duminică, 12 august 2018

PREVIZIUNI ASTROTAROT perioada 13 – 19 august


Zodia/ascendentul BERBEC

Luni ți se oferă șansa de a contribui la propria ta vindecare (în cazul că suferi de vreo afecțiune): este bine să te implici în autovindecare având grijă de alimentația ta și de modul cum îți trăiești viața de zi cu zi. Este adevărat, trebuie să te forțezi puțin pentru a aduce un echilibru în viața ta, dar merită deoarece rezultatul poate fi mai mult decât mulțumitor.
Marți și miercuri intră în joc relațiile și colaborările, așadar este indicat să petreci mai mult timp cu persoanele pe care le iubești și să ții cont și de dorințele acestora. Procedând în acest fel vei avea parte de recunoștință și bucurii din partea acestora. Nu neglija nici socializarea. Pe de altă parte, așteaptă-te la blocaje în carieră: se pare că șefii te supraîncarcă cu îndatoriri și responsabilități pe care este bine să le duci la fine deoarece vor contribui la bunăstarea ta materială.
Joi și vineri este indicat să nu semnezi nimic fără să fi consultat bine situația. Trebuie să fii cu ochii în patru deoarece poți cădea victimă unor înșelăciuni ce au legătură cu documente și bunuri materiale care îți aparțin de drept. Acordă o mai mare atenție intuiției.
Sâmbătă și duminică vor fi zile ceva mai destinse și vei avea ocazia să pleci undeva sau să întâlnești persoane cu care rezonezi. Poate fi vorba și despre o mini vacanță de weekend.

Tarotul, prin cartea LUMEA, îți spune că în această săptămână că vei fi răsplătit pentru munca, efortul depus. Trebuie să ții cont și de unele întârzieri însă un lucru este cert: acela că munca ta nu a fost făcută în van. Este posibil să primești vești bune din partea persoanelor dragi și să petreci în cinstea lor. Va fi o săptămână în care trebuie să vezi în orice schimbare o oportunitate spre mai bine.

Zodia/ascendentul TAUR

Luni îți va place să socializezi, să interacționezi cu persoane cu care rezonezi și care au aceleași pasiuni ca ale tale. Poate vei face și o mică deplasare cu scopul de a te distra, de a te simți bine într-o anumită conjunctură. Relația cu partenerul și cu copiii se îmbunătățesc astăzi.
Marți și miercuri apar șanse de a te afirma la locul de muncă. Șefii, superiorii, persoanele de care depinde ascensiunea ta în carieră îți vor recunoaște meritele. Tot acum poți afla noi metode de terapie sau poți avea revelații despre cum să ai grijă mai eficient de tine, de cei dragi. Totuși se întrevede un risc în deplasările pe distanțe lungi: poate fi vorba despre obstacole sau limitări, poate nu te vei simți tocmai bine din punct de vedere al sănătății deoarece acum nu prea reziști la presiuni externe. La fel, poate fi vorba și despre vești proaste de departe care să îți afecteze echilibrul interior.
Joi și vineri vei avea confruntări cu unele persoane. Aceste confruntări îți pot afecta bunul mers al relației cu partenerul. Este posibil să afli lucruri care nu îți sunt favorabile (poate fi chiar anumite zvonuri pe seama ta). Este posibil ca toate aceste neplăceri să provină chiar din rândul familiei. Dacă cineva din familie îți propune ceva, este indicat să valutezi bine situația înainte de a lua vreo decizie. Socializarea cu persoane care nu fac parte din anturajul tău poate fi în avantajul tău.
Sâmbătă și duminică este o bună perioadă să rezolvi probleme din familie. Este indicat să petreci timpul cu familia sau chiar în solitudine pentru a-ți încărca bateriile. Acum socializarea, prietenii te pot vlăgui și chiar vei avea tendința să cheltui mai mult decât ți-ai propus pe distracții cu aceștia. Cum spuneam, solitudinea îți poate oferi răspunsuri salvatoare la problemele tale deoarece intuiția ta va fi foarte activă.

Tarotul, prin cartea ÎMPĂRATUL, îți spune că în această săptămână vei fi nevoit să aplici ordine și disciplina în viață pentru a atrage reușita de partea ta. Fără disciplină, perseverență, fără maturitate vei progresa doar în a atrage din ce în ce mai multe dificultăți care ți se vor părea greu de rezolvat. Cartea îți spune să fii serios și autoritar cu tine însuți, dar și să îți disciplinezi mediul în care trăiești, fiecare având rolul său bine stabilit. Tot cartea îți spune că o persoană influentă, indiferent dacă face parte din familie sau nu, va avea un rol important pentru tine în această perioadă.

Zodia/ascendentul GEMENI

Luni te vei simți bine în familie sau vei rezolva multe treburi ce țin de bunul mers al acesteia.
Marți și miercuri vei avea ocazia să faci unele deplasări, călătorii care te vor satisface, chiar dacă situația financiară nu este chiar excelentă. Este posibil să afli de unele amânări sau întârzieri, dar acestea nu îți vor afecta buna dispoziție. Vei dispune de o excelentă creativitate, având capacitatea de a îmbina plăcutul cu utilul. Este indicat ca în aceste zile să nu stai închis în casă, ci să socializezi, să întâlnești persoane, să ieși în lume deoarece sunt posibile reușite prin intermediul acestora.
Joi și vineri este posibil să fii foarte solicitat, mai ales la locul de muncă. Sunt posibile discuții contradictorii și neînțelegeri cu persoane apropiate, prieteni sau colegi. Poate chiar vei afla ceva care îți va provoca dezgust. La fel, sunt posibile ca unele probleme de sănătate să te deranjeze și să îți faci griji. Intuiția, solitudinea și retragerea în colțișorul tău îți vor oferi răspunsuri clare și demne de luat în seamă. Practicile spirituale te vor ajuta foarte mult acum.
Sâmbătă și duminică îți revii și poate vei face și o călătorie sau vei participa la un eveniment care te va destinde. Socializarea va fi de bun augur pentru tine acum. Vei afla lucruri importante care îți vor fi de mare folos.

Tarotul, prin cartea JUDECATA, îți spune că în această săptămână vei avea o mai mare tangență cu trecutul. Este posibil să treci din nou prin niște faze din trecut și vei avea impresia că se repetă. Cert este că ți se oferă o a doua ocazie să repari trecutul și trebuie să privești ca pe un dar oferit de divinitate. Cartea îți aduce aminte că tot ce faci acum are repercursiuni în viitor și pentru tot ce ai făcut în trecut trăiești rezultatul acțiunilor tale acum, în prezent. Cartea nu simbolizează o pedeapsă divină ci o conștientizare a acțiunilor tale: ești ceea ce gândești și ceea ce faci.

Zodia/ascendentul RAC

Luni este o zi potrivită pentru socializare și pentru a afla diverse informații care te pot ajuta în alegerile tale. Relația cu partenerul va decurge așa cum îți place.
Marți și miercuri apar ocazii de a petrece timp cu familia. Este posibil ca acum să rezolvi unele probleme cu membrii familiei care au apărut datorită unor vechi neînțelegeri. Tot acum este posibil să îți îmbunătățești situația materială. Cineva din familie îți va oferi o mână de ajutor.
Joi și vineri se întrevăd probleme financiare. Poate îți dorești să achiziționezi ceva și nu îți poți permite. Cert este că va fi o perioadă destul de dificilă și suporți greu faptul că nu reușești să îți satisfaci unele exigențe.
Sâmbătă și duminică este o perioadă mai bună în care te simți ceva mai bine și mai împlinit. Dacă muncești în aceste zile, vei avea șansele de a fi apreciat de către șefi pentru munca ta. Tot acum ai șansa să îți îmbunătățești sectorul material.

Tarotul, prin cartea ROATA NOROCULUI, îți spune că în această săptămână vei simți atingerea destinului care îți va oferi tot felul de oportunități. Cartea te anunță că vei avea rezolvări chiar și acolo unde nu ai fi crezut că este posibil. Dacă ai avut parte de probleme, acum vei vedea cum toate se pot rezolva chiar și de la  sine, fără să te implici în vreun fel. Se anunță o perioadă în care „norocul” poate fi de partea ta, așadar îmbrățișează schimbările care vin spre tine.

Zodia/ascendentul LEU

Luni sunt posibile realizări materiale, să primești niște bani pentru ce ai muncit. Acum ai ocazia să pui niște bani deoparte, să faci economii.
Marți și miercuri accentul cade pe socializare, vei prefera compania anumitor persoane cu care rezonezi. Trebuie să fii atent deoarece unii prieteni te pot abate cu ușurință de la îndatoririle tale care nu sunt deloc puține și nici ușoare. „Norocul” vine dine din partea unor persoane importante care îți pot oferi indicații și sprijin în scopurile tale. Tot acum, o mini vacanță cu persoana iubită îți va aduce satisfacții.
Joi și vineri apar tensiuni în familie. Ai grijă să nu te ia gura pe dinainte și să spui cuvinte jignitoare sau denigratoare la adresa cuiva deoarece se pot naște adevărate drame. Cel mai bine este să te bucuri de compania pe care o ai în aceste zile și să îți dedici câteva momente de solitudine și liniște pentru a te destinde și a-ți pune ordine în gânduri.
Sâmbătă și duminică situația neplăcută se destinde încetul cu încetul conferindu-ți o stare de bine. Vei avea timp în aceste zile să te ocupi și de activități care îți fac plăcere în compania unor persoane cu care te vei simți în largul tău.

Tarotul, prin cartea MARELE PREOT, îți spune că în această săptămână este necesar să fii plin de compasiune față de cei cu care interacționezi. Corectitudinea morală, fără a-i critica pe ceilalți, îți va aduce o reputație așa cum ți-o dorești: să fii respectat, admirat și căutat. Cartea îți spune că acum este indicat să cauți persoane instruite, bine pregătite în domeniile în care vrei să excelezi deoarece acum este posibil să ai parte de susținerea unor astfel de persoane.

Zodia/ascendentul FECIOARĂ

Luni ești fascinant și dornic de a te ocupa de activități care îți fac plăcere, inclusiv de partener. Acum vei avea succes în relațiile cu ceilalți, cu partenerul, dar mai puțin în îndatoririle ce țin de obligațiile unei legături prin mariaj, cuplu de convenție, căsătorie. Cel mai indicat este să îți iei partenerul de mână și să ieșiți undeva, numai în casă să nu stați deoarece apar motive de ceartă chiar și din senin.
Marți și miercuri sunt zile propice pentru a face ceva bani, prin muncă bineînțeles. Este posibil să faci unele cheltuieli care te va lăsa fără bani: poate fi vorba despre o achiziție pentru casă  sau pentru cele necesare copiilor. Cert este că nu îți permiți să îți satisfaci unele dorințe.
Joi și vineri apar probleme cu unele persoane apropiate (rude, vecini, prieteni sau colegi). Este posibil să auzi niște vești, vorbe care nu îți plac deloc. Cert este că vei avea de gând să triezi anturajul. Tot acum trebuie să ai grijă la starea ta de sănătate: se pare că nu vei fi într-o formă de invidiat.
Sâmbătă și duminică se va destinde încet-încet atmosfera în familie. Te vei simți bine alături de cei dragi și va fi o idee excelentă dacă vei petrece alături de aceștia, departe de tumultul societății: îți vei încărca bateriile și vei avea ocazia să rezolvi probleme din trecut cu membrii familiei tale.

Tarotul, prin cartea ASUL DE BÂTE, îți spune că în această săptămână că vei avea parte de mari reușite. Creativitatea va fi la un nivel maxim. În plus, nu vei duce lipsă de idei și inspirație. Vei avea tot ce îți trebuie pentru a-ți crea o săptămână frumoasă și plină de aventură care să te scoată din rutină.

Zodia/ascendentul BALANȚĂ

Luni devii mult mai precis și implicat în situația financiară, reușind să îți îmbogățești venitul sau, dacă nu, faci drastice economii abținându-te de la cheltuieli cu o mai mare ușurință decât până acum.
Marți și miercuri vei fi mult mai interesat de partea frumoasă a vieții, de comfort și eleganță. Va crește necesitatea ta de a fi admirat și apreciat de către cei cu care interacționezi. Cert este că nu prea îți vine cheful să îți asumi responsabilități și nici să te lupți pentru anumite cauze. Vei avea tendința de a fi mai comod decât de obicei, ocupându-te doar de acele activități care îți fac plăcere. Este posibil să apară tensiuni în familie, cel mai probabil provocate de felul tău de a fi în aceste zile. Ai priză în societate și legi foarte ușor prietenii cu persoane importante.
Joi și vineri este posibil să descoperi că cineva te înșeală la bani sau în acte. La fel, vei avea neplăcerea să descoperi că unele persoane s-au prezentat ca fiind experte însă faptele îți vor demonstra că te-au mințit. În plus, apare neșansa să plătești unele servicii mai mult decât ar trebui. Dacă speri să te îmbogățești câștigând bani din altă parte, s-ar putea să te înșeli amarnic: harta spune că doar din munca proprie poți avea beneficii materiale. Relația cu familia se îmbunătățește și vei primi sprijin viabil din partea acesteia.
Sâmbătă și duminică apare o oarecare detensionare, astfel încât să te facă să te simți mai eliberat de probleme.

Tarotul, prin cartea 6 DE CUPE, îți spune că în această săptămână te vei întâlni cu persoane care aparțin trecutului tău. Revederea acestor persoane îți va produce bucurie și sentimente frumoase. Este posibil că vei participa la un eveniment care să unească persoane pe care nu le-ai văzut de multă vreme. Cartea spune că este posibil să primești ajutor din partea unor persoane pe care le-ai cunoscut cândva sau să revii la unele situații pe care le-ai dat uitării. Oricum, mesajul cărții este unul pozitiv, așadar nu îți rămâne decât să fructifici această săptămână.

Zodia/ascendentul SCORPION

Luni se întrevăd reușite în relaționare și comunicare. În relația cu partenerul apar șanse de conciliere și ocazii bune de petrecut timpul împreună, însă se întrevăd dificultăți în sfera intimă a relației. Este recomandat să faci călătorii sau excursii cu persoana iubită. În societate ești mult mai apreciat decât ai fost până acum ceva timp.
Marți și miercuri apare un discomfort, un sentiment de sacrificiu și anulare de sine pentru niște cauze sau responsabilități. Este posibil ca unii prieteni sau cunoștințe să te dezamăgească sau, mai rău, să te trădeze. Apar solicitări din partea unor persoane cunoscute care îți vor da planurile peste cap. Important este că faima, reputația ta va fi bună iar relația cu membrii familiei va excela datorită faptului că în aceste zile ai o mai mare capacitate de a crea armonie în jurul tău, deși cu o oarecare dificultate și sacrificiu din partea ta.
Joi și vineri vei fi mult mai senzual și atras de tot ce este ascuns, ocultat aducându-ți posibilitatea de a afla unele secrete, informații care s-ar putea să nu îți placă sau să nu le înțelegi suficient de bine în acest moment. Atenție la tot ceea ce vrei să trasmiți celor cu care colaborezi și la ceea ce semnezi deoarece se întrevede o mare dificultate pentru tine de a înțelege în mod clar ceea ce trebuie. Este valabil și pentru relația de cuplu. În plus, activitatea erotică va fi la înălțime și vei fi mai ușor de fascinat de către partener, de sexul opus (ai grijă să nu calci strâmb datorită unor aparențe).
Sâmbătă și duminică apar unele preocupări financiare și înțelegi bine cum trebuie rezolvată problema. Cariera și munca sunt pe drumul cel bun. Tot acum este posibil să primești niște bani dar nu suficienți pentru ceea ce ai tu în plan. Este posibil să ai de rezolvat probleme în cuplu datorită unor neînțelegeri: îți este greu să înțelegi cu adevărat nevoile partenerului.

Tarotul, prin cartea NEBUNUL, îți spune că în această săptămână vei fi manipulat de tendința de a face totul după cum crezi, fără să ții cont și de avertismentele celor din jurul tău. Este bine? Este rău? Cartea îți spune că vei fi mult mai ușor influențabil să faci ceea ce îți place și vei fi împotriva să faci ceea ce trebuie, ce este necesar. Puțină nebunie nu strică însă dacă se întrece măsura, pregătește-te să primești consecințele care pot fi destul de neplăcute. Înainte să sari, privește căt de mare este băltoaca pentru a nu te murdări!

Zodia/ascendentul SĂGETĂTOR

Luni se întrevede o îmbunătățire a situației financiare sau vei fi mult mai apreciat la locul de muncă, asigurându-ți reputația de om valoros și priceput în cadrul companiei unde muncești, unde activezi.
Marți și miercuri apar șanse în societate, în comunicarea cu ceilalți. Vei afla informații care îți pot asigura o reușită. Este bine să nu stai în casă în aceste zile, ci să ieși, să socializezi, să cauți persoane cu pregătire în domeniul în care ai nevoie de susținere. Tot acum, călătoriile și vacanțele sunt favorizate. Se întrevăd probleme financiare. Poate fi vorba despre blocaje datorită unor plăți, datorii. Totuși, ai noroc prin sprijinul unor persoane importante.
Joi și vineri este nevoie să fii ceva mai rezervat și să nu împărtășești  tuturor ceea ce ai de gând să faci, din planurile tale. Te-ai putea trezi cu ideile furate iar alții să își asume meritele tale. Este indicat să fii mai rezervat în această perioadă și puțină susceptibilitate și neîncredere nu ți-ar strica, dimpotrivă te-ar putea proteja de nesăbuințe. Trebuie să fii atent la drum: unde, cu cine și cum călătorești. Este o bună perioadă pentru a te dedica familiei și muncii deoarece aici se întrevăd reușite.
Sâmbătă și duminică sunt zile minunate pentru a reprinde firul sociabilității. Ești mult mai sigur pe tine, mult mai fascinant și optimist, gata de a începe o grămadă de treburi. Tot acum vei găsi și persoanele potrivite care să te ajute, să te sprijine în ceea ce vrei să faci. Este posibil să faci noi cunoștințe și importante pentru succesul tău. Vei întâmpina ceva probleme din partea familiei, probabil datorită felului tău exuberant de a fi în aceste zile.

Tarotul, prin cartea REGELE DE BÂTE, îți spune că în această săptămână este necesar să fii conștient de valoarea ta, să îți urmezi planurile și să nu te lași influențat de unul și de altul. Cartea spune că trebuie să creezi un echilibru între minte și intuiție, să fii ferm în deciziile tale manifestându-ți creativitatea și să nu îți suprimi energia. Este bine să asculți de sfaturile, părerile unei persoane importante, cu o experiență mai vastă. Nu neglija acest aspect!

Zodia/ascendentul CAPRICORN

Luni este o zi potrivită pentru a socializa, pentru a te ocupa de persoana ta, să te informezi și să călătorești în interesele tale. Dacă ai copii, vei avea satisfacții din partea acestora. Cert este că perseverența și determinarea te vor ajuta mult în această zi.
Marți și miercuri. Pentru a avea succes în carieră este nevoie să mai lași garda jos, să mai lași de la tine. Altfel, îți vei bloca singur ascensiunea. Se întrevăd șanse de succes, însă depinde doar de tine, nu în totalitate de ceilalți. Celelalte persoane cu care colaborezi se pare că sunt ceva mai tolerante cu tine însă te va nemulțumi ceva. Nu este momentul să spui „totul sau nimic!” deoarece cu o astfel de atitudine poți rupe relații importante pentru tine. Se întrevede o reușită cu niște bani: este posibil să primești niște bani care ți se cuveneau de drept.
Joi și vineri apar niște plăți de efectuat care te pot pune cu spatele la zid din punct de vedere financiar. Este posibil să fi înțeles greșit iar acum să tragi ponoasele. Cineva, un prieten sau o rudă apropiată, te va sprijini și vei găsi ajutorul necesar. Acum este momentul să lupți pentru interesele tale deoarece ai putere și forță bine dirijate și îndreptate către ceea ce trebuie.
Sâmbătă și duminică este un bun moment să te ocupi de cariera ta și să pui la punct acele lucruri care au stârnit o grămadă de neînțelegeri. Dacă nu muncești acum, ocupă-te de ceea ce ai de făcut și fă-ți o strategie, fă-ți un plan despre cum să reușești în ceea ce ți-ai propus. Este bine să acționezi, să nu pierzi timpul deoarece alții ți-o pot lua înainte.

Tarotul, prin cartea 10 DE CUPE, îți spune că în această săptămână vei avea multe ocazii de a te bucura alături de cei dragi. Vei avea o perioadă în care bucuria și fericirea va predomina, chiar dacă te scalzi în diferite probleme care, parcă sunt mai ușor de dus acum. Cartea arată o reușită și în privința copiilor: poate au trecut un examen, o probă sau îți vor trimite vești bune. Cert este că, în ciuda dificultăților, vei avea și motive să simți că soarele răzbate, inundând cu lumină și  strada ta, casa unde locuiești.

Zodia/ascendentul VĂRSĂTOR

Luni este posibil să primești un premiu, un cadou, un bonus din partea cuiva. Cert este că va fi ceva de o mare însemnătate pentru tine care te va bucura.
Marți și miercuri vei fi încântat de o călătorie sau de o întâlnire cu persoane de departe, dar, încet-încet, îți vei da seama că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi: apar obstacole în manifestare sau observi anumite schimbări de care nu prea ești încântat. Atenție și la drum, în cazul în care călătorești în aceste zile, dar și la starea ta de sănătate deoarece nu ești într-o formă maximă, cu toate că nu te simți obosit. Vestea bună este că relația cu partenerul este excelentă sau, dacă ești singur, vei avea cu siguranță admiratori/admiratoare, după caz.
Joi și vineri te va ajunge oboseala și, în plus, ai de îndeplinit unele responsabilități care țin de carieră sau de reputația ta. Se recomandă atenție în această perioadă deoarece ai tendința să distorsionezi informațiile pe care le primești și să nu înțelegi corect mesajul acestora. Nu lua decizii acum: s-ar putea să nu fie chiar inspirate. Tot acum, unele persoane vor încerca să te „detroneze” și vei afla cine sunt acestea. Mai mult succes vei avea în aceste zile dacă vei fi ceva mai retras și tăcut, adică să nu divulgi planurile pe care le ai.
Sâmbătă și duminică relațiile cu ceilalți încep să se îmbunătățească, ești mult mai deschis și plin de farmec. În sectorul financiar treburile nu îți vor merge așa cum ai sperat: vei constata că există la mijloc o confuzie, o neclaritate, precum că una ai sperat și alta îți apare acum ca realitate. Nu dispera: lucrurile nu sunt chiar atât de nefavorabile.

Tarotul, prin cartea 5 DE CUPE, îți spune că în această săptămână vei avea tendința să plângi după laptele vărsat. Îți este destul de dificil să te desparți de un trecut care nu mai are ce căuta în prezentul tău. Este necesar să înțelegi că un capitol din viața ta s-a terminat și este momentul să începi un altul. Faptul că te oprești asupra trecutului nu îți va aduce decât frustrare, mânie și plafonare în ceva care nu își mai are rostul. Ridcă-ți privirea și contemplă minunățiile și persoanele pe care le ai alături și mergi mai departe: vei avea un viitor mai strălucit decât te-ai fi așteptat.

Zodia/ascendentul PEȘTI

Luni relațiile, colaborările îți merg bine și vei avea avantaje de pe urma socializării, mai ales dacă vei fi deschis spre nou.
Marți și miercuri vei avea posibilitatea să fii sprijinit material de o rudă. La fel de bine, poate vei primi și un cadou, bonus. Din partea autorităților, a persoanelor responsabile cu documentele și cu autorizația unui proiect, poate ar trebui să te aștepți la unele blocaje și întârzieri.
Joi și vineri trebuie să fii mai atent la starea ta de sănătate, respectând anumite reguli de alimentație, de medicație etc. Dacă muncești în aceste zile, este posibil să întâmpini dificultăți din partea colegilor, echipei, fiind prezent riscul unor neînțelegeri. Relațiile cu ceilalți se îmbunătățesc, așadar și relația cu partenerul.  În plus, trebuie să fii atent și la deplasările pe care le faci deoarece există riscul unor probleme (în trafic, cu mijlocul de transport, întârzieri etc).
Sâmbătă și duminică se întrevăd ocazii pentru a te face apreciat de persoane importante de care depinde ascensiunea ta în carieră. Nu îți fie teamă să prezinți unele idei deoarece vor fi luate în calcul iar tu vei fi răsplătit, dacă nu acum, cu siguranță în viitorul apropiat.

Tarotul, prin cartea CAVALERUL DE MONEDE, îți spune că în această săptămână vei avea binecuvântarea de a avea siguranță, de a te simți că ceea ce ai făcut până acum a fost bine și în favoarea ta. Te vei simți mulțumit de tine. Așteaptă-te la noi propuneri și vei avea ocazia de a arăta tuturor de ceea ce poți să faci. Cartea spune că ai șanse să te realizezi, important este să ai încredere în capacitățile tale. Nu grăbi procesul și ai să vezi cum totul va decurge în favoarea ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu