duminică, 7 octombrie 2018

PREVIZIUNI ASTROTAROT perioada 8 – 14 octombrie


Zodia/ascendentul BERBEC

Începutul săptămânii
Este o bună perioadă pentru socializare, colaborare și contactare a persoanelor care îți pot fi de ajutor în planurile tale. Este important să cauți persoane cu experiență. În plus, ajutorul lor va fi de necontestat.
Mijlocul săptămânii
Se pare că treci printr-o criză financiară. Poate ai de plătit unele servicii de care te-ai folosit și nu te-ai așteptat să fie atât de scumpe. Cert este că din punct de vedere financiar nu o duci deloc bine. Ajutorul financiar va fi amânat. Ocupă-te de carieră, muncă și familie în aceste zile: aici vei avea succes.
Sfârșitul săptămânii
Te vei simți bine alături de niște persoane cu care rezonezi, nu contează dacă abia le cunoști. Cert este că ți se deschide o nouă lume în care poți experimenta, socializa și să stabilești contacte pentru a nu fi și a nu te simți singur. Vești bune de departe sau poate chiar o călătorie care îți va fi favorabilă.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea JUDECATA că vei fi răsplătit pentru niște fapte bune pe care le-ai făcut în trecut. Cartea spune că cineva pe care l-ai ajutat îți poate întoarce favoarea. Cert este că te așteaptă o schimbare pozitivă, o nouă viziune asupra vieții tale.
În planul sentimental, oracolul spune că este necesar să renunți la tendința de a-l controla pe celălalt. Oracolul spune că ești sufocant în relația cu partenerul și că trebuie să îl lași să „respire” libertatea, altfel va apare o perioadă destul de dificil de gestionat. Dacă ești singur, trebuie să nu mai fii disperat în a-ți găsi pe cineva. Lasă ca totul să decurgă normal, fără a vedea în fiecare cu care te întâlnești un posibil partener și vei vedea că va apare și persoana potrivită pentru tine.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: SĂ ACORZI ATENȚIE LEGII ATRACȚIEI, adică să te concentrezi asupra ta, a felului cum ești tu, să muncești cu tine pentru a fi în felul cum vrei să fie viața ta, pentru a fi în sintonie cu ea. Vei atrage ceea ce ești sau devii (dacă îți lucrezi limitările).

Zodia/ascendentul TAUR

Începutul săptămânii
Se anunță o bună perioadă pentru muncă. Eforturile tale sunt apreciate de către superiori, de către cei de care depinde avansarea ta. Atenție la starea de sănătate care se poate deteriora datorită epuizării. Cu maleabilitatea vei avea mai mult câștig decât cu regulile rigide după care te conduci câteodată.
Mijlocul săptămânii
Apar niște schimbări care te vor afecta, mai ales sentimental. Apar conjuncturi în care va trebui să dai dovadă de strategie pentru a nu fi o victimă. Unele colaborări se pot întrupe brusc sau, în cel mai bun caz, să fii doar nemulțumit de desfășurarea unor raporturi făcându-te să iei decizii radicale, condus după senzații, nervi și emoții. Niște persoane cu o experiență în domeniul psiho-spiritual îți pot fi de mare ajutor, poate și cărțile scrise de acest gen de autori.
Sfârșitul săptămânii
O bună perioadă pe care o poți petrece cu familia. Vei afla o mulțime de lucruri care îți vor da putere interioară. La fel și munca îți va aduce beneficii (nu materiale deoacamdată, ci vei pune niște cărămizi la temelia carierei tale).


Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea TURNUL că este necesar să te aștepți la anumite eșecuri în unele sectoare din viața ta. Ceea ce ai construit până acum nu a fost de calitate și o problemă venită pe neșteptate îți poate dărâma castelul de nisip pe care îl crezi sigur și de nedoborât. Este necesar să îți revizuiești prioritățile și felul de a gândi, principiile după care te ghidezi în viață.
În planul sentimental, oracolul spune că trebuie să fii atent la anumite  semnale ce îți transmite partenerul sau comportamentul acestuia. Poate spune multe despre sentimentele sale în ceea ce te privește care nu sunt tocmai sincere.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: SĂ ACCEPȚI CĂ FIECARE ESTE DIFERIT ȘI ARE ROLUL SĂU ÎN UNIVERS, adică trebuie să înțelegi și prisma prin care vede cealaltă persoană, să nu iei de bun tot în ceea ce crezi tu sau principiile tale ca pe un adevăr necontestabil.

Zodia/ascendentul GEMENI

Începutul săptămânii
Vei avea motive să iubești și să te simți iubit. Sectorul iubirii este bine activat, așadar profită de aceste zile pentru a conlucra la armonizarea situației afective. Tot în această perioadă vei avea succes la activitățile în care găsești plăcere. Copiii îți vor aduce satisfacții.
Mijlocul săptămânii
Apar probleme de înfruntat la locul de muncă. Ceva nu funcționează așa cum ți-ai dori și te destabilizează. Cel mai probabil este faptul că trebuie să îți schimbi unele concepte de care ții cu dinții. Superiorii oricum te apreciază.
Sfârșitul săptămânii
Este o bună perioadă pentru a socializa, să cunoști persoane noi. Poate vei participa la un eveniment în care te vei simți bine. Cert este că vei avea activități care îți sunt pe plac.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea DIAVOLUL că vei avea multe tentații care nu îți fac chiar bine. Poate vei avea prea multe pofte în cazul în care trebuie să ții o dietă sau tendința de a cheltui în mod compulsiv sau poate vei fi ghidat de sentimente, emoții pe care nu le poți controla cum ar fi gelozie, invidie, egoism, tendința de a-i controla pe ceilalți la orice pas. Cert este că rezultatul acestora nu este pozitiv deoarece cartea în sine nu oferă ceea ce promite. Diavolul ce face? Vine cu tot felul de promisiuni și oferte care mai de care mai atrăgătoare pentru a te convinge însă nu îți va satisface pe deplin dorința. Vei rămâne păcălit dacă te încrezi în spusele sale...
În planul sentimental, oracolul spune că trebuie să uiți trecutul pentru a putea merge mai departe. Învață din el și pune-l într-un loc al minții tale la care nu prea ai acces prea des. Revigorându-ți trecutul des, nu faci decât să trăiești închis într-o clepsidră.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: PENTRU A FI UN FAR PENTRU CEILALȚI TREBUIE SĂ FII MAI CONECTAT CU TINE ÎNSUȚI. Trebuie să te lupți cu haosul din tine, să faci o ordine interioară, deoarece ceilalți te văd ca pe o trestie în bătaia vântului și nu inspiri încredere.

Zodia/ascendentul RAC

Începutul săptămânii
Se anunță bune oportunități pentru familia ta. Poate faci niște restructurări în casă sau îți decorezi căminul astfel încât  familia ta să se simtă bine. Cert este că familiaritatea va juca un rol important în alegerile tale din această perioadă.
Mijlocul săptămânii
Te vei simți marcat de lipsa banilor. Se pare că problemele financiare te împiedică să faci anumite activități care îți sunt pe plac. La fel, trebuie să fii foarte atent la ceea ce îți place să faci deoarece nu totul duce la ceva pozitiv, bun pentru tine. Dacă ai copii mici, este indicat să ai mai multă grijă de ei în această perioadă.
Sfârșitul săptămânii
Dacă lucrezi în aceste zile, vei avea aprecieri din partea superiorilor și vei câștiga ceva în plus. Dacă nu, înseamnă că vei munci, dar acasă sau în mediul în care trăiești. Cert este că nu prea te poți odihni însă nici nu îți displace deoarece se vede că munca pe care o prestezi o faci cu drag și ai multă energie.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea REGINA DE MONEDE că o persoană feminină (poate să fie mama sau sora etc), care știe ce vrea de la viață îți poate fi un adevărat ghid. Poate să îți fie un bun consulent în materie de serviciu sau în administrarea unor bunuri. Cert este că poți învăța multe lucruri practice de la ea.
În planul sentimental, oracolul spune că trebuie să îți trăiești sentimentele romantice pe care le ai față de partener. Se pare că în ultima vreme nu ai dat importanță laturei romantice a vieții de cuplu. La fel, dacă ești în căutarea unui partener, nu uita să îți dezvolți latura mai dulceagă (a nu se înțelege disperată) a personalității tale.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: TREBUIE SĂ ÎNȚELEGI CEEA CE NU ÎȚI DOREȘTI ȘI DE CE, adică trebuie să cunoști ceea ce dorești și de ce, dar și ceea ce nu dorești și de ce. Sună ciudat însă asta trebuie să faci deoarece viața te vede foarte dezorientat și nu știi să faci alegerile corecte pentru tine: nu înțelegi ceea ce vrei și ceea ce nu vrei de fapt.

Zodia/ascendentul LEU

Începutul săptămânii
Relațiile sociale sunt bune însă cele în care îi privesc pe colegii, prietenii sau unele rude, nu prea... În plus trebuie să ai grijă să nu te lași influențat de aceștia deoarece îți poți risca serviciul. Se recomandă ca la locul de muncă să ai o atitudine conștiincioasă, fără să amesteci prietenia cu responsabilitățile din carieră, altfel este ca și cum ți-ai fura singur căciula.
Mijlocul săptămânii
Se pare că acum îți vei da seama că familia ta a vut dreptate în ceea ce privește unele relații de-ale tale. Cineva se va introduce în familia ta aprinzând riscul unor certuri.
Sfârșitul săptămânii
Vei avea zile de relaxare în care te vei simți, în sfârșit, bine cu persoane cu care rezonezi. Vei avea activități interesante care te țin ocupat și captivat, plin de pasiune. Dacă ai copii, aceștia îți vor aduce satisfacții, la fel și relația cu partenerul.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea CUMPĂTAREA că este necesar să înveți să fii în echilibru cu tine însuți. Solitudinea îți va dezvolta această latură. Se pare că ești prea dependent de prietenii tăi. Cartea spune că este nevoie să înveți să te descurci singur, să nu mai povestești altora viața ta doar pentru a fi aclamat. Puțină discreție nu îți va strica, dimpotrivă îți va aduce multă satisfacție interioară de care poți fi cu adevărat mândru.
În planul sentimental, oracolul spune că trebuie să te concentrezi mai mult asupra serviciului și  planului material al vieții. Prin acestea se va resuscita și iubirea ta cu partenerul. Oracolul spune că acum, pentru voi, este perioada în care dragostea trece mai întâi prin stomac. Aducând bani și asigurându-ți un job bun, vei crește mult mai mult în ochii partenerului. Dacă ești singur și în căutarea unui partener, oracolul spune că trebuie mai întâi să îți faci o situație bună pentru a avea acces la unele legături sociale pentru a putea întâlni persoana potrivită ție.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: TOATE EXPERIENȚELE DIN VIAȚA TA, TE-AU FORMAT ÎN CEEA CE EȘTI ACUM, adică fă uz de capacitățile cu care ești înzestrat și pe cele pe care le-ai dobândit. Nu te sustrage de la experiență, de la munca cu tine, de la responsabilități. Nu fii comod și ai să vezi ce de oportunități vor veni spre tine!

Zodia/ascendentul FECIOARĂ

Începutul săptămânii
Apar oportunități pentru a-ți rotunji bugetul prin munca pe care o prestezi. Așadar profită de aceste zile și depășește-ți limitele în acest sector.
Mijlocul săptămânii
Se pare că unii prieteni te influențează în mod negativ. Apar unele suferințe din cauza unor trădări sau, în cel mai bun caz, datorită unor nemulțumiri legate de aceștia. Trebuie să fii atent, deoarece prieteniile îți vor influența în mod negativ responsabilitățile legate de la locul de muncă. Dacă cauți ajutor, acesta va veni din partea unor persoane care nu îți sunt tocmai prieteni ci, mai degrabă, persoane cunoscute cu care rezonezi.
Sfârșitul săptămânii
Îți aduce zile relaxante în familie. Se pare că începe să se așeze fiecare situație în  direcția dorită de tine.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea 7 DE SPADE că riști să te înșeli singur. Tu crezi că, poate, răzbunându-te sau nefăcând ceea ce trebuie făcut îți va aduce o viață mai bună? Nimic mai greșit... Cartea spune că trebuie să ai grijă la toate acțiunile tale din această perioadă deoarece riști să te înșeli, pavându-ți, în acest mod, drumul viitorului tău cu cioburi de sticlă. Aceleași avertismente sunt valabile și în cazul în care îți oferi destinul în mâinile unor așa ziși prieteni...
În planul sentimental, oracolul spune că trebuie să te concentrezi neapărat asupra muncii și a banilor produși de pe urma muncii tale. Se pare că prioritatea este să îți asiguri un bun job pentru a putea ajunge la inima partenerului. Adu-ți aminte că dragostea trece mai întâi prin stomac. Nimeni nu trăiește numai din iubire nemărginită...
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: CREDINȚA ÎN DUMNEZEU, ÎN DIVINITATE ÎȚI VA ARĂTA LUMINIȚA DE LA CAPĂTUL TUNELULUI, adică ai nevoie în viața ta de spiritualitate. Aceasta te va salva din abisul în care te găsești.

Zodia/ascendentul BALANȚĂ

Începutul săptămânii
Vei începe săptămâna cu bine, simțindu-te în formă și plin de farmec. Vei avea ocazia de a te ocupa de activități care îți fac plăcere și te vor bucura. Iubirea, la fel, va avea perioada ei de glorie. Trebuie să ai grijă și de responsabilitățile tale din familie.
Mijlocul săptămânii
Apar probleme financiare și riști să suporți niște schimbări drastice în bugetul tău. Ai grijă pe ce anume cheltui banii, să fii atent la calitate și preț. Ideal este să nu faci achiziții importante în această perioadă. Trebuie să ai mai multă atenție asupra copiilor dacă aceștia sunt încă mici. Nici iubirea nu va avea strălucirea de zilele trecute: poate o veste te va lua prin surprindere.
Sfârșitul săptămânii
Se pare că toate situațiile trecute prin o direcție bună pentru tine, astfel încât te vei simți mai relaxat și plin de viață.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea STEAUA că vei avea multe oportunități în această săptămână. Cartea spune că ești condus de o „mână” divină sigură și bună care te protejează în tot ceea ce faci. Așadar ascultă-ți intuiția!
În planul sentimental, oracolul spune că trebuie să accepți concilierea, să tolerezi anumite atitudini ale partenerului, să accepți faptul că celălalt este diferit și că vă puteți iubi cu toate aceste diferențe caracteriale. Împăcarea este necesară acolo unde o relație a fost întreruptă fără clarificări.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: TREBUIE SĂ TE SCHIMBI PENTRU A ATRAGE CEEA CE DOREȘTI, se pare că dorințele tale nu se îndeplinesc deoarece refuzi să schimbi unele atitudini, concepte și idei și te agăți cu disperare de acestea. Este momentul te transformi, să lași vechiul EU...

Zodia/ascendentul SCORPION

Începutul săptămânii
În această perioadă nu prea ai chef să fii sociabil. Preferi mai mult să fii singur sau împreună cu persoanele dragi ție. Ce-i drept, în această perioadă te vei simți mult mai obosit, poate chiar cu niște probleme de sănătate în plus pentru care  îți faci griji. Unele persoane te vor dezamăgi însă familia ta îți va fi alături.
Mijlocul săptămânii
Te schimbi la 360 de grade: devii foarte dur, nervos cu familia datorită unor viziuni diferite însă te vei apropia de persoanele cu care rezonezi, de prieteni și colegi. Este posibil să îți faci niște iluzii cu o poveste de dragoste, să crezi prea mult în magia sa. Se anunță o relație bună cu copiii tăi (dacă ai).
Sfârșitul săptămânii
Te apropii din nou de familia ta și îi asiguri bunăstare și aproape ce își dorește. Poate faci unele achiziții pentru casă sau rezolvi, pur și simplu, niște chestiuni economice.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea LUNA că și în această săptămână se va prelungi starea de confuzie, la fel ca și săptămâna trecută. Vei simți, în continuare, că ceva nu se încadrează în planurile tale, că nu ai chef de unele activități în care ai pus pasiune cândva, nu ai chef de muncă și te simți tot mai adâncit în nemulțumirile tale. Ai grijă să nu faci loc depresiei și nu alimenta anxietatea care are tendința să devină din ce în ce mai mare.
În planul sentimental, oracolul spune că ești dependent de celălalt. Pot apare situații în care gelozia ta să izbucnească, dar nu neapărat că ar fi motive plauzibile, ci pentru faptul că ești foarte nesigur pe tine și dai curs depresiei de care ți-am vorbit mai sus.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: SĂ TE FOCALIZEZI DOAR PE CEEA CE ÎȚI PLACE. Știi că tu îți creezi realitatea datorită atenției tale. Acolo unde se îndreaptă atenția ta, aceea creezi. Ține cont de acest sfat și fă tot posibilul să nu îți creezi o realitate pe care nu o dorești.

Zodia/ascendentul SĂGETĂTOR

Începutul săptămânii
Primești vești bune de undeva. Poate niște prieteni sau colegi te susțin sau doar primești niște complimente care te fac să te simți bine în compania celorlalți. Cert este că vei primi un ajutor, un sprijin însă te va costa ceva bani.
Mijlocul săptămânii
Trebuie să fii atent deoarece există riscul unor dezamăgiri, trădări venite din partea unor prieteni, colegi sau rude. Risc crescut de ceartă și rupturi bruște. Ai grijă de sănătatea ta deoarece starea de anxietate și stresul sunt la cote destul de înalte. Concentrează-te pe carieră deoarece ai mari șanse de a face bani.
Sfârșitul săptămânii
Nu te vei înțelege aproape deloc cu familia. Unii membrii ai acesteia pot fi paranoici din punctul tău de vedere, însă nu te grăbi să-i ignori deoarece aceștia au capacitatea să prevadă anumite evenimente. Te atrage foarte mult compania persoanelor anticonformiste: nu le acorda prea mult credit deoarece vei rămâne dezamăgit de rezultate în viitorul imediat și îți vei da seama că te-ai înșelat.

Mesajele oracolelor Medeei

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea ASUL DE BÂTE că vei avea o mare energie în această săptămână. Vei avea posibilitatea să duci la îndeplinire unele proiecte, vei avea curaj de a merge în direcția dorită de tine, vei avea posibilitatea să rezolvi unele probleme din trecut. Cert este că nu vei avea timp să te plictisești în această perioadă.
În planul sentimental, oracolul spune că este nevoie să iei niște decizii rapide în ceea ce privește iubirea. Poate ești nevoit să alegi dintre două persoane care te fascinează. Ai grijă să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard!!
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: SĂ ȚII CONT DE ESENȚA TA INTERIOARĂ, adică să nu faci nimic contrar sinelui tău, să nu faci alegeri din obligație sau să fii forțat de către cineva, deoarece oracolul îți atrage atenția că ești foarte influențabil în această perioadă. Fii fidel ție însuți și față de persoanele care sunt de partea ta!

Zodia/ascendentul CAPRICORN

Începutul săptămânii
Este o bună perioadă în care să te dedici carierei deoarece ai mari șanse să faci bani. Cert este că trebuie să lupți puțin împotriva ta și tu știi că unele concepte de-ale tale sunt în contradicție cu ceea ce îți dorești. Așadar trebuie să faci acest efort pentru a te bucura de realizare materială.
Mijlocul săptămânii
Vei fi foarte nervos în această perioadă. Se pare că ceva nu a mers sau apar schimbări bruște ori nu ești răsplătit așa cum te-ai așteptat. Apar cheltuieli neașteptate și nu prea știi cum să le rezolvi. Cineva cu experiență te va ajuta.
Sfârșitul săptămânii
Apare, în sfârșit, o perioadă de relaxare în care te vei simți bine în casa ta, în mediul tău, cu familia ta. Tot acum se rezolvă și problemele financiare sau apar unele șanse în favoarea ta. Îți vei da seama că unii prieteni nu sunt chiar potriviți pentru tine. Spiritualitatea te va ajuta deschizându-ți noi orizonturi.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea CARUL că ești gata, ești pregătit să faci întreprinzi ceva important pentru tine. Este ca un concurs pentru tine: chiar dacă nu câștigi, important este că ai participat și ai încercat să îți depășești limitele. Cartea îți spune că te așteaptă o răscurce și ești nevoit să alegi direcția potrivită pentru tine.
În planul sentimental, oracolul spune că este nevoie să te arunci în brațele pasiunii. Nu are ce să îți aducă rău faptul că îți dai, câteodată, armura jos și te dezlănțuiești alături de partener. Dimpotrivă, te vei detensiona.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: VEI PRIMI CEEA CE OFERI, adică tot ceea ce ți se întâmplă în această perioadă, fie bun sau mai puțin bun, este în sintonie cu starea și felul tău de a fi în momentele de față. Atragi ceea ce ești și emani.

Zodia/ascendentul VĂRSĂTOR

Începutul săptămânii
Vei avea ocazia de a-ți schimba unele concepte de viață, stilul și modul tău de a fi și după care te ghidezi. Îți vei da seama și vei recunoaște că te-ai înșelat în unele privințe. Este o perioadă în care tot ce vei face, vei pune pasiune. Tot acum vei primi niște vești importante, de regulă, favorabile.
Mijlocul săptămânii
Apar provocări în carieră, posibile situații în care îți va trebui multă tactică și strategie, condiție deloc relaxantă pentru tine, dimpotrivă va fi o perioadă foarte obositoare în care nemulțumirea se va bate cu nevoia de a te afirma. În plan economic ar trebui să se rezolve anumite lacune din acest sector.
Sfârșitul săptămânii
Se anunță o perioadă prielnică pentru a o petrece în compania unor prieteni dar și vei face noi cunoștințe. Poate vei fi invitat undeva unde te vei simți bine.

Mesajele oracolelor Medeei 

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea REGELE DE MONEDE că o persoană masculină va avea un rol hotărâtor pentru succesul tău. Este indicat să îi asculți indicațiile dacă vrei să te propulsezi în carieră și să câștigi mai mulți bani.
În planul sentimental, oracolul spune că este nevoie să îți cauți, să aștepți sufletul pereche. Se pare că persoana cu care ești acum nu coincide cu etalonul sufletului tău pereche. Poate că încă nu este momentul să te avânți prea sus cu relația ta. Dacă ești singur, există posibilitatea să cunoști pe cineva care să fie în sintonie cu tine.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: SĂ ȚII CONT DE CEA MAI PUTERNICĂ LEGE DIN UNIVERS: LEGEA ATRACȚIEI, adică să înțelegi că ceea ce este similar se va atrage întotdeauna. Nu trebuie să fie o copie fidelă, ci diversitatea să aducă armonie, nu contrarietate și război.

Zodia/ascendentul PEȘTI

Începutul săptămânii
Ești capabil să treci peste orice problemă pe care o întâmpini. Ai o mare putere interioară de care, câteodată, nu prea ești conștient deoarece te lupți cu necesitatea de a distinge ceea ce este ”rau” sau ”bun”. Încrede-te în capacitatea ta medianică! În plus, sociabilitatea nu îți va face bine dar solitudinea îți va oferi soluții extraordinare la problemele tale și o apropiere față de persoanele dragi.
Mijlocul săptămânii
Apar niște vești proaste. Poate îți vei face griji pentru sănătatea ta sau pentru unele persoane care sunt departe de tine. Vei descoperi niște secrete care te vor tulbura. Este bine să cunoști persoane noi cu care rezonezi, care au mai multă experiență decât tine.
Sfârșitul săptămânii
Dacă lucrezi în aceste zile, vei avea oportunitatea de a fi apreciat de către persoane importante, în plus, vei contribui la bunăstarea ta economică. Dacă nu, atunci cu siguranță sfera socială va avea o importanță deosebită: vei acumula aprecieri din partea persoanelor cu care interacționezi. Eforturile tale vor avea răspuns.

Mesajele oracolelor Medeei

Pentru activitățile zilnice, tarotul îți spune prin cartea ÎMPĂRATUL că ai nevoie de disciplină interioară pentru a-ți gestiona capacitățile. Dezordinea și haosul din tine îți sunt inamici și te fac să nu ai credibilitate în fața celorlalți, adică nu vei fi luat în serios. Cartea te îndeamnă să acorzi atenție disciplinei și nu strică să te orientezi spre practicarea unor discipline care te provoacă să îți depășești limitele pe care singur ți le impui prin neîncrederea în tine.
În planul sentimental, oracolul spune că este nevoie de pasiune în sfera ta sentimentală. Dacă ai pe cineva alături de tine, încearcă să lași prejudecățile deoparte și deschide-te împreună cu acesta aprinzând falcăra pasiunii dintre voi. Dacă ești singur, atunci este cazul să fii mai încrezător în puterea ta de seducție.
Ceea ce trebuie să faci în această săptămână pentru a o parcurge cu bine: CERE ȘI ȚI SE VA DA, adică dacă tu dorești ceva cu toată inima, vei avea ceea ce îți dorești. Tu ești magicianul vieții tale. Orice urmă de îndoială îți poate spulbera visul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu