„Ce-i prea mult, strică!” aşa spune o vorbă din bătrâni.
Uneori nu ştim sau nu vrem să ne oprim la timp şi ceea ce facem devine dăunător
pentru noi şi pentru ceilalţi. Indiferent de domeniul în care acţionăm
(familie, serviciu, societate). Această zicală nu spune să abandonăm ci ne
îndeamnă să ne oprim la timp sau să ne încetinim avântul pentru a evita
greşelile şi erorile.
Până spre seară, atunci când Luna va intra în semnul
Taurului, este indicat să luăm o pauză. Nu mă refer la acea pauză de tipul „nu
fac nimic azi” ci să continuăm cu rutina zilnică, să facem cele necesare fără
să începem proiecte de anvergură. Este bine să evităm situaţiile în care suntem
nevoiţi să luăm decizii importante deoarece inteligenţa noastră emoţională nu
se află în cea mai bună formă.
( În stânga fotografiei este cartea Patru de Aer din
Tarotul Îngerilor de Doreen Virtue iar în dreapta se află cartea Patru de Spade
din tarotul Rider - Waite, ambele având aceleaşi semnificaţii descrise mai jos. Dă click pe imagine pentru a observa mai bine detaliile cărţilor.)
Cartea din tarot Patru de Spade face aluzie la repaus,
atât fizic cât şi psihic. Ne îndeamnă că acum este momentul prielnic pentru a
ne face ordine în idei, să le evaluăm. Este bine să folosim această perioadă
pentru meditaţie, rugăciune, introspecţie, să preţuim singurătatea. Acum are
rolul ei bine stabilit de a ne ajuta să găsim liniştea şi pacea sufletească
pentru ca mâine să o luăm din loc mult mai odihniţi şi în formă spre ţelurile
noastre.
Toate cele bune vă doresc!
Mihaela M. Atomei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu