joi, 26 noiembrie 2015

Săgetătorul – învăţătorul de care avem nevoie



„A fi  incapabil de entuziasm este un semn de mediocritate” a spus cândva Honore de Balzac iar Săgetătorul are entuziasm din plin încât poate împrumuta şi celorlalte unsprezece zodii!
Am spus, în articolul dedicat Scorpionului, că avem de învăţat câte ceva de la fiecare zodie. Fiecare zodie are ceva care ne poate ajuta să trecem mai înţelepţi prin viaţă.
Simbolul zodiacal al Săgetătorului este reprezentat de un centaur ţinând în mâini un arc cu o săgeată pregătit să ţintească în sus, spre cer.


În mitologie centaurii nu au cea mai bună reputaţie: sunt descrişi ca fiind şireţi şi ignoranţi, distrugători şi mereu în conflicte cu oamenii. Tot în mitologie este prezent un singur centaur care se deosebeşte de confraţii săi. Este Chiron, centaurul înţelept care deţine arta vindecării sub toate aspectele ei. Se spune că era nemuritor însă a renunţat la nemurire şi astfel, prin moartea sa, a luat naştere constelaţia Săgetătorului. (vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Chiron )


În astrologie, acesta deţine secretul atingerii înţelepciunii, al cunoaşterii dincolo de limitele mentale, raţionale obişnuite însă nici nu este prins în plasa suferinţei, plângându-şi de milă. El răzbate căutând leac şi oferind vindecare rănii suferinde. Reprezintă dualul dintre terestru (jumătate cal) şi cer (jumătate om care ţinteşte cu săgeata sa spre înalt).
Săgetătorul vede întotdeauna partea plină a paharului, indiferent de circumstanţe şi situaţii. Ştie să trăiască cu bune şi cu rele. Motto-ul său este „va apare odată Soarele şi pe strada mea!”
Chiar dacă este lovit din plin de furtunile vieţii, Săgetătorul reuşeşte să treacă prin ele cu zâmbetul pe buze sperând întotdeauna în mai bine. Este mereu în căutarea noului şi al soluţiilor dincolo de tiparele şi prejudecăţile impuse de restul lumii. Oferă şi celorlalţi cu deschidere de inimă din înţelepciunea sa acumulată prin explorare şi experimentare. Nu-i place să stea cuminte într-un colţ aşteptând ca cineva „s-o păţească” ca apoi să înveţe plin de zel din greşeala acestuia. Săgetătorului îi place să experimenteze, să simtă rănile, să le vadă, doar în felul acesta poate găsi un leac potrivit pentru acestea.
În această descriere de mai sus se regăsesc cei care au Soarele, Ascendentul sau planete personale în zodia Săgetătorului. Pentru cei care doresc să-şi dezvolte aceste laturi ale Săgetătorului cea mai la îndemână metodă este cromoterapia sau folosirea culorilor în vestimentaţie, decorarea locuinţei şi vizualizarea culorii. Culorile Săgetătorului sunt albastru şi bleumarin. Sunt recomandabile persoanelor pesimiste, prea raţionale şi metodice. Nu strică nimănui o bucată din exuberanţa şi pasiunea pentru viaţă a optimistului Săgetător… chiar dacă prezenţa lui Saturn în semnul lor în această perioadă le cam taie din elan…


Tarologii şi astrologii au căzut de comun acord că arcana Marele Preot din tarot este corespunzătoare acestei zodii. Marele Preot reprezintă ascensiunea către o altă lume, a înţelegerii profunde a vieţii şi a sensului acesteia. Cunoaşterea şi atingerea Divinului redă pacea şi binecuvântarea mult dorită. Marele Preot este arhetipul persoanei generoase, afectuoase mereu disponibilă pentru cei din jur.
Iată cum Săgetătorul ne acordă o lecţie importantă de viaţă: „Bucură-te de ceea ce ai şi nu îţi coborî ochii spre problemele vieţii deoarece rişti să rămâi prizonierul acestora… ridică-ţi ochii spre înaltul cerului… de acolo vin binecuvântările pe care le aştepţi!”
Aşadar, succes în autoeducare!
Mihaela M. Atomei

2 comentarii: