a fi. Oricum, ești mult mai bine dispus(ă) decât în zilele precedente chiar dacă nimic nu funcționează așa cum vrei tu.
Sfârșitul săptămânii îți aduce realizări în carieră sau pui bazele pe afacerea ta. Cert este că superiorii sau persoanele de care depinde avansarea ta în sfera socială și financiară, te apreciază și îți recunosc contribuțiile. Ești mult mai stăpân pe situație decât înainte.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 3 MONEDE.
Această carte îți spune că este un bun moment să intri în contact cu diverse persoane cărora să le arăți ceea ce poți să faci. Este important să îți prezinți proiectele, CV-urile deoarece sunt șanse să fii luat(ă) în evidență de către persoane importante care îți pot fi de ajutor. Nu este bine să stai deoparte gândindu-te că poți să reușești și singur(ă). Procedând astfel vei pierde anumite oportunități. Așadar, întâlnește-te cu cât mai multe persoane, iar dacă au și o funcție importantă, cu atât mai bine pentru tine.

Zodia/ascendentul TAUR

La începutul săptămânii ești foarte sociabil(ă) și deschis(ă) către ceilalți. Ai o capacitate mult mai crescută de a simți starea celorlalți cu care intri în contact, de a le intui problemele sau bucuriile iar acest fapt te va face foarte simpatic(ă). Nu este momentul să stai închistat(ă), ci să ieși, să te întâlnești cu cât mai multe persoane. Este un bun moment de a acumula informații dar și de a le oferi. Tot acum vei simți și prieteniile care nu sunt compatibile cu cerințele tale și de care te vei debarasa. La fel se va întâmpla și cu unele filosofii de viață: îți vei schimba perspectiva dar nu că așa vrei tu, ci datorită faptului că ești obligat(ă) să ți-o schimbi.
Mijlocul săptămânii este o perioadă destul de dificilă în care va trebui să te confrunți cu anumite probleme din trecut în ceea ce privește propria familie. Sunt posibile ceva conflicte poate datorită faptului că nu îți sunt recunoscute niște drepturi: te simți strâmtorat(ă) și nedreptățit(ă).
La sfârșitul săptămânii răsare soarele și pe strada ta: te vei simți mult mai bine, gata să te dedici activităților care îți fac plăcere, să petreci mai mult timp cu persoanele pe care le iubești. 

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 7 DE SPADE.
Această carte te pune în gardă și să fii atent(ă) la ceea ce faci. Dacă recurgi la câteva șiretlicuri pentru a obține ceva, pregătește-te să fii descoperit(ă) și să plătești consecințele. La fel, este posibil ca tu să fii victima unor șiretlicuri din partea celorlați, așadar încearcă ca în această săptămână să dai dovadă de corectitudine și lași deoparte tendința de a te sustrage îndatoririlor. În plus, verifică de multe ori când semnezi ceva sau când faci o tranzacție, sau chiar înainte de a crede ceva, indiferent de sursa informației: risc crescut de autosabotaj!

Zodia/ascendentul GEMENI

Începutul săptămânii se demonstează a fi o perioadă cu două laturi: una bună și alta mai puțin bună. Partea bună este că vei reuși să te stabilizezi din punct de vedere economic: ești bine văzut(ă) la locul de muncă sau pui bazele unei afaceri. Problema este că ce iei de pe mere dai pe pere. Nu vei fi scutit(ă) de plata unor taxe sau unele drepturi ce îți revin întârzie să apară, dându-ți planurile peste cap.
Mijlocul săptămânii îți aduce schimbări forțate de idealuri și concepte în care crezi. Poate vei primi ceva vești de departe care te pun pe jar sau este posibil să suferi datorită unei plecări a cuiva. Cert este că nu trebuie să stai închistat(ă) ci să te „descarci” sufletește, să intri în contact cu persoane care rezonează cu tine și viceversa.
Pe la sfârșitul săptămânii familia îți va ocupa cel mai mult timp, ori ai ceva de rezolvat în legătură cu propriul tău cămin. Este posibil să ți se returneze niște datorii sau partenerul, cineva important pentru tine, să-ți facă o surpriză.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa ÎMPĂRATUL.
Această carte îți spune că atitudinea dârză și sigură pe tine te va ajuta și te va scoate din multe probleme. Seriozitatea și realismul combinate cu perseverența îți pot aduce beneficii. La fel, luarea în serios a responsabilităților te poate duce acolo unde dorești să ajungi. Chiar dacă vei fi privit(ă) de ceilalți ca fiind prea sever(ă), tocmai această severitate va fi aliatul tău în împlinirea scopurilor tale. Este posibil ca un bărbat să îți dea o mână de ajutor în planurile tale.

Zodia/ascendentul RAC

La începutul săptămânii sensibilitatea ta exagerată îți poate aduce fel și de probleme cu ceilalți. Crezi prea mult în conceptele tale (unele chiar iluzorii) și nu reușești să vezi sau să iei în considerare și alte opinii. Fii atent(ă) deoarece această atitudine a ta îți poate aduce probleme la locul de muncă, în cariera ta și cu ceilalți.
Pe la mijlocul săptămânii se anunță probleme financiare. Este posibil să fii nemulțumit(ă) de contribuția partenerului și să te simți limitat(ă). Se pare că problemele economice se răsfâng și asupra iubirii. În cazul tău, acum, te ghidezi  poate fără să ții cont, de zicala „dragostea trece  mai întâi prin stomac” adică, dacă ți se oferă toate cele necesare, vei iubi nespus acea persoană care te ocrotește, dacă nu, declari război.
Sfârșitul săptămânii este un bun moment să socializezi, să închei niște acorduri însă ai tendința să dai pașii înapoi datorită unor temeri. Îți este teamă de ceva sau te bazezi în mod greșit pe niște idei nerealiste. Încearcă să fii cu picioarele pe pământ și nu te încrede prea tare în emoțiile tale deoarece pot fi înșelătoare.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 9 DE BÂTE.
Această carte îți spune că te ghidezi după concepții eronate. Îți este teamă de ceva ce nu există. Poate ai trecut prin niște experiențe în trecut, experiențe care au lăsat câteva cicatrici dar acum ești vindecat(ă) și ai tendința să te comporți în continuare ca un om rănit și bolnav. Cartea îți spune să ieși din colivia în care stai! Este bine la căldurică și în siguranță dar nu vei avea niciun viitor dacă stai mereu închis(ă) în propria ta cușcă de teama de a nu fi rănit(ă).

Zodia/ascendentul LEU

La începutul săptămânii te simți ca și cum nu îți găsești locul. Treci prin niște suferințe și simți că te sacrifici prea mult pentru niște cauze. Familiei tale, însă, îi face bine și tu vei contribui cu sudoare ca ea să fie mulțumită. Atenție la anumite boli care se pot acutiza sau croniciza. Te frământă niște datorii sau plăți pe care trebuie să le achiți. Tot acum anumite concepte de viață de ale tale pe care te-ai bazat ți se dovedesc a fi greșite. Apar și ceva vești neplăcute de departe.
Mijlocul săptămânii îți aduce tot felul de neplăceri începând de la relația cu partenerul, relația cu membrii familiei și până la legăturile tale de afaceri sau în carieră. Devii foarte sensibil la critici și cine te critică îți devine inamic. Poate ar fi cazul să umbli puțin la sistemul tău de valori și să accepți că nu toate criticile sunt pentru a te denigra, ci dimpotrivă, pentru a te ajuta. Câteodată este bine să recunoști că nu ești chiar ca soarele de pe cer!
Pe la sfârșitul săptămânii îți faci griji în privința economiilor tale și a câștigului financiar. Ești cuprins(ă) de panică și ești conștient(ă) că nu te prea poți baza pe câștigurile partenerului sau pe bani promiși din altă parte ci doar pe acele resurse materiale care provin din munca ta. Ce-i în mână nu-i minciună – cam acesta este dictonul după care te vei ghida în această perioadă.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 8 DE BÂTE.
Această carte îți spune că totul evoluează rapid în această săptămână. Poate nu mereu în direcția dorită de tine dar, cu siguranță, nu va fi o perioadă în care vei stagna sau evenimentele și situațiile nu vor fi mereu aceleași. Pregătește-te de răsturnări de situație dar și de rezolvări rapide. Nu vei avea timp să te plictisești!

Zodia/ascendentul FECIOARĂ

La începutul săptămânii este favorizată zona socializării și a întâlnirii cu diverse persoane care îți pot da o mână de ajutor. Este un bun moment de a solicita ajutor în caz că ai nevoie.
Mijlocul săptămânii vine cu tot felul de probleme. Este posibil să te simți calul de bătaie la locul de muncă, să simți că toți trag de tine încoace și încolo, profitând de pe urma bunăvoinței tale. Nu este exclus să îți faci grji și datorită unor afecțiuni medicale. În ciuda acestor suprasolicitări tu te vei simți în largul tău în compania celor dragi, în sânul familiei. Iar superiorii sau șefii tăi îți vor aprecia toate eforturile chiar dacă tu nu crezi lucrul acesta.
Sfârșitul săptămânii îți aduce bucuria de a fi tu însuți în compania persoanei iubite, partenerului sau dacă nu, te vei simți plin(ă) de energie să te dedici acelor activități care îți fac plăcere. Cert este că te simți mai sigur(ă) pe tine și pe ceea ce vrei tu de la viață. Evită să stai doar în casă sau să muncești de dimineața până seara. Această perioadă folosește-o în scopul socializării deoarece vei avea multe contacte care îți fac plăcere.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 10 DE SPADE.
Această carte îți spune că vei avea tendința să te simți o victimă aproape în toate circumstanțele. Săptămâna aceasta vei fi deosebit de sensibil(ă) încât este aproape imposibil ca cei din jur să nu te rănească, chiar fără intenție. Este bine să ieși din temerile și fricile tale și să îți educi așteptările pe care le ai din partea celorlalți. Poate pretinzi prea mult de la ceilalți, iar aceștia nu te pot mulțumi așa cum vrei tu. Încearcă să cobori din pretențiile tale și încearcă să înțelegi că nimeni nu-i perfect, chiar nici tu!

Zodia/ascendentul BALANȚĂ

La începutul săptămânii îți va fi destul de greu să te împarți între responsabilitățile care țin de cariera ta și cele ale familiei. Vei fi trasă de ambele părți neștiind cum să le faci față. Însă știi că dacă vei puncta asupra carierei, făcându-te apreciat(ă) de superiori, vei avea câștiguri materiale destul de consistente.
Mijlocul săptămânii îți aduce dorința de a ieși în evidență în societate. Este un bun moment de a ieși în lume dacă vrei să impresionezi, deoarece acum o vei face foarte natural, fără să faci mari eforturi pentru a intra în grațiile cuiva. Important este să nu ții doar pentru tine ceea ce știi să faci, ci să împărtășești și altora. Este posibil să te simți frustrat(ă) datorită unor probleme financiare.
La sfârșitul săptămânii îți vei dori o mică retragere împreună cu cei dragi. Te vei simți (aproape) mulțumit(ă) de ceea ce te înconjoară începând de la familie până la starea materială. Este bine să te bucuri din plin de această perioadă cu toate că grijile nu dispar complet, ca prin farmec.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 6 DE BÂTE.
Această carte îți spune că vei avea o perioadă în care te vei simți un învingător. Chiar dacă situațiile prin care treci nu sunt chiar roze, vei avea ocazii în care rezultatele te vor mulțumi. Șansele îți surâd să îți atingi unele scopuri.

Zodia/ascendentul SCORPION

La începutul săptămânii ești atras de călătorii, de depărtări. Este posibil să primești vești de departe sau să te întâlnești cu persoane de departe. Dacă nu va fi nimic din toate acestea, cu siguranță vei avea parte de modificări ale modului tău de a vedea viața datorită unei influențe externe care poate surveni printr-o carte, printr-un autor sau pur și simplu, printr-o persoană erudită. Mai greu îți va fi cu persoanele pe care le întâlnești zi de zi deoarece vei simți că nu prea ai mare lucru în comun cu acestea.
Mijlocul săptămânii îți va aduce câteva obligații de îndeplinit în carieră dacă vrei aprecierea superiorilor. Este posibil să te deranjeze opiniile unora iar tu trebuie să le faci față, justificându-te. Este perioadă destul de grea în care va trebui să lupți pentru ceea ce vrei.
Sfârșitul săptămânii îți aduce dorința de a socializa, de a te simți în compania unor persoane de la care ai ce învăța. Te asociezi acelor persoane care îți vor fi de ajutor. Este o perioadă propice studiilor, așadar pune punctul pe i!

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 2 DE SPADE.
Această carte îți spune că vei fi invadat(ă) de dubii, mai ales dacă ești presat(ă) să faci o alegere. Este bine să nu te avânți imediat, să nu iei decizii rapide ci să gândești din toate perspectivele. Dacă ceva nu te convinge până la capăt, nu spune imediat Nu, la fel și dacă ești încântat(ă) de ceva, nu spune imediat Da. Așteaptă și cântărește bine. Nu este o perioadă favorabilă deciziilor ci pentru a gândi.

Zodia/ascendentul SĂGETĂTOR

La începutul săptămânii întâmpini probleme cu partea financiară iar acest fapt îți creează tot felul de stări contradictorii. Intuiția ta îți spune că te vei descurca chiar dacă situația în care te afli nu este deloc promițătoare de mai bine. Este posibil să te bazezi mult pe veniturile partenerului.
Pe la mijlocul săptămânii ești oarecum forțat(ă) să schimbi unele filosofii de viață pe care te-ai bazat și care acum îți provoacă suferințe. Știi că a ajuns momentul să schimbi ceva. Vei simți că persoanele cu care intri în contact des sau cele în care te încrezi, mai mult îți încurcă ițele decât le descurcă. Așadar, bazează-te doar pe tine! Este posibil să ai contact mai des și mai important cu persoanele aflate la depărtare.
Sfârșitul săptămânii îți aduce posibilitatea să îți consolidezi cariera. Este un bun moment pentru a face tot ce ți se cere ca responsabilități deoarece sunt șanse bune să îți îmbunătățești partea materială. Acordă mare atenție la detalii, tinzând chiar spre perfecțiune și ai să vezi că aprecierea șefilor nu va întârzia să apară.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa CAVALERUL DE MONEDE.
Această carte îți spune că ai perspective bune din punct de vedere financiar sau să îți atingi scopurile. Doar că este bine să mai aștepți puțin. Tatonează terenul și nu te grăbi. Însă trebuie să fii sigur(ă) că ai oportunități la îndemână pe care este bine să le iei în calcul. Punctează pe calitățile tale și vezi cum poți să le fructifici.

Zodia/ascendentul CAPRICORN

La începutul săptămânii acorzi o deosebită importanță relațiilor. Ești mult mai sensibil(ă) decât de obicei. Și știi și tu că de multe ori o dai în bară datorită rigurozității tale destul de exagerate. Dacă relația ta cu membrii familiei cam scârție, ești, în schimb, deschis(ă) și sociabilă cu acele persoane din afara sferei familiale.
Mijlocul săptămânii îți aduce ceva probleme financiare. Poate ai de primit bani de undeva și aceștia întârzie să apară. Relația ta intimă se „învârte” în jurul banilor: cu cât ești mai nemulțumit(ă) în acest sector, cu atât devii greu de mulțumit și în iubire. Munca îți poate aduce ceva satisfacții.
Sfârșitul săptămânii îți aduce noutăți venite de departe. Poate te pregătești de o călătorie sau să primești o vizită din partea cuiva care vine de departe. Ai șanse să te perfecționezi printr-un curs ținut de la distanță sau să acumulezi informații mult mai elaborate care îți sunt utile. Pe lângă toate acestea, vei simți înflorind și relația cu partenerul.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa REGELE DE CUPE.
Această carte îți spune că este posibil să simți fiorii iubirii. Cel mai probabil te vei simți învăluit(ă) de tandrețe față de celălalt iar acest lucru îți poate aduce un plăcut romantism sau drăgălășenie față de cei din jur, sentiment pe care nu l-ai mai simțit de multă vreme. Cert este că în această perioadă pentru tine va avea prioritate ceea ce îți spune inima.

Zodia/ascendentul VĂRSĂTOR

La începutul săptămânii este posibil să simți că te sacrifici prea mult la locul de muncă. Acum ești foarte sensibil(ă) și simți că nimic și nimeni nu îți intră în voie când este vorba despre locul de muncă sau de mediul tău intim în care îți desfășori cea mai mare parte din activitate. Cu toate acestea, superiorii îți apreciază eforturile și ai premizele unei avansări sau primești un bonus.
Mijlocul săptămânii îți aduce dorința de a fi cu partenerul tău sau să iei legătura cu anumite persoane cu care rezonezi. Sunt posibile ceva dezacorduri și nemulțumiri cu membrii familiei. Superiorii, șefii tăi ți se par cam exigenți și severi.
Pe la sfârșitul săptămânii vei trece prin niște crize interioare, crize care te vor ajuta să înțelegi ce anume nu merge la locul tău de muncă și unde anume greșești. Unele persoane care ți-au promis ajutorul, dau un pas înapoi. Se pare că trebuie să te descurci singur(ă), ă fii pe propriile picioare fără să depinzi de cineva.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa MAREA PREOTEASĂ.
Această carte îți spune că ești o persoană foarte înțeleaptă, ai multă cunoaștere pe care nu toți sunt capabili să o înțeleagă. Așadar, este bine ca în această săptămână să acorzi o mai multă importanță intuiției tale și să te bazezi pe înțelepciunea ta. Tot acum, o persoană misterioasă îți va da câteva indicii: fii cu ochii în patru pentru a cuprinde înțelesul!

Zodia/ascendentul PEȘTI

La începutul săptămânii dorești să te dedici acelor activități plăcute ție, în care te dăruiești cu multă pasiune. Punctează pe sociabilitate deoarece ai multe șanse să te faci cunoscut(ă) prin ceea ce faci, prin pasiunile tale. Tot acum relația de iubire poate simți o îmbunătățire. Singura problemă care te doare este sectorul financiar.
Mijlocul săptămânii îți aduce tot felul de nemulțumiri la locul de muncă dar și în sectorul dedicat sănătății. Multe afecțiuni medicale te vor deranja iar la muncă ești nevoit(ă) să arăți de ce anume ești în stare. Dacă aștepți un răspus de departe, acest răspuns s-ar putea să nu fie chiar atât de mulțumitor. Partea bună este că dacă punctezi pe carieră, pe ceea ce ai de făcut la locul de muncă sunt șanse să avansezi sau să primești un bonus.
La sfârșitul săptămânii apare un interes crescut pentru relația de cuplu în detrimentul relației cu membrii familiei dar și cu cei de care depinde cariera ta. Este o bună perioadă pentru a socializa și a călători.

Tarotul te va ghida în această săptămână prin cartea sa 10 DE CUPE.
Iată că această carte se repetă pentru tine și în această săptămână. Asta înseamnă că nu ai înțeles cât de importantă este armonia cu cei din jur pentru tine. Poate că te scufunzi prea mult în alte probleme și nemulțumiri, uitând să acorzi importanță și persoanelor cu care ești. Încearcă să fii detașat(ă) de probleme și bucură-te de ceea ce ai acum împreună cu cei dragi. Pentru a înțelege mai bine apariția și repetiția acestei cărți, (re)citește PREVIZIUNILE ASTROTAROT de săptămâna trecută.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu