Nu vreau să par sau să fiu patetică!
Departe de mine gândul acesta, însă trebuie să menționez că anul 2018 nu va
fi unul ușor, dimpotrivă. Va fi un an al plăților și al răsplătirii.
Cu Jupiter în Scorpion, cu Uranus în Taur și cu Saturn în Capricorn nu vom
păși nicidecum pe un covoraș de roze delicate. Va fi un covor de roze dar să nu
uităm că rozele au spini.
Se va contrabalansa tot ceea ce a fost clădit pe nisip. Se va dărâma orice
situație în care noi am crezut că „Lasă că merge și așa!”
Cei care au muncit cu ei înșiși, cu familia, și-au văzut de treabă
conștiincioși la muncă, au fost perseverenți în a fi cei mai buni dintre cei
buni, acum vor primi răsplata.
În schimb, cei care au fugit de responsabilități, cei care au fost dominați de
frici, precum că nu vor reuși și s-au retras, cei care s-au culcat pe o ureche cu
gândul „Lasă, merge și așa!”, vor plăti.
Saturn nu ne va mai da timp pentru a modifica ceva, de a corecta ceea ce am
greșit PÂNĂ în IANUARIE 2018.
De aceea, încercați să vă modificați greșelile ACUM, cât încă mai aveți
timp. Nu lăsați să vă prindă anul fără să fi muncit la ce țineți, la ce iubiți,
la ce nu vreți să pierdeți.
Inițial am vrut să scriu un articol despre ingresul lui Saturn în Capricorn
la sfârșitul lui decembrie și cam ce va aduce el anul viitor, însă m-am
răzgândit. Tocmai datorită faptului că STĂPÂNUL TIMPULUI, SATURN, nu ne va
oferi TIMP la anul, ci atunci doar vom plăti. Exact ca atunci când ne apropiem
de scadență pentru plata unei facturi și trebuie să facem rost de bani, ACUM
trebuie să tragem tare și să muncim unde avem de lucrat.
Jupiter va fi doar un soldățel la comanda lui Saturn...
De aceea, am decis să vă aduc aceste avertismente și să bateți fierul ACUM,
cât încă este cald. În luna decembrie voi scrie ce fel de plată și ce răsplată
va aduce Saturn fiecărei zodii în parte. Acum, doar munciți cu voi și nu lăsați să vă scape printre degete ceea ce iubiți și nu vreți să pierdeți (nu mă refer neapărat la iubire și la dragoste...) . Bani, familie, sănătate, munca, prestigiu etc...
Începând cu anul viitor, Saturn îi va da putere lui Lilith să ducă la
îndeplinire ceea ce și-a propus și va conlucra cu Uranus și cu Jupiter. Nu se
va glumi cu Saturn! Lui Saturn nu-i sunt pe plac persoanele evazive care nu
sunt în stare să ia o decizie singuri, cele care acționează la primul impuls
fără să gândească și cele prea sensibile, capricioase care se autovictimizează.
Să ne aducem aminte de legendele în care
se povestește că Saturn (Cronos) și-a devorat proprii copii pentru a nu i
se lua tronul... așadar, nu are milă!
Mulțumesc! Foarte interesant articolul!
RăspundețiȘtergereCu mult drag :) Multumesc si eu :)
ȘtergereSuper multumesc
RăspundețiȘtergere