Noiembrie ne întâmpină salutând, făcându-și o intrare în scenă de excepție.
Nu scoate din jobenul său vreun iepuraș sau vreun porumbel alb, ci pe însuși Jupiter,
marele fericit al zodiacului. Noiembrie, (din 8 noiembrie) îl va acompania pe
Jupiter spre locul unde se simte cel mai bine, la el acasă, în Săgetător, de
unde ne va trimite raze de bucurie și optimism.
Cât a stat în Scorpion, a învățat, a luat la cunoștință toate tenebrele
sufletului, a coborât în abisul umbrelor și a învățat cum să iasă la suprafață
mult mai înțelept decât înainte. A stat în închisoarea Hadesului unde bogăția
materială nu îți folosește la nimic dacă ești singur, fără persoanele dragi,
fără societate, fără să ai cui să dăruiești din ceea ce ai, fără să te bucuri
de bucuria celui de lângă tine. Iadul sufletesc în care a stat un an de zile l-a
făcut să devină mai înțelept și de acum
înainte și până în toamna lui 2019, Jupiter știe ce preț are viața, ce
importanță are lumina soarelui, societatea în care se află, așa cum este ea, cu
bune și rele. El, Jupiter, se bucură din nou de viață și, generos fiind, ne
încălzește și pe noi cu bucuria sa, devenind astfel părtași la party-ul său.
Înainte de toate acestea, începând din primele zile ale acestei luni de
noiembrie, Jupiter și Mercur dansează împreună printr-o conjuncție și
accentuează axa destinelor, și ea pe punct de schimbare. Asta înseamnă că ne
vom da seama ce este cu adevărat important pentru noi și care este drumul
nostru. Cineva, ceva va intra în viața noastră pentru că „așa a fost scris”. Ne
va aduce vindecare sufletească, fizică sau emoțională.
Venus, aflată în mișcare retrogradă, ne aduce aminte să fim toleranți dacă
vrem toleranță la rândul nostru. De pe la mijlocul lunii va intra în mers
direct, ajutându-ne în relații și în planul financiar.
Nici bine nu se încheie retrogradarea planetei Venus, căci iată, Mercur se
hotărăște să-i calce pe urme: din 17 noiembrie intră în retrogradare din
Săgetător. Ne va îngreuna socializarea, mai ales cea cu persoane aflate
departe, comunicarea cu acestea va fi destul de deficitară, mai ales că
distanța fizică pune deja o barieră destul de serioasă între persoane. Atenție
mărită! – vor izbucni certuri din cauza conceptelor și a filosofiilor
personale. Spre exemplu, doi prieteni buni se pot certa zdravăn din cauza unor
credințe diferite, concepte și idealuri pe care fiecare le înțelege separat în modul său.
Marte, din 16 noiembrie va păși pe teritorul lui Neptun, în Pești, dorind
să contempleze tărâmul apei, al emoțiilor și al incertitudinii, al dependenței
și al vâltorii sufletești. Curajul nostru se va diminua făcând loc fricii și
anxietății, din a căror cauză vom avea reacții necontrolate. Frica va fi
motorul atacului. Adică nu se va porni într-o luptă, într-un scop, într-un
proiect, din curajul de a cuceri, ci din teama de a nu fi răniți. Ne vom da
seama că teama și frica ne sunt dușmanii cei mai aprigi.
Va fi o lună care va aduce multe schimbări, fie că vrem sau nu. Destinul ne
va purta pe alte căi. În unele vom avea noroc, în altele încercări în care va
trebui să ne aliniem emoțiile și propria inteligență pe aceeași frecvență și să
știm să lucrăm cu ele. Alții sunt magicienii vieții lor, alții sunt ucenici și
mai au încă de învățat. Cert este că suntem acolo unde trebuie să fim, dându-se
fiecăruia testarea potrivită.
Iată, aceasta este luna noiembrie, după mica mea prezentare, însă în curând
voi publica și ce anume ne aduce această lună fiecărei zodii în parte, în
ASTROCARDURILE lunii noiembrie. Așadar, fiți pe fază!
Până atunci vă doresc toate cele bune!💖
Multumesc din suflet!
RăspundețiȘtergereCu mult drag! :)
ȘtergereSands Casino Resort - Las Vegas, NV
RăspundețiȘtergereSands vua nhà cái Casino 샌즈카지노 Resort is a gaming resort ラッキーニッキー in Paradise, Nevada, U.S.A.. View Sands Casino Resort gaming floor plans, hours, maps, amenities and more.