luni, 31 martie 2014

ASTROTAROT APRILIE pentru CAPRICORN, VĂRSĂTOR și PEȘTI









CAPRICORN

Apar diverse tensiuni în desfășurarea bunului mers în familie. Nu este momentul pentru a schimba ceva în acest sector dar nici în cel profesional în această perioadă. Acum ai nevoie, mai mult ca oricând, de autocontrol, de a-ți supraveghea reacțiile față de ceilalți, deoarece sunt riscuri de a lua decizii pe care, ulterior, le poți regreta.
Focalizează-te asupra studiilor, cunoașterii pentru că asimilarea cunoștințelor acum îți vor fi utile mai târziu în domeniul profesional.
Din 20 aprilie lucrurile încep să se mai liniștească pentru tine, vei reuși să găsești momente de relaxare, de distracție (mai mult în sânul familiei), de a te ocupa de tine. Parcă și iubirea va intra într-o fază de revigorare și relația cu copiii va fi mai strânsă. Totodată, vei avea ocazia de a îmbunătăți relațiile cu cei din jurul tău.
 

Iată o nouă carte de monede (după cea din luna martie) își face apariția pentru Capricorn. PAJUL DE MONEDE este ca un vestitor sau mesager a ceva anume și se va conclude în mod practic . Dacă ți-ai folosit (în luna martie) resursele tale interioare în mod corect și ai fost atent la anumite oportunități oricât de mici, acum sunt șanse de noutăți în domeniul vizat de tine și care va avea finalitate în viitorul apropiat . Lucrurile evoluează încet dar spre bine. Deci, cuvântul principal este PERSEVERENȚĂ.


VĂRSĂTOR


Începutul lunii te surprinde cu dorința de a aduce schimbare, noutate și originalitate în modul tău de a comunica cu ceilalți, de a-ți prezenta diferit ideile și tot ceea ce ți-ai însușit prin studiu. Vei simți nevoia de a ieși la aer liber, de a iubi și a fi iubit, de a fi împreună cu prietenii pentru a vă distra, te simți mai atras spre jocuri cu copiii.
Încearcă să nu-ți neglijezi sănătatea fizică și psihică prin lupta cu morile de vânt! Nu are rost să-ți irosești energia pentru ceva ce nu poți schimba deocamdată.
Din 20 aprilie este posibil să te simți toropit de multe responsabilități în familie dar  o rotunjire a veniturilor nu este exclusă cum și șansele de a te afirma în plan socio-profesional nu vor lipsi.
 

PAJUL DE BÂTE anunță o perioadă plină de creativitate, activă și dinamică. Pot veni vești bune de departe mult așteptate, propuneri ce sunt adaptate dorințelor tale. Așadar, ambiție și independență, două cuvinte care te caracterizează, de altfel.












PEȘTI


Ai șanse să te afirmi pe plan socio-profesional prin eficacitate și prin creativitatea de care dispui. Posibil să apară o oarecare tensiune neașteptată care să-ți dea bătăi de cap în sectorul material datorită unor cheltuieli suplimentare dar vei reuși să te descurci.
După data de 20 aprilie te vei simți plin de încredere în propriile forțe, vei simți că poți atrage atenția mult mai ușor ca în alte dăți. Posibil să reușești să înțelegi multe lucruri în profunzimea lor pe care le vei expune și altora. Sunt șanse să primești susținere din partea unor parteneriate excelente pentru tine.


Cartea de tarot 6 DE MONEDE spune de posibilitatea unui ajutor venit din partea cuiva sau chiar să exprime generozitatea ta, care poate fi de orice natură către celălalt în nevoie: o vorbă sau o faptă bună. Mai semnifică și șansa unei reușite mult mai sigure pe plan material. Totul vine pe măsura meritului tău.








Mihaela M. Atomei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu