Fiecare avem dorinţele şi speranţele noastre. Ele sunt
cele care, în viaţa de zi cu zi, ne motivează şi ne propulsează să mergem
înainte. O persoană dragă mie mi-a spus cândva că omul fără scopuri, fără
planuri şi fără speranţă este ca o pasăre lipsită de posibilitatea de a zbura,
lipsită de aripi… nu se poate bucura de darul vieţii pe deplin…Şi totuşi,
îndrăznesc să continui că toate acestea nu sunt îndeajuns… Pentru a avea
încredere că proiectele şi dorinţele tale vor prinde contur este necesar să fii
înconjurat de persoanele potrivite ţie, cele care sunt compatibile cu
personalitatea şi idealurile tale. Din nefericire (sau din fericire…), astfel
de persoane nu le găseşti în rafturile din supermarket şi nici nu le poţi
comanda on-line… Doar viaţa însăşi este în stare să ţi le „livreze” şi tu să
alegi…
De ce spun asta?
Am să vă explic:
Până la sfârşitul lunii decembrie relaţiile noastre cu
ceilalţi vor trece prin anumite teste de rezistenţă. Ne vom simţi „încolţiţi”
de cei în care aveam încredere sau ne vom izbi de rigiditatea celor din jur. Vor avea de suferit în principal acele relaţiile unde mocneşte de ceva vreme focul neînţelegerii şi nu există nici o urmă de compromis sau diplomaţie. Acest avertisment este valabil pentru toate tipurile de relaţii: în familie cu rudele, căsnicii sau legături sentimentale, relaţii de serviciu.
Iată şi „fişa tehnică” astrologică a spuselor mele: Venus din Balanţă în aspecte negative cu
Pluton din Capricorn şi cu Uranus din Berbec (15 – 26 noiembrie); Marte din
Balanţă în aspecte negative cu Pluton şi Uranus (24 noiembrie – 21 decembrie).
Uranus şi Pluton, marii grei ai astrelor, nu stau la
discuţii, tocmeli sau compromisuri. În această perioadă vor totul sau
nimic…acum, pe loc…
Ce avem de făcut în aceste situaţii?
Avem două căi de ales: ori "închidem ochii " la ceea ce nu ne place ne adaptându-ne din mers tuturor
schimbărilor acceptând metamorfoza idealului nostru în funcţie de cum doreşte
celălalt, ori ne răzvrătim, fiind fideli propriilor noastre convingeri
debarasându-ne şi eliminând acele relaţii cu persoanele incompatibile nouă.
Cartea de tarot CINCI DE SPADE ne transmite, prin
imaginea sa, cum ne vom simţi în această perioadă. Este imaginea înfrângerii,
al amărăciunii, al pierderii şi al trădării. Reprezintă sfârşitul unei bătălii
fără nici un câştigător. Dacă există impresia că s-a câştigat nu este decât o
iluzie… imediat va apare dezamăgirea. Vom fi „vinovaţii fără vină” şi
„câştigătorii fără lauri”.
Iată o perioadă deloc uşoară care ne avertizează să fim
atenţi în mâinile cui ne punem speranţele şi dorinţele noastre…Indicat este să
ne încredem doar în noi înşine… Aşadar, tu ce alegi: accepţi ceea ce doreşte celălalt sau nimic?
Mihaela. M. Atomei