sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Despre PLANETELE RETROGRADE și de ce nu trebuie să ne sperie



De curând am avut o discuție cu cineva despre rolul planetelor retrograde în tranzite și consider că este important să vă împărtășesc ceva despre aceste „mingiuțe” cerești care au îndrăzneala să își facă, câteodată, de cap.
Consider că este foarte important mesajul acestora însă nu este nicidecum „Bau-Bau”-ul astrologiei.

Majoritatea consideră că, noi, oamenii, suntem prinși de planete (de destin) cu niște fire, ca niște marionete în mâinile păpușarului pe care le manipulează după bunul său plac. Ce-i drept așa este doar într-o anumită măsură. Este ca și când tu, adultul (Dumnezeu, Divinitatea, Sursa), îi dăruiești copilului tău (noi oamenii) doar câteva jucării și îl lași apoi să vezi ce face, cum se joacă cu ele. Poate să înceapă să plângă, să se tăvălească pe jos  deoarece nu îi plac și vrea altele sau poate să înceapă să se joace încântat să își manifeste creativitatea. Tu, adultul, îi spui că astea sunt potrivite vârstei lui și că nu va avea altele până nu va învăța să le stăpânească și  să învețe din acestea. În felul acesta vezi și capacitățile cu care este înzestrat și ce poate să facă cu ele.


Așadar, avem aceste planete, nu avem decât să ne jucăm cu ele, cu puterile lor. Aici constă dezvoltarea personală a  fiecărui individ, de capacitatea de a-și folosi la maximum orice planetă aflată într-o anumită zodie, indiferent de aspecte.
RETROGRADAREA unei planete nu este nimic altceva decât o întoarcere la trecut = o (RE)ÎNTOARCERE. Aceasta nu te va lăsa să treci mai departe până nu îți pui în ordine trecutul. Trebuie să vindeci, să elimini cauzele unor probleme, nu să treci ca „gâsca prin apă”.

De multe ori am observat, din practică, că mai multe greșeli se fac atunci când planetele sunt în mers direct decât atunci când sunt retrograde. Bineinteles, sub nicio formă nu sunt de acord să se înceapă un proiect cu planetele personale (Marte, Venus, Mercur) în mers retrograd. Ci atunci când acestea retrogradează este indicat să te oprești și să te întorci înapoi în trecut să-ți rezolvi problemele. Nicidecum să stai deoparte și să aștepți cuminte, să nu faci nimic, pe bună bază că îngerașul tău păzitor va avea grijă de prostiile tale pe care le-ai făcut cândva.


Trebuie să fii precum EREMITUL din Tarot. Să te înarmezi cu o lanternă și să pornești în căutarea surselor problemelor tale din trecut. Tu singur trebuie să o faci și în deplină cunoștință de cauză, altfel, te vei izbi din nou de aceleași probleme mereu și mereu, întrebându-te „Doamne, de ce mă pedepsești așa? Cu ce am greșit?”

Așadar, nu vă mai speriați când vine vorba despre retrogradarea unei planete, ci , mai degrabă, mulțumește cerului că îți dă această ocazie să rectifici ceea ce ai greșit, să îți dai seama că trebuie să schimbi ceva în comportamentul tău, în gândirea ta pentru a nu te mai izbi de aceleași probleme la nesfârșit.

5 comentarii: